luni, 28 decembrie 2009

Mâine


După câteva zile desprinse dintr-un vis frumos, mâine mă reîntorc la muncă.

Am avut o mini vacanţă în care am reuşit să fac tot ce mi-am propus. Astfel, am dormit până în miezul zilei, fără să-mi fie groază de alarma de la 7.30, m-am trezit în braţe calde şi cu săruturi moi, de care m-am bucurat în voie şi am petrecut timp preţios cu întreaga familie şi cu prieteni de suflet sosiţi de pe alte meleaguri.

Cei dragi au fost încântaţi de cadouri, lucru care m-a făcut nespus de fericită, pentru că m-am străduit să le găsesc ceva care să-i surprindă cât mai plăcut.

Am simţit şi spiritul Crăciunului, contrar aşteptărilor mele, m-am bucurat de zăpadă, luminiţe, globuri, brad şi am ascultat muzică specifică acestei perioade. Nu, nu chiar tradiţionalele colinde, pentru că playlist-ul a fost întocmit de frăţior. Prin urmare am ascultat hip hop despre Craciun. Neconvenţional, dar tocmai de aceea, interesant şi plăcut.

Am băut mult Pepsi/Cola cu multă lămâie şi am mâncat nepermis de mult, dar sper să recuperez odată ce se sfârşesc sărbătorile.

Am învăţat jocuri noi, (de pierdut încă mai învăţ), am vizionat comedii şi mi-am luat House MD ca să substitui cu ceva obiceiul meu de a urmari „În gura presei”.

Mâine merg din nou la muncă. Îmi va fi greu să mă trezesc dimineaţa, fără vocea lui Mircea Badea drept motivaţie, dar mă încânt cu gândul la cele două săptămâni de concediu, pe care ar trebui să le am începând cu 4 ianuarie. Dacă va fi într-un ceas bun...

UPDATE: Fără să observ, în timp ce scriam, "mâine" se făcuse deja "azi"...

luni, 7 decembrie 2009

Stand up or shut up?


Într-o lume dominată de ipocrizie şi interese, ce se întâmplă cu cei care îşi asumă ceea ce sunt?

Mulţi îmi spun că trebuie să stau în banca mea, să tac şi să plec capul, pentru că, aceia care se revoltă sunt primii care au de suferit. Cei care au de câştigat sunt lingăii, nevertebratele, cei care se dau după cum bate vântul. A... şi curvele. Eu nu mă regăsesc în nici unii dintre cei enumeraţi. Dar pentru a rezista, sunt nevoită să mă prefac, uneori, să simulez măcar, trăsături ale scursurilor umane. Altfel, hienele îşi dau seama că nu sunt una dintre ele şi atacă.

Se pare, însă, că nu am reuşit să mă integrez, căci animalele mi-au luat urma. Mi-ar plăcea să fiu măcar confruntată, să fiu pusă în faţa unei lupte cinstite, pe care să o pierd sau să o câştig. Dar nu e cazul. Această specie de hiene atacă noaptea, pe nesimţite, fără a lăsa o ocazie de ripostă.

E timpul pentru totul sau nimic. E vremea să atac eu pe nesimţite, pentru a avea o şansă.

Miza e uriaşă şi există o posibilitate – nu ştiu cât de mare, încă – să pierd. Însă, să tac şi acum, când am o şansă de reuşită, mi se pare un gest de laşitate, iar mie îmi place să cred că sunt o luptătoare.

Voi sta dreaptă şi-mi voi asuma cuvintele, faptele şi consecinţele lor.

Ce se întâmplă cu cei care îşi asumă ceea ce sunt şi lucrurile în care cred? Sunt pe cale de a afla.

vineri, 4 decembrie 2009

Reuşite


Performanţa din poză n-am atins-o încă, deşi lucrez cu acte şi beau cappuccino măcar o dată pe zi.Însă am reuşit altceva. Am vărsat pe mine o sticluţă cu pastă corectoare. Eram îmbrăcată cu vesta mea de fâş de culoare mov, recent achiziţionată şi o pereche de blugi. Blugii sunt pe ultimul loc în clasamentul favoriţilor, însă vesta aceea superba ocupă un loc fruntaş.

Pasta corectoare a sărit în mii de stropi şi pete şi s-a uscat aproape instantaneu. Altfel, trebuie să aştept când o aplic pe hartie. Noroc că am avut la îndemână o sticlă de diluant şi am reuşit să-mi salvez hainele.

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar în ultima vreme sunt foarte neîndemânatică. Oricum, dacă cineva mai reuşeşte să-şi toarne corectorul pe outfit, să stea liniştit că iese cu diluant. Odata cu culorile...


Tot azi am aflat că Ciprian, prietenul meu drag care studiază în Olanda, a primit un 9 însoţit de un "outstanding" de la un profesor ce acordă maxim 8. Am motive să fiu mândră.

Pană la urmă, fiecare cu reuşitele lui :)

luni, 30 noiembrie 2009

=))

Vis a vis de reacţia imbecilo-retardată a preşedintelui nostru, despre care s-a comentat deja suficient pentru cine a avut ochi să vadă şi urechi să asculte, nu voi adăuga nimic serios. Am în schimb un banc bun de tot.

Pentru cei care nu ştiu, al nostru Lucian Bute a câştigat prin K.O. meciul cu Librado Andrade. Iată acum şi bancul.


Români, nu vă lăsaţi păcăliţi!

Bute nu l-a învins pe Andrade.

A fost un trucaj ordinar!

Bute nu a lovit niciodată în viaţă pe nimeni.

Sau poate că mexicanul ăla i-o fi zis ceva, l-o fi înjurat…


Lucruri, nu oameni.


Deşi mereu am fost convinsă că tot ce se întâmplă în viaţa e la voia întâmplării, pentru fiecare moment de... necredinţă, a existat un corespondent care sugera contrariul. Fiecare om ajunge măcar o data în viaţă la o răscruce de drumuri, când se simte pierdut, fără un scop definit al vieţii sale, fără puterea de a o lua de la capăt.

Eu, probabil mai mult decât alţii, am o predispoziţie pentru nefericire. Stările nefericite mă găsesc repede şi des, iar eu nici măcar nu mă obosesc să încerc să le păcălesc, pentru că, intr-un fel, le aştept.

Cei care mă cunosc bine, imi spun că sunt puternică, iar cel mai frumos compliment l-am primit de la prietena mea cea mai bună, care mi-a spus că mă admiră pentru puterea de care am dovadă în momentele grele.

Acum că mă gândesc... mi-am luat puterea mai mult din lucruri decât din oameni.

În cea mai dificilă perioadă din viaţa mea, când am fost forţată de împrejurări să mă maturizez şi să găsesc modalităţi de a-mi păcăli psihicul, când trăiam cu singurul ţel de a ajunge în dimineaţa următoare, mama mi-a adus Citadela. Mi-a spus că mă va ajuta să înţeleg mai multe şi îmi va oferi sprijinul psihic după care tânjeam. A fost singura carte pe care am citit-o într-un an, cu teama de a nu se termina prea repede. (Încă n-am ajuns la performanţa lui Băsescu de a citi o carte în 5 ani). Mi-a fost aer atunci când realitatea mă sufoca, a devenit motivul pentru care aşteptam cu bucurie ziua următoare, mi-a menţinut mintea ocupată şi mi-a înlesnit calea către a accepta ceea ce nu puteam schimba.

Am ştiut întotdeauna cum să mă lupt cu lacrimile şi să înving. Cheia era să le las să curgă pentru câteva minute şi apoi aveam să mă simt mult mai bine. Însă când m-am confruntat cu lipsa lor, mi-am dat seama că nu poţi lupta cu lacrimi care nu vor să curgă.

Aceasta a fost înca una din răscruci. Nu m-am descurcat singură, ci am avut ajutor, dintr-o sursă neaşteptată. Un prieten mi-a adus, fără sa-i cer, toate sezoanele dintr-un serial pe care îl cunoşteam, dar despre care nu aveam o părere bună. Din dorinţa de a-i oferi o şansă, totuşi, am început să-l urmăresc. Surpriza a fost imensă. Nu doar că am descoperit un film bun, dar gândul la el şi la micile lecţii de viaţa pe care mi le însuşeam din el, îmi ofereau optimismul şi forţa necesară de a depăşi o perioadă din care nu mai ştiam să ies.

La sfârşitul ultimului episod, am realizat că am adunat suficiente rezerve cât să merg mai departe singură, făra ajutor.

Dar, rezervele nu ţin o veşnicie.

Nu mai am momente când nu ştiu încotro s-o apuc, nu m-am mai găsit la o răscruce de drumuri, însă am perioade când îmi scapă motivaţia şi pierd sensul lucrurilor din viaţa mea.

Momentan mă tratez cu „Desperate Housewives”, un alt serial căruia nu-i dădusem nicio şansă, însă am descoperit că m-am înşelat enorm.

Despre serial, într-o postare viitoare.

marți, 24 noiembrie 2009

Out of the box


Am dezvoltat o mică pasiune, în ultima vreme, pentru Lady Gaga. Surprinzător, având în vedere că abordează un stil care nu se încadrează deloc în gusturile mele muzicale.

După prima piesă, “Just dance”, care era un pic "catchy", am crezut că pot presupune că e doar un “one hit wonder” şi că după această primă piesă, nu va mai auzi nimeni de ea. Nu agream nimic la ea din ceea ce ţine de prezenţa fizică, cu atât mai puţin stilul vestimentar. Cu fiecare piesă nouă, însă, lucrurile au început să se schimbe.

So... de ce Lady Gaga?

- Pentru că e genul care “it grows on you”;

- Pentru că ştie să se menţină în atenţia publicului;

- Pentru că e „a breath of fresh air” în muzica din prezent;

- Pentru că propune o ieşire din tipare din toate punctele de vedere;

- Pentru ca seteaza tendinte si e un lider, not a follower;

- Pentru că are acel ceva ce te determină să te opreşti şi s-o asculţi;

- Pentru că toate piesele au amprenta personalităţii ei şi, prin urmare, nu e doar un „produs”;

- Pentru că are cel mai bun clip pe care l-am văzut în ultima vreme: „Bad romance”, de care nu ma pot sătura, oricât l-aş urmări;

- Pentru că Madonna a fost la unul din concertele ei, ceea ce spune cam tot...

vineri, 20 noiembrie 2009

Talking in songs




Ciprian: hello nu stau decat 1 min

Ciprian: insa voiam sa-ti zic ca-mi place mult

Ciprian: melodia de la status

Ciprian: de clip nici nu mai vb

Monica: hello

Monica: :)

Ciprian: am ascultat-o de 10 ori

Ciprian: deja

Monica: dap si mie imi place si clipul

Monica: si la mine e pe repeat

Monica: :)

Ciprian: desi eu ascult pana-n anii 80

Ciprian: tre sa recunosc ca e buna

Monica: :)

Monica: provoaca dependenta

Ciprian: da da

Ciprian: mega energy

Monica: yep

Ciprian: eu te-am pupat plec in Amsterdam

Ciprian: :* vb cand te mai gasesc

Monica: ok, take care

Monica: :*

Ciprian: http://www.youtube.com/watch?v=K8Mz_kyRlWY

Ciprian: o melodie frumoasa

Ciprian: :*

Ciprian: for u

Monica: merci :*




Monica: vaaai, mai stii ca iti spuneam ca n-am mai ascultat nicio melodie in ultima vreme care sa ma impresioneze...?

Monica: well... asta e pur si simplu superba

Monica: :*



miercuri, 18 noiembrie 2009

Romania bunului sprit

"Basescu, ultima scrisoare" se intituleaza articolul aparut azi in Jurnalul National, sub semnatura lui Adrian Nastase. Nu sunt nici pe departe o sustinatoare a lui, dar asta nu ma impiedica sa apreciez aceste cuvinte, scrise la obiect, cu multa prezenta de spirit, istetime si umor. Calitati care ii lipsesc cu desavarsire marinarului numarul unu in stat.


"În colegiul meu din Prahova circulă o scrisorică prin care Traian Băsescu îi îndeamnă pe oameni să fie mereu alături de el, să îi urască temeinic pe ceilalţi politicieni şi să răspundă DA la referendum. E un text simpluţ. În orice caz, nu pe măsura unui şef de stat. Iată de ce m-am gândit că o scrisoare, de final de mandat, a lui Traian Băsescu şi distribuită - tot gratuit - de Poşta Română ar fi putut avea următorul conţinut: "Dragi români şi de alte naţionalităţi. Prietene Hayssam, scriu plângând. Am plâns după Stolo, am plâns după Boc, am plâns după Croitoru şi am plâns, preventiv, la nominalizarea lui Negoiţă. Acum cred că plâng pur şi simplu după mine. Uitându-mă în oglindă".

Am promis o nouă şansă pentru cei tineri şi, iată, cei mai pregătiţi oameni din noua generaţie pot ajunge inclusiv deputaţi europeni dacă familia se implică aşa cum trebuie în cariera lor. Am promis că fiecare primar general al Capitalei va primi câte o casă de la el însuşi - şi -am ţinut de cuvânt. V-am învăţat cum se cumpără o bucată de teren, se împarte în două, se vinde o jumătate la preţul pentru întreg şi din diferenţă se obţine o casă şi un Mercedes. Am spus răspicat că e nevoie de o altă justiţie, corectă şi eficientă, şi am avut dreptate. E nevoie.

Dragi români şi de alte naţionalităţi,L-am numit premier pe Emil Boc, pe care îl cunoşteam bine. Motiv pentru care am împrumutat, imediat şi preventiv, 20 de miliarde de euro ca să acoperim pierderile. Acum ştiu că am împrumutat insuficient. Nu mi-am dat seama că Boc se mişcă atât de repede. Am făcut multe, dar nu am făcut tot. Priviţi cu atenţie împrejur. Mai există încă parlament. Mai există încă partide. Vă promit că mă voi ocupa. Ştiu - nu avem încă suficiente servicii secrete şi mijloace care să-i înregistreze ambiental pe toţi cetăţenii. Mă voi ocupa. Mai există fragmente de autostrăzi pe ici, pe colo. Mai există oameni bogaţi pe care nu i-am îmbogăţit eu. Mai există săraci care nu-mi datorează mie sărăcia lor. Pe ici şi pe colo mai avem relaţii internaţionale. Mai sunt borduri neschimbate şi nereformate de ani buni. Prin păduri mai umblă încă cete înarmate de profesori care încearcă să mi se opună.

Voi sunteţi însă adevărata majoritate, pentru că sunteţi mai mulţi decât Iohannis. La 22 noiembrie, voi veţi decide, chiar dacă votul dumneavoastră e doar consultativ. Potrivit Constituţiei, aşa cum o înţeleg eu, după ce se consultă cu poporul, preşedintele în exerciţiu desemnează noul preşedinte cum vrea el, pentru că e şeful statului (Trebuie să-i spun lui Boc să bage asta în cursul lui de constituţional!). Nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu vă lăsaţi manipulaţi. De ce vă e frică nu veţi scăpa. Din douăzeci de milioane de români, câţi mai sunt în ţară, trebuie să rămână maximum optsprezece. Aşa obţinem o ţară mai ieftină, prin care legile trec mai uşor.

Îmi mai şterg o lacrimă şi plec să fac campanie şi în Congo. Doar nu am tipărit degeaba un milion şi jumătate de buletine suplimentare. Nu mi-a plăcut mandatul ăsta, dar mai vreau o dată. Şi chiar dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau pe voi. Pentru că ştiu care este interesul vostru naţional. Şi vă promit că peste 15-20 de ani, când se va încheia cel de-al cincilea mandat al meu, o să trăiţi bine."

marți, 17 noiembrie 2009

Horoscop rautacios


Am primit de la Ana acest horoscop rautacios care m-a facut sa zambesc. Culmea e ca se si potriveste ;))

Fecioarã (23.08-22.09)

Planeta dominantã: Mercur, planeta trãncãnelii şi a isteriilor.
Animalul sacru: ciocãnitoarea

Personalitate: Zodiacele criticã spiritul critic al fecioarei, punând-o
astfel într-o situaţie criticã. Cum, pe deasupra, fecioara mai e şi metodica punctualã şi perfecţionistã, sfârşesc prin a-i scoate pe toţi din pepeni.
Obsedatã de igienã, detalii şi clasificãri, este capabilã sã caute bacteriile cu lupa, sã frece duşumelele periuţa sau sã punã rufele în maşina de spãlat nu doar pe culori, ci şi ordine crescãtoare şi alfabeticã.
Miroase
enervant de curat, ceea ce leagã spiritual de cânii şi pisicile din cartier.
Fecioara este o fanã a listelor, tabelelor şi regulamentelor pe puncte,
subpuncte, care, în loc sã-i simplifice, îi încâlcesc teribil existenţa.
Scurt, orice fecioarã veritabilã este:
1. mereu ocupatã cu o mie de nimicuri
sau sã-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala;
2. tipicarã;
3. ipohondrã;

4.cicãlitoare;
5. cãrpãnoasã;
6. maniacã;
7. absolut necesarã (din pãcate).

În dragoste, are cãldura unei frapiere şi fantezia unui birocrat. :)))

Meseria potrivitã: analist politic, CTC-ist, agent de dezinsecţie, sora
medicalã (sau frate).
Pizza magicã: funghi.
Medicamentul norocos: toate, fãrã excepţie.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Genial!

Pentru cine n-a vazut Sinteza zilei aseara, omul numarul unu in stat, la tupeu, bineinteles, a indraznit sa faca asta:




Pentru ca intotdeauna mi-a placut matematica si logica, interesul pentru Mircea Badea a aparut firesc. Acesta este raspunsul lui. QED.

duminică, 8 noiembrie 2009

Mic ghid de angajare


Pe acelasi subiect, dar intr-o nuanta mai pozitiva, mai hilara, am ales sa postez un dictionar de termeni specifici domeniului de resurse umane, pentru a mai destinde unele frunti. Dictionarul e imprumutat de la Think4Myself, care, sper sa nu aiba nimic impotriva :)
Iata, deci, cum ar trebui sa citim printre randuri un anunt de angajare:

“Junior” – scriem asta in titlu ca sa fie clar cat platim, vin acuma si cerintele
“Companie in plina dezvoltare” – ti-o bagam pe aia ca te platim doar la inceput prost pana ne ridicam
“Conditii financiare la nivelul pietei” – e criza la toti nu numai la noi
“Laptop de serviciu” – vei avea de lucru si acasa
“Persoana cu capacitate de a lucra independent” - cum ziceam, vei avea de lucru si acasa
“Abilitatea de a invata lucruri noi” – cum sa tragi de salariu doua luni, cum sa faci economie la mancare, etc.
“Pachet salarial motivant” - te motiveaza sa cauti in permanenta si altceva
“Echipa tanara” – nu ne permitem decat studenti
“Cu dorinta de autodepasire zilnica” – azi 8 ore la munca, maine 8.5, poimaine 9 etc.
“Telefon serviciu” - trebuie sa avem o metoda de a da de tine si sambata
“Pasionat de domeniul IT” – sa aiba abilitatea de a instala saptamanal windowsul secretarei si la doua zile sa vada de ce nu merge imprimanta
“Creativitate” – O sa mai faci si munca altora
“Conditii de lucru la standarde occidentale” – Scaun cu spatar
“Acces la cel mai performant software” – P2P
Mediu tanar si dinamic” – schimbam studentii in fiecare an
“Program flexibil” – Se poate intinde oricat
“Salarizare pe masura realizarilor profesionale” – noi ne facem ca platim, tu te faci ca muncesti
“Simtul umorului” – mai ales in ziua de salariu
“Mediu competitiv” – colegi care te sapa

joi, 5 noiembrie 2009

Then and now


Se facea ca eram la munca si iubeam si fiecare secunda petrecuta acolo.
Dimineata ma trezeam intotdeauna odihnita, uneori ma machiam acasa, dar de cele mai multe ori, imi luam la mine fardurile, rimelul si rujul si initiam procesul artistic la munca. Ajungeam mereu la timp, ba chiar cu cateva minute inainte si afisam un zambet sincer.
Relatia cu seful era una relaxata, de colaborare, incredere, sustinere. Ramaneam cu placere peste program, cand era nevoie, fara sa astept nimic in schimb. Nu-mi trebuiau nici bani, nici zile libere pentru orele suplimentare pe care le faceam. Nu simteam oboseala, ci doar mandria de a lucra intr-o firma prestigioasa si multumirea de a participa la dezvoltarea firmei, de la zero, pe plan local.
Nu a fost un vis. S-a intamplat cu adevarat, acum 3 ani, chiar daca acum pare ireal.
In prezent, numar secundele pana la plecare.
Dimineata ma trezesc obosita si intarzii sa ma dau jos din pat. Singura motivatie pe care o am, pentru a adopta pozitia verticala, e vocea lui Mircea Badea, pe care o aud din cealalta camera, unde mama urmareste “In gura presei”. Imi iau, astfel, energia necesara sa ajung la munca, unde intarzii zilnic intre 10-15 minute. Seful nu are cum sa observe, pentru ca, oricum ajunge mult mai tarziu.
Nu mai port machiaj decat foarte rar. Folosesc doar ruj si asta pentru ca mi se usuca buzele si sunt nevoita sa le hidratez.
As spune ca relatia mea cu seful nu poate fi mai proasta si mai tensionata, dar mi-e teama ca as putea descoperi noi profunzimi ale situatiei. Il evit cat pot de mult si incerc din rasputeri sa nu fac crize de nervi cand deschide gura. Dar, asa stau lucrurile atunci cand unora li se urca functia la cap si uita pana si de elementarul bun simt.
De zambit ii zambesc lui, in mod fals, pentru ca “e de datoria mea” si, in mod sincer, colegilor care dau dovada de omenie si de calitati pe cale de disparitie in zilele noastre.
Acum, chiar si 5 minute peste program mi se par de nesuportat, disponibilitatea mea la ore suplimentare fiind absolut inexistenta.
Lucrurile se schimba in timp…

miercuri, 28 octombrie 2009

Sugestiv intitulat…



Avand munca de birou, folosesc destul de multe post it-uri, pe care sunt obligata sa le comand de la o firma anume. Primesc, de cele mai multe ori, produse de proasta calitate, dar ieftine. Si cum multi au acest concept imbecil – parerea mea – ca lucrurile ieftine sunt o alegere buna, pe astea le avem, cu astea defilam.

Cele pe care le-am primit luna asta nu se lipesc, se rup cu bucati din foaia de dedesubt… ce mai, o bucurie sa lucrezi cu ele.

Dar, asa ceva? Vorba lui Mircea Badea: asa ceva?! :)) Adica, mi-am dat si eu seama ca sunt de neam prost post it-urile, dar sa le si intituleze cineva Tartan… Mi-a facut ziua :)

luni, 26 octombrie 2009

Decizii / nepasare


Acum ceva timp, am zarit pe unul din blogurile catre care m-au purtat “pasii”, un gadget referitor la o campanie antifumat. Nu l-am adoptat imediat, desi sunt cu totul de acord ca persoanele care fumeaza, ar trebui sa-si pastreze viciile exclusiv pentru propria persoana, fara sa-i oblige pe nefumatori sa fumeze pasiv.

Pot, acum, sa sustin cu toata inima un astfel de demers, mai ales ca Alin al meu s-a hotarat, pe cat de brusc si neasteptat, pe atat de hotarat, sa renunte la fumat.

Am primit vestea cu uimire, intr-o dupa amiaza de duminica, acum doua saptamani. Termin pachetul asta si ma las, mi-a spus. Entuziasmata la culme, mai ales pentru ca era o decizie proprie, fara influente din partea mea, l-am crezut pe loc. Nici nu mi-a trecut prin cap ca ar putea fi slab si ar ceda ispitei. Am simtit, in schimb, o mandrie fara margini si o puternica dorinta de a-l sustine in orice fel ar avea nevoie. Asteptarile mele nu mi-au fost dezamagite, mai ales ca ii spuneam de cate ori aveam ocazia cat de mandra sunt de el. Astfel, presiunea era si mai mare ;))

Am sarbatorit fiecare saptamana ce a trecut ca pe o aniversare si i-am promis ca nu voi inceta sa fiu mandra nici cand va trece mai mult timp.

Ieri i-a adus fratelui meu colectia lui de brichete si accesorii aferente, lucru dezaprobat de mama, care spera ca el sa-i urmeze exemplul :).

Beneficiile acestei decizii s-au vazut imediat. Respiratia fara fum de tigara e mult mai proaspata, ceea ce ma face sa vreau sa-l sarut si mai des. Nu mai pleaca de langa mine, cand mi-e lumea mai draga, pentru a mai fuma o tigara. Nu ma mai trage curentul in masina si nu-mi mai este frig iarna, pentru ca el nu se poate abtine pana la destinatie. Banii economisiti pot fi folositi in alte scopuri, mai necesare. Iar cel mai important aspect e sanatatea lui, care are de castigat tot mai mult, odata cu trecerea timpului.

Sustin, deci, cu mai mult entuziasm un astfel de demers si ma bucur in continuare de avantajele ce decurg din lipsa fumului de tigara.

Pentru fumatori: renuntarea e un lucru care merita incercat. Solicita vointa si aduce multe beneficii, inclusiv materiale. Decizia apartine fiecaruia. Dar, cel putin respectati dreptul nefumatorilor de a nu fuma.


P.S.: Poza mi s-a parut comica, intr-un fel... :)

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Incredere


Seara. Slabele crampeie de lumina abia lasau sa se ghiceasca conturul siluetelor.
- Sa conduci cu atentie.
- Si tu sa ai grija de tine.
Un sarut bland apropie cele doua suflete, iar atingerea mainilor ce spera sa se intalneasca in intunericul serii, e ultimul lucru precedent plecarii.

Timpul va trece repede. Pentru ca eu am intins mana si tu ai fost acolo sa o prinzi. Pentru ca tu ai intins mana si ai intalnit-o pe a mea.

joi, 22 octombrie 2009

Boosting my memory


In ultima mea vizita la supermarket, privirea mi-a fost furata de aceasta mica minune de la Doncafe. Ma teneteaza produsele noi aparute pe piata si nu ma las pana nu le incerc cam pe toate care imi fac cu ochiul.
Cum ziua mea de munca incepe cu un pliculet de Doncafe, iar proviziile mele erau epuizate, un drum la supermarket nu putea sa nu includa si o aprovizionare cu deliciul de dimineata. Ochiul meu deja format sa repereze noutati, a remarcat imediat prezenta unei noi culori printre sortimentele existente.
Atrasa de nuanta aceasta superba de verde, citesc curioasa inscrierea de pe ambalaj: memory boost coffee mix. Pufnesc in ras de una singura si il caut pe Alin sa-i arat noua mea descoperire. Reactia lui e similara si imi spune sa iau cat mai multe, pentru ca am nevoie. Numai sa nu uit unde le pun...
Pentru cei care ma cunosc foarte bine, deficientele mele de memorie nu sunt deloc o noutate, insa se constituie intr-un excelent subiect de glume si mistouri la adresa mea. Ar fi si pacat sa nu profite nimeni de momentele cand povestesc entuziasmata diverse intamplari, exact persoanei cu care le-am trait. Sau cand uit unde mi-am pus adidasii Ecko Red, sau cand nu-mi amintesc ce am facut cu diverse cumparaturi abia achizitionate, sau...

luni, 12 octombrie 2009

Si totusi, am un vis...


Aveam de gand sa incep revoltata aceasta postare. Insa, am recitit gandurile si sentimentele tale asternute in cuvinte si m-am mai linistit.
Acum voi reda cu o nota de calm, ceea ce doream sa scriu cu patima.
Viata nu e dreapta. Eu nu suport nedreptatea, dar imi place sa ma bucur de viata. Lumea in care traim e cruda si partinitoare. Tine partea banilor. Mie mi-ar placea sa nu mai existe bani. Dar asta e un vis, iar a visa e un lux pe care putini si-l mai permit.
Legaturile intre suflete s-au transformat in "relatii" si "pile", dragostea in interes, prietenia in ipocrizie, iar oamenii in fiare. Doar infatisarea umana mai aminteste de Om. "Continutul" a fost golit de mult.
Visul meu - si acum imi dau seama ca am si eu unul - e sa gasesc o cale de a umaniza fiarele. Visez la o lume dominata de afectiune, compasiune, bunatate, in loc de interese meschine, o lume in care nu exista competitie decat pentru a crea, a ajuta, a renaste din propria cenusa.
Dar nu-mi permit luxul de a spera la asa ceva. Pentru ca aceasta e unul din acele vise, atat de reale, incat le poti simti prezente, dupa ce te-ai trezit, toata ziua. Si nu de alta, dar ar fi cam greu de suprapus o lume perfecta, peste realitatea bruta din care tot speri sa te trezesti. Nu sunt compatibile aceste doua lumi, dimpotriva, se resping cu putere. Si din pacate eu trebuie sa traiesc in cea din care mi-as dori sa ma trezesc...

duminică, 4 octombrie 2009

Noi


Nu ma pricep sa fiu perfecta, asa ca aceste randuri vor fi departe de perfectiune. Nu stapanesc cuvintele atat de bine, precum cei pe care ii admir pentru blogurile lor reusite. Nu pot crea magie prin simpla insiruire a unor litere, desi mi-as dori. Insa, pot sa fiu eu, pentru ca tu ma iubesti asa cum sunt si crezi in mine indeajuns de mult incat sa-mi dai incredere, dorinta si forta de a privi lucrurile cu optimism. Imi inspiri sentimentul ca va fi bine, cand eu iti vorbesc despre cele mai adanci temeri ale mele, iar eu in schimb iti ofer… de fapt, ma ofer pe mine.

Cand ma gandesc la primele noastre intalniri, imi vine in minte un loz pe care trebuie sa-l razuiesti pentru a vedea ce ai castigat. Cred ca eu eram lozul, iar pe tine te-a incantat aspectul colorat si promitator, insa nu stiai ce te asteapta. Dupa ce ai indepartat stratul superficial, ai descoperit profunzimi pe care nu stiu daca le-ai banuit de la inceput, insa le-ai facut fata mai bine decat ma asteptam.

Micile rautati le-ai trecut cu vederea, la suparari mi-ai raspuns cu imbratisari, iar la tristete cu un zambet. Simplifici lucrurile pe care eu tind sa le complic si imi pui deoparte defectele, pentru a-mi evidentia calitatile.

Pana la urma, acum un an, amandoi am tras un loz pe care am mizat totul si ne-am grabit sa-l razuim. Ne-am temut, dar am riscat. Iar timpul ce a trecut de atunci mi-a dovedit ca a meritat riscul.

Pastrez cu drag amintirile frumoase ce contureaza povestea noastra si privesc cu incredere catre cele pe care urmeaza sa le cream.

Happy b-day!

joi, 1 octombrie 2009

Ciudatenii in miez de zi

Nu stiu de ce, dar am ciudata impresie ca unele lucruri se intampla pentru ca asa trebuie. Cu cat sansele de a se intampla vreo minune scad, cu atat creste sentimentul asta suspect ca asa trebuie sa fie, ca mai tarziu voi afla insemnatatea unor lucruri care nu sunt evidente in prezent.
Ma simt ciudat, pentru ca am convingerea ca totul e la voia intamplarii in viata asta si nimeni si nimic n-a reusit pana acum sa-mi schimbe credinta.
O fi instinctul de autoconservare de vina si speranta care moare ultima, pentru ca, in secret, eu tot sper sa mai gasesc vreo insemnatate superioara a lucrurilor.
Proasta natura asta umana, ilara chiar, daca ai simtul umorului dezvoltat :)
Momentan ma calmez cu piesa asta. O gasesc linistitoare.