joi, 19 februarie 2009

In need for an anger management program


.
Imi amintesc de o zi aparent banala din copilaria mea, insa care mi-a ramas bine intiparita in minte. Ma jucam cu mingea in fata blocului cu cativa copii. Unul dintre ei mi-a luat mingea si a alergat cu ea, refuzand sa mi-o inapoieze cand i-am cerut asta. I-am spus ca e A MEA si ca o vreau inapoi. Mi-a raspuns ca el vrea sa joace altceva si ca mi-o inapoiaza peste ceva timp. Cred ca atunci a fost prima oara cand am simtit cum clocotesc de nervi. Nu pentru ca n-as fi vrut sa-l las si pe el sa se joace, sau pentru ca as fi fost atat de rasfatata incat trebuia sa am tot ce voiam in clipa in care voiam. Ci din simplul fapt ca nu puteam suporta nedreptatea. Atat timp cat ceva imi apartine, iar o persoana straina vine si isi insuseste acel lucru fara sa ceara permisiunea, ca si cand i s-ar cuveni de drept, ma revolta peste masura. E peste puterile mele de intelegere si acceptare un astfel de comportament.
Ceea ce nu stiam atunci, e ca acesta stare avea sa se acutizeze si sa se amplifice tot mai mult odata cu trecerea timpului si castigarea experientei de viata. O experienta nedorita as spune, pentru ca pe masura ce mi-am pierdut inocenta specifica copilariei am descoperit ca majoritatea lucrurilor care (ti) se intampla in viata sunt nedrepte. Episodul cu mingea a fost doar o mica mostra a ceea ce avea sa urmeze.
Acum ma intorc de la munca un pachet de nervi, pentru ca tot nu pot suporta ideea de nedreptate, fie ca e vorba de mine, fie ca sunt implicate persoanele din jurul meu. Si cum “de ceea ce te feresti, nu scapi”, am parte de situatii menite sa ma scoata din minti la tot pasul. Uneori sunt aceleasi si doar se repeta. Constientizez ca se repeta, dar reactia mea e tot la fel de vehementa. Ma consum enorm si am parte de foarte putina liniste. Abia astept sa ajung acasa, sa-mi imbratisez fratele si sa simt caldura unui camin, a unei familii, a unui mediu de viata vesel si sanatos.
Ma deprima sa vad in fiecare zi aceeasi oameni alergand doar dupa bani, fiind in stare sa calce totul in picioare pentru a-si atinge un scop, afisand aceleasi zambete ipocrite de colegialitate si intelegere, cand ei abia asteapta sa-si infiga coltii in tine, la cea mai mica urma a ta de neatentie. Uneori ma doboara mediul acesta inuman si am impresia ca particip fara voia mea la o piesa de teatru ieftina.
Mai mult ca sigur am nevoie de un “anger management program” si de o formula minune pentru a nu mai pune la suflet pana si cele mai nesemnificative lucruri.

4 comments:

Florin Coman spunea...

My life is unfair...
You didn't listen...
And you didn't care...

Poate de aceea cand intalnim persoane care ne seamana, care au aceeasi experienta, care raspund neconditionat e un miracol.

Pune suflet in continuare, cu siguranta vei castiga prin asta inca 2-3-5-10 ca si tine, de partea ta. Si acest fapt nu poate fi obtinut sau cumparat nicidecum. Ar fi nedept sa castige nedreptatea!

Alice spunea...

"Ar fi nedrept sa castige nedreptatea" :) Genial spus!

cristi spunea...

Citeşte cartea: "How to stop worrying and start living", by Dale Carnegie (nu comentariul de pe site, ci cartea întreagă).

De ce ţi-e frică nu scapi, fiindcă asta e ceea ce crezi şi investeşti prea multă energie concentrându-te pe ceea ce NU vrei.

Se poate şi opusul, dar e foarte greu.

Alice spunea...

Observ ca redai fidel ceea ce citesti sau vizionezi, dupa caz. Tare as vrea sa te vad si aplicand ceea ce "propovaduiesti" cu atata ardoare :))

Trimiteți un comentariu