joi, 26 februarie 2009

Spatiu propriu / spatiu public


Eram in liceu, prin primii ani. Doua colege vorbeau intre ele despre relatii. Una din ele ii impartasea celeilalte cea mai buna cale de urmat, in viziunea ei: trebuie sa nu te implici fata; iesi cu el, sunteti impreuna, dar nu te implici. Desi, pe atunci, o admiram pe autoarea acestor cuvinte pentru calitatile pe care le avea, ceea ce tocmai auzisem era peste puterile mele de intelegere.
Cum adica sa nu te implici?, mi-am zis... Cumva dragostea e echivalentul programarii unei agende de lucru? Ora 10.00 - intalnire cu X. Ora 11 - ma indragostesc de X. Ora X: nu ma implic. Cum sa aplic matematica si logica - oricat de mult le-as adora pe ambele - in ceva ce nu puteam controla? Sentimentele mele au fost intodeauna o rabufnire, o explozie, o veselie nebuna, o euforie. Cum sa tin sub control toate astea, planificandu-le minutios?
La inceput am spus ca asta nu e dragoste, nu asa cum o vedeam si o simteam eu. Mai apoi, dupa suferintele pe care mi le-a cauzat modul meu nebun de a iubi, as fi dat orice pentru o clipa de luciditate in care sa pot planifica lucrurile. Insa, cand durerea s-a calmat, am realizat ca n-as inlocui cu nimic intensitatea sentimentelor. Nici cele de indragostire, nici cele de dezamagire. Cele din urma mi-au deschis o cale pe care n-as fi descoperit-o altfel...
Acum, acel "nu trebuie sa te implici" a devenit "pastreaza unele lucruri pentru tine"
Se spune ca e bine sa pastrezi unele lucruri pe care doar tu sa le stii, care sa-ti faca placere si la care sa te poti intoarce dupa o eventuala - si in zilele noastre, chiar foarte probabila - despartire. Eu n-am facut asta niciodata. Am avut o placere sadica in a spune totul despre mine, in a acorda incredere - cui credeam eu ca e cazul - totala si absoluta. In majoritatea cazurilor intuitia mi-a fost un aliat de incredere. Si acum fac la fel.
Daca pastrez ceva pentru mine, daca exista o bucatica din mine, oricat ar fi ea de mica, pe care cel de langa mine n-o stie, imi incolteste in minte ideea ca, acel om nu ma iubeste complet. Asa ca, de obicei, cam dau tot din mine: ganduri, glume, prostii, tot. Insa, experienta m-a invatat ca nimeni nu poate cuprinde tot. Vor exista mereu neintelegeri datorate necompatibilitatii modului de gandire, sau neputintei de a accepta punctul de vedere al celuilalt. Nu vorbesc de neintelegeri majore, ci de lucruri pe care cel de langa tine le poate intrepreta doar din unghiul lui, prin prisma anumitor experiente trecute, la nervi, la suparare, in necunostinta de cauza, fara sa cunoasca toate detaliile, motivele "autorului", sau pur si simplu cu neputinta de a intelege.
Adevarul e ca, toti privim lumea si oamenii subiectiv. Nu prea ne punem in locul altuia, sau daca o facem, ceea ce reusim sa simtim si sa intelegem e tot din punctul nostru de vedere. Si sfarsim prin a concluziona: nu e ceva ce as face si eu. Dar uitam ca, atunci cand ne substituim unei alte situatii, sau persoane, cheia aceastui act e sa nu judecam lucrurile dupa sistemul nostru de valori, ci dupa al persoanei respective. Iar asta nu prea suntem in stare sa facem.
Spunand cuiva: te inteleg, spunem de fapt: te inteleg pentru ca si eu am facut/simtit/trecut prin asta. Dar, de fapt te intelegi pe tine, nu pe celalalt.
Uneori incerc sa pastrez anumite ganduri doar pentru mine. Atunci cand stiu ca ele depasesc puterea de intelegere a unor persoane, atunci cand stiu ca as isca o neintelegere gratuita si inutila, atunci cand nu sunt sigura de veridicitatea lor, iar pentru a o afla am nevoie de timp si nu vreau sa ranesc oameni dragi spunand ceva ce voi regreta. Atunci cand sunt confuza si trebuie neaparat sa-mi vad gandurile materializate in cuvinte, le scriu.
Sa vorbesc despre lucruri care si pentru mine sunt incertitudini, ar insemna sa-mi fac singura probleme, sa ma consum dublu: pe de o parte pentru a afla adevarul meu si pe de alta, pentru a explica celuilalt ceva ce nici eu inca nu stiu sigur.
Insa, tot simt nevoia sa spun tot, chiar si in conditiile in care stiu ca nimeni nu-mi poate cuprinde totul, nici macar eu...

5 comments:

Claudel spunea...

"Cum adica sa nu te implici?, mi-am zis... Cumva dragostea e echivalentul programarii unei agende de lucru? Ora 10.00 - intalnire cu X. Ora 11 - ma indragostesc de X. Ora X: nu ma implic. Cum sa aplic matematica si logica - oricat de mult le-as adora pe ambele - in ceva ce nu puteam controla?"

poti sa incerci sa traiesti ca un cub de gheata, ai sa reusesti odata de 2a ori sau cine stie poate ceva timp dar nu o vesnicie, iar dupa n-ai sa mai poti sa te implici sau sa faci altceva daca nu simti ceva si asta o sa-ti dea batai de cap mereu, oricat ai incerca o sa fie mereu un ac care sa te0n tepe de la spate si sa-ti aduca aminte exact ceea ce nu-ti place.

cristi spunea...

A nu te implica e pueril şi e frica ce te poate bloca în ego.

Oamenii care astfel gândesc, sunt oameni care îşi aştern multe regrete pe firul vieţii lipsite de... viaţă.

Persoanele prea cerebrale în sentimente de obicei au probleme de refulare a energiei interne.

Detest oamenii prea cerebrali când e vorba de sentimente. Ori vrei, ori nu vrei; ne aruncăm împreună spre o viaţă de vis, sau te las în pace şi mă duc la alta care merge în direcţia mea.

Mare risipă de timp între oamenii care tânjesc tacit după persoane nehotărâte. Mare risipă...

Dacă dragostea e cea mai mare prăpastie din lume, aleg să mă arunc în ea tocmai din vârf şi fără paraşută.

Şi asta ori de câte ori am ocazia. Până acum a fost minunat şi nu poate fi decât mult mai bine pe viitor.

Alice spunea...

Ei, nici chiar asa. Poate ca nu e bine sa fii prea cerebral, dar cu siguranta, nu e bine nici sa te arunci inconstient, fara sa iei macar in calcul eventualele consecinte, sau daca se merita sa te arunci. Nu cumva sa descoperi ca te arunci singur, ca atunci n-ar mai avea nici un rost.
Cum spuneai tu: moderatie in toate.

pheideas spunea...

Teama de iubire e un lux pe care numai prostii si-l pot permite. De iubire nu putem scapa, oricat filozofie am face. E inutil. Am intalnit o fata care plange inca dupa primul iubit, cu toate ca acela a parasit-o demult. Ea continua sa-l viseze si sa-l sune, iar el, politicos, se eschiveaza. Ea nu intelege de ce. ... Smile! O alta fata, e indragostita de unul casatorit si mai mare cu 25 de ani, pentru ca-i implineste toate visele erotice. O alta si-a parasit relatia conjugala de 12 ani, pentru ca s-a indragostit de unul cu 10 ani mai mic. Si a ramas singura dupa ce tinerelul si-a gasit pe alta.

Alice spunea...

Exemple de acest gen sunt enorm de multe, pe principiul: cati oameni, atatea experiente.

Trimiteți un comentariu