duminică, 26 aprilie 2009

Acasa


Sunt aici, la tine acasa, inconjurata de lucrurile tale...

Intotdeauna mi-a placut stabilitatea si, orice iesire din rutina imi afecta serios echilibrul pe care singura mi-l creasem. In ultima vreme am invatat ca nimic nu e stabil si, mai ales, nimic nu e durabil. Prin urmare, trebuie sa ma obisnuiesc cu schimbarea.

Iti spun asta, pentru ca, Monica de acum cativa ani, n-ar fi facut niciodata multe din lucrurile pe care le-am facut si le fac in continuare. Cum ar fi, sa raman la tine in seara asta. Monica dependenta de stabilitate, n-ar fi ramas niciodata, singura, intr-o casa straina peste noapte. Insa, cea de acum crede ca “acasa” nu e doar un loc anume. Sentimentul de singuranta, dupa care am tot alergat, e relativ. Nimeni nu-ti poate garanta siguranta, ci doar iti poate induce senzatia. Iti poate “pacali” psihicul, mai bine decat o poti face tu.

Toate starile de depresie, anxietate, frica, siguranta, fericire, tristete, etc. sunt pur si simplu creatii ale noastre, ale fiecaruia. Sunt trairi pe care, daca ne propunem, le putem simti si le putem controla. Unii intr-o masura mai mare decat altii.

Acasa e... acolo unde simti ca vrei sa fii. Acasa este locul unde sufletul se simte acasa.

Si aici, toate lucrurile tale iti striga numele si toate pastreaza mirosul tau, amprenta ta. Eu sunt acasa, dar nu esti tu... Si imi lipsesti...

Abia astept dimineata, sa ma iei in brate, sa ma saruti si sa-ti simt din nou caldura.

miercuri, 22 aprilie 2009

Sentimentele se amplifica noaptea



Am incercat sa caut un studiu, sau o lucrare cel putin adiacenta subiectului, dar n-am gasit nimic in limba romana. In engleza am crezut ca voi avea mai multe sanse. Chiar mi-am pus la treaba un prieten englez pe tema aceasta, insa nici el n-a fost mai norocos.
Deci, in lipsa de material atestat in acest domeniu, voi incerca sa dezvolt eu subiectul care ma afecteaza in mod direct.
Seara, in general dupa ora 22.00, mi se intampla sa vad lucrurile intr-o lumina obscura si nu din cauza intunericului de afara. Am lumina aprinsa in camera, dar nu si in suflet.
Am momente cand ma simt mai vulnerabila, mai tematoare, ma apasa un sentiment de anxietate nejustificat, am tot felul de ganduri, care mai de care mai sumbre, etc. Ziua, insa, imediat ce ma trezesc si imi amintesc de noaptea trecuta, totul mi se pare indepartat, de parca nu eu eram cea care se gandea si simtea acele lucruri ciudate. Devin mai optimista si uit instantaneu de problemele pe care mi le faceam. Parca, la lumina zilei, lucrurile se vad altfel si, chestiuni ce par grave, se simplifica, lucruri negre, constat ca pot deveni cu usurinta roz, depresia se transforma in speranta si incredere si intr-un final ma intreb: de ce dumnezeu mi-am facut atatea griji, acum doar cateva ore? Imi continui vesela ziua, pentru ca, intr-o noapte viitoare (cel mai probabil, urmatoarea) sa degenerez din nou.
Noaptea amplifica senzatiile de rau si cad e vorba de o gripa, sau o raceala usoara. Intotdeauna, cand sunt racita, seara am dureri mai mari de cap, temperatura corpului devine ceva mai mare si am impresia ca nu se mai termina noaptea.
Deci, lucruri “ciudate” se intampla, doar ca n-am gasit nimic stiintific despre acest fapt. Mi-as dori, insa. Daca cineva stie mai multe, sau are materiale legate de acest subiect, mi-ar facea placere sa vorbim.

marți, 21 aprilie 2009

Incercari de a reinvia trecutul


Am visat ceva intrigant. Pierdusem pe cineva apropiat si toata lumea din jur isi manifesta solidaritatea si compasiunea. In foarte scurt timp s-a dus vestea si primeam condoleante chiar si de la persoane care nu-mi inchipuiam cum au aflat.
Se facea ca am ajuns acasa si fratele meu mi-a spus ca m-a cautat B, un baiat caruia i-am “imprumutat” sufletul acum ceva timp…

L-am intrebat, surprinsa, ce i-a spus. Imi trimisese pareri de rau si condoleante. Altceva? Am intrebat. A mai adaugat ca, si-ar dori sa mai vorbim si ii pare rau n-am mai tinut legatura.
Atat mi-a trebuit sa ma rascoleasca din nou. Cuvintele fratelui meu imi rasunau in minte constant. Apoi am inceput sa mi-l inchipui pe el, rostindu-mi personal acele vorbe. Am avut cateva momente cand m-am trezit si, deja nu-mi mai dau seama ce visam si ce era real, pentru ca, eu cand ma trezesc dintr-un vis, il si gandesc putin, apoi cand atipesc, il continui cumva… voit, sau din prisma gandurilor pe care le-am avut cand eram treaza.

Mi-a sunat ceasul dimineata si, ca de obicei, mi-a intrerupt visul. Insa, ideea mi-a ramas pe parcursul zilei si n-am putut sa nu ma intreb, ce as face, daca mi s-ar intampla in mod real acest lucru?
E vorba de un om, pe care, acum ceva timp, l-am considerat perfect pentru mine, pentru ca ajunsesem sa-i iubesc pana si imperfectiunile si sa am convingerea ca le pot accepta, atat timp ca il am alaturi. Ce s-a schimbat intre timp? Am un prieten. M-am intrebat, daca il mai pot vedea cum il vedeam odata… daca ii mai pot iubi imperfectiunile, daca inca ar mai putea fi… totul pentru mine.

Am realizat ca mai pastrez si acum emotia intalnirilor cu el, ghemul din stomac si incapacitatea de a scoate un cuvant in prezenta lui. Mi le amintesc ca si cand ar fi fost ieri. Ii simt parfumul, ii aud cuvintele, ii privesc chipul, insa n-a ramas decat o amintire, foarte puternica ce e drept, insa, doar o amintire a unei trairi deosebite, intense, speciale la acel moment pentru mine.
Mi-am dat seama ca nu pot resuscita un sentiment trait odata, doar pe baza amintirilor. Asa cum ciorba reincalzita nu mai are niciodata acelasi gust, nici eu nu mai pot reinvia ce am simtit odata, oricat de puternic ar fi fost. Pentru ca a fost… Si nu mai poate fi la fel.

Un proverb vechi spunea ca: nu poti trece de mai multe ori prin acelasi parau, pentru ca apa paraului curge si e mereu alta si nici tu nu mai esti acelasi. Cred ca se aplica foarte bine si in acest caz.

joi, 16 aprilie 2009

Reflectii


Am afirmat recent, intr-o discutie relaxata, la un suc, ca nu am incredere in oamenii care nu sufera. Sa facem o analiza “pe text” a acestei afirmatii. Persoanele care ies dintr-o relatie si nu sufera, dupa experienta mea, se incadreaza in trei categorii:
1. Cei carora nu le pasa. Aceste fiinte superficiale trateaza totul dupa modul lor superficial de existenta, nu au asteptari de la propria persoana, nu se implica sufleteste, pentru ca se ghideaza dupa principiul: balta are multi pesti. Isi trateaza partenerul ca pe un obiect de unica folosinta, usor de inlocuit dupa consumare. Exact asta si sunt acesti oameni: consumatori. Insa, nu produc si nu ofera nimic in schimb. Dupa parerea mea, existenta lor pe suprafata Terrei e nejustificata.
2. Cei care sufera, dar nu se exteriorizeaza. Exista persoane care tin totul in interior si nu lasa sa se vada furtuna din sufletul lor. De cele mai multe ori, aceasta strategie functioneaza pe termen scurt, pana se umple paharul si rabufnesc. Insa, eu admir persoanele care pot sa afiseze un zambet, cand interiorul lor plange. E o dovada de tarie de caracter, de forta interioara si putere de a merge mai departe cu capul sus. Eu nu prea am dat dovada de calitatile mai sus mentionate, intrucat am nevoie sa ma exprim, sa vorbesc despre ce ma doare, pentru a ma vindeca mai repede.
3. Cei care nu au timp sa sufere. Sunt oameni joviali, foarte sociabili, in permanenta inconjurati de prieteni, cunostinte, etc., desfasoara activitati variate, in locuri diferite, cunoscand oameni diferiti. Ei nu sufera, pentru ca, ceea ce fac, de zi cu zi, nu le permite ragazul de a se opri si analiza (dramatiza) prea mult.
Daca ma gandesc bine, nu lipsa de timp e responsabila pentru absenta suferintei, ci faptul ca, pur si simplu acesti oameni au cu ce (cine) umple golul, pe care l-ar simti mult mai dur, daca n-ar avea o viata activa.
De-a lungul timpului, m-a surprins si, prin urmare mi-a starnit curiozitatea si interesul, reactia celor din jur la evenimente care in mod normal provoaca suferinta. Pe unii i-am judecat, din neputinta mea, la momentul respectiv, de a ma substitui acelei intamplari si de a o intelege pe deplin. Acum am scapat de obisnuinta de a judeca oameni si situatii, insa tot nu pot suporta in preajmea mea indivizi din prima categorie.

luni, 13 aprilie 2009

Marti


In ziua de marti, care tocmai a trecut, am facut ceva ce nu ma caracterizeaza in mod obisnuit. Am ajuns la munca, apoi, in mod spontan si, total nepremeditat, am inventat o scuza suficient de plauzibila, cat sa pot pleca de urgenta acasa. N-am plecat acasa, ci spre Metro, in cautare de role. Dupa indelungi sesiuni de probat si "plimbat" ne-am hotarat la o pereche. Am luat in considerare toate criteriile de selectie, de la calitate la aspect si, dupa vreo ora am decis. Insa, am avut surpriza sa constatam ca perechea lui avea un defect, ce le facea imposibil de achizitionat. Nu le-am mai cumparat nici eu pe ale mele, pentru ca voiam sa ne luam la fel. Am plecat spre Selgros, unde am gasit o varietate mai bogata de role, insa ne-am oprit tot la aceeasi marca cu a celor pe care intentionasem sa le cumparam din Metro. Aici aveau 2 perechi la fel, fara defecte. Incantati de achizitia spontana - ne propusesem abia cu o zi in urma sa ne cumparam, dar inca era la stadiul de idee - am mers sa luam pranzul in cel mai faimos loc pentru delicioasa ciorba de burta, iar apoi am ajuns in gradina publica sa incercam sa nu cadem.
Eu am mai experimentat mersul pe patine, role, gheata si cam stiam ce si cum. E ca mersul pe bicicleta, mi-am zis. Ei bine, nu e. El, dupa o ora de sfaturi si sprijin, mergea deja mai bine decat reusisem eu vreodata.

Ne-am epuizat fortele si, am ajuns acasa fericiti. Marti a fost o zi care a rupt tiparele rutinei.

Sambata, deja ne-am incumetat sa mergem sa ne cumparam inghetata, fiecare pe propriile role.
Experienta m-a facut fericita, iar laleaua care ma priveste si acum, din aceeasi cana de pe birou, sta marturie momentelor de fericire pe care le-am trait din plin.

miercuri, 8 aprilie 2009

Despre prietenie


Cristi, ma faci sa zambesc :) si ma provoci sa-ti raspund la ceea ce scrii.

Vad ca te pasioneaza psihologia, caile de gandire si actionare ale omului, ceea ce e foarte bine. Insa, modalitatea de prezentare a subiectului mi se pare usor superficiala, pentru ca te referi la "cei multi". Si, de asemenea, varsta persoanelor atinse de acest subiect variaza in jurul cifrei 18.

Da, ai perfecta dreptate in ceea ce spui, insa doar daca te referi la persoane mediocre si la relatii superficiale.

Un om matur si de o inteligenta (emotionala) "decenta" va avea puterea de a pastra o relatie de prietenie cu o persoana de care este atras fizic, pentru ca va sti sa puna pe primul loc calitatile morale ale "ispitei" si nu instinctele primare.

Aici ma refer la o relatie de prietenie (nu amicitie) intre doi oameni care isi apreciaza unul altuia calitatile si isi valoreaza prietenia. Daca intre acesti oameni exista si atractie fizica, din partea unuia sau a ambilor, vor sti sa gestioneze situatia cu ceva mai mult simt de raspundere decat un adolescent gelos de 17 ani.

Am o amica, care, de mai bine de un an e atrasa de un bun prieten de-al ei. Tipul e implicat intr-o relatie, iar ea a respectat intotdeauna aceasta relatie. A pus prietenia cu el pe primul plan si nu-i i-a dat nici macar de inteles ca il place. Si apropos, nu e urata deloc.

Si ca sa personalizez si mai mult subiectul, am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare cu un coleg de serviciu. Eram atrasa ca un magnet, in egala masura de calitatile lui fizice si de cele morale. Si el avea o relatie de ceva timp si, chiar daca scartaia si mai venea sa se planga la mine, gasea intelegere si prietenie sincera, niciodata n-am vrut sa-l influnetez cu sfaturi in ceea ce priveste relatia lui. Chiar si atunci cand era evident ca ea reactiona infantil, sau nu avea dreptate, nu imi exprimam niciodata o parere vehementa. Doar ii eram alaturi si ii dadeam de inteles ca stiu prin ce trece. Ba chiar ii gaseam si ei scuze, datorita diferentei de varsta dintre ei, ea fiind cu 7 ani mai mica decat el.

In tot acest timp n-am simtit gelozie, nu mi-am dorit sa-i despart si sa-i iau locul ei. Consider ca un barbat este in stare sa decida si sa aleaga singur ce e mai bine pentru el. Daca il influnetez eu in vreun fel si el se lasa manipulat, am impresia ca mi-am luat un catelus si nu asta imi doresc.

Inca mai suntem colegi de munca, inca mai iesim in oras, inca imi mai insenineaza ziua cu glumele lui, inca il mai ascult cu placere, lasand munca la o parte, inca ii mai admir modul concis, clar, usor ironic de a-si argumenta parerile cand stie ca dreptatea e de partea lui, inca ne mai ajutam si sprijinim reciproc cand avem o problema… Inca.Si asta pentru ca prietenia inseamna un sentiment puternic si curat, care presupune incredere, respect, intelegere, sacrificiu de sine si, nicidecum o traire trecatoare, o iesire la un suc si la o barfa.

Deci, cum se spune in matematica… Q.E.D.

P.S.: NU –ul tau e mult prea radical si ar trebui sa stii ca nici o afirmatie nu e total adevarata si ca adevarul absolut nu exista. Exista doar adevarul fiecaruia in parte, modul fiecaruia de a percepe si relationa cu lumea inconjuratoare, experientele proprii. In plus, orice regula are si exceptii.