luni, 25 mai 2009

NU


Cand inima ti se face cat un purice de indoiala si tristete…

Cand nu gasesti motive de a merge mai departe…

Cand pierzi sensul lucrurilor…

Cand te pierzi pe tine pe drumurile intortochiate ale vietii…

Cand sufletul iti tipa pe dinauntru, dar tu nu mai ai puterea de a te manifesta in exterior…

Cand ai gustul amar al deja-vu-ului…

Cand amplifici tot ce simti si nu mai vezi nimic clar…

Cand pierzi tot ce ai mai drag…

Cand te invinovatesti pe drept, sau nu de situatia in care te afli…

Cand simti ca pamantul iti fuge de sub picioare si nu reusesti sa mai gasesti un echilibru…

Cand vezi totul in negru…

Cand nu gasesti pe nimeni langa tine care sa inteleaga…

Cand cei din jur par ca iti vor raul, sau mai grav, pur si simplu nu le pasa…

Cand simti ca te sufoci, fiind inconjurat de aer…

Cand viata te loveste parca numai pe tine…

Chiar daca toate astea se intampla in acelasi timp…


NU ai voie sa renunti! Nu poti sa-ti iei jucariile si sa pleci, pentru ca viata nu-i un joc, ci o lupta. O lupta pentru supravietuire, pe care trebuie s-o duci pana la capat. Sa capitulezi ar fi rusinos si e o dovada de lasitate. A muri incercand izbanda, insa, e glorios. Si, pana la urma, nu se stie niciodata… poate reusesti cand te astepti mai putin.

joi, 21 mai 2009

Pentru surioara mea




Pentru ca tot insisti sa scriu, cand eu iti spun ca ma simt golita de idei si de indemanare, urmatoarele randuri sunt pentru tine.

Voiai sa stii cine esti in jungla asta cruda, ce tinde sa inghita tot mai mult din farama de umanitate ramasa. Iti voi raspunde, pentru a-ti indeparta cat mai repede indoielile nefondate legate de propria persoana.

Cand ai impresia ca te pierzi, inghitita de perfiditatea celor ce vor sa faca rau gratuit, gandeste-te ca tu esti ceea ce ei nu vor fi niciodata in viata asta. Esti Om. Ai sentimente si trairi ce te plaseaza peste majoritatea si esti suficient de isteata pentru a sti ca superioritatea fata de ceilalti nu trebuie manifestata decat pentru a-i ajuta.

Faci cu pasiune, dedicare si numai tu stii cu ce eforturi si sacrificii, ceea ce ei iau in gluma si fac pentru acele hartii colorate despre care cred ca pot cumpara fercirea.

Ti se vede pe fata dezamagirea si tristetea datorate nepasarii si relelor intentii ale celor de langa tine. Insa cand in coltul gurii lor triumfa un zambet sadic pentru ca au reusit sa te supere, tu vei stii in adancul sufletului ca ei sunt nimicuri, simple fiinte ce respria un aer pe care nu-l merita. Vei sti ca le esti superioara pentru ca nu te complaci in falsitate, minciuna si ai puterea sa fii tu insati. Ei, daca sunt placuti sunt placuti pentru mastile pe care le afiseaza, masti care mai devreme sau mai tarziu tot vor cadea. Tu ai coloana vertebrala pentru a-ti pastra integritatea idiferent de situatie si forta suficienta pentru de a-ti conserva eul indiferent de incercarile lor de a-l sufoca.

Esti prima persoana care imi vine in minte cand imi fuge pamantul de sub picioare si imi e suficient gandul ca existi pentru a avea incredere ca totul va fi bine. Esti zambetul si speranta mea. Esti confirmarea a ceea ce insemn eu ca om si ceea ce insemn pentru tine. Esti fericirea pe care o simt cand vorbim cu orele la telefon, sau la o supa in restaurantul chinezesc. Esti linistea pe care o simt doar cu tine cand ma intelegi perfect dupa primul cuvant… Esti lacrimile fratelui meu… ESTI ! Si ma bucur enorm pentru asta.

miercuri, 13 mai 2009

O zi proasta


Sunt oameni care au curajul sa afirme cu incredere si seninatate lucruri despre propria persoana, sau sa-si exprime pareri si convingeri, mai iesite din comun. Nu ciudate, ci doar particularizate, personalizate, adaptate la modul lor unic de a fi. Au curajul sa iasa in evidenta si isi asuma viitoarele critici, sau reactii negative la adresa lor. Culmea e ca, tocmai cei care fac asta, au parte de cele mai putine reactii vehemente din partea celor din jur. Poate datorita faptului ca nu-i intereseaza prea mult parerea altora, sau poate pentru ca sunt pregatiti pentru orice atac la propria persoana si stiu sa contracareze fiecare acuza ce le-ar putea fi adusa. Si nu se tem. Cand nu ti-e frica de ceva, nici nu prea ti se intampla.
In general sunt oameni spontani. De fapt, trebuie neaparat sa fie spontani, altfel n-ar face fata aversitatilor. Unii dintre ei cu un simt al umorului dezvoltat. Persoane sociabile, optimiste, care au mai mereu “cuvintele la ei”.
Am admirat intotdeauna astfel de oameni si mi i-am dorit in preajma. Sunt o sursa de inspiratie, de incredere si forta. Ei sunt trendsetterii. Cu suficient de multa capacitate de convingere asupra celorlalti, reusesc sa se impuna. Nu ezita, ci merg la sigur.
Eu am considerat mereu “normale” gandurile, actiunile mele care mi se pareau mai ciudate, abia dupa ce erau validate de astfel de persoane. Abia cand observam ca altcineva are curajul sa afirme cu seninatate si maxima incredere ceea ce eu bajbaiam in nesiguranta, explodam intr-o reactie de usurare, parca strigand cu toata fiinta: si eu sunt asa. Abia atunci aveam si eu curajul sa-mi insusesc ceea ce eram. Nu pentru ca as fi avut incertitudini cu privire la “normalitatea” mea, insa imi lipseau argumentele care i-ar fi facut pe ceilalti sa accepte cu usurinta acele lucruri. Imi lipsea spontaneitatea in a gasi pe loc argumentele si cuvintele potrivite pentru a ma explica.
In general sunt luata prin surprindere de orice intrebare noua din partea unui curios care imi cere explicatii cu privire la “continutul” sufletului meu. Imi lipseste antrenamentul de a oferi pe loc argumente. Eu ma stiu pe mine si ma inteleg, insa ma transpun in cuvinte mai greu, pentru ca traiesc mult in interior, unde totul e clar si nu trebuie sa-mi dau socoteala decat mie. Pentru a ma explica celorlalti imi trebuie putin timp si, uneori inspiratie. De cele mai multe ori mi se intampla ca si lui George din Seinfeld sa afirm dupa ce trece momentul cheie: la naiba, stiam raspunsul potrivit pentru chestia asta. Insa rareori imi vine in minte pe loc. Prefer lucrurile slefuite, finisate, iar acest lucru nu se realizeaza niciodata in mod spontan.