miercuri, 13 mai 2009

O zi proasta


Sunt oameni care au curajul sa afirme cu incredere si seninatate lucruri despre propria persoana, sau sa-si exprime pareri si convingeri, mai iesite din comun. Nu ciudate, ci doar particularizate, personalizate, adaptate la modul lor unic de a fi. Au curajul sa iasa in evidenta si isi asuma viitoarele critici, sau reactii negative la adresa lor. Culmea e ca, tocmai cei care fac asta, au parte de cele mai putine reactii vehemente din partea celor din jur. Poate datorita faptului ca nu-i intereseaza prea mult parerea altora, sau poate pentru ca sunt pregatiti pentru orice atac la propria persoana si stiu sa contracareze fiecare acuza ce le-ar putea fi adusa. Si nu se tem. Cand nu ti-e frica de ceva, nici nu prea ti se intampla.
In general sunt oameni spontani. De fapt, trebuie neaparat sa fie spontani, altfel n-ar face fata aversitatilor. Unii dintre ei cu un simt al umorului dezvoltat. Persoane sociabile, optimiste, care au mai mereu “cuvintele la ei”.
Am admirat intotdeauna astfel de oameni si mi i-am dorit in preajma. Sunt o sursa de inspiratie, de incredere si forta. Ei sunt trendsetterii. Cu suficient de multa capacitate de convingere asupra celorlalti, reusesc sa se impuna. Nu ezita, ci merg la sigur.
Eu am considerat mereu “normale” gandurile, actiunile mele care mi se pareau mai ciudate, abia dupa ce erau validate de astfel de persoane. Abia cand observam ca altcineva are curajul sa afirme cu seninatate si maxima incredere ceea ce eu bajbaiam in nesiguranta, explodam intr-o reactie de usurare, parca strigand cu toata fiinta: si eu sunt asa. Abia atunci aveam si eu curajul sa-mi insusesc ceea ce eram. Nu pentru ca as fi avut incertitudini cu privire la “normalitatea” mea, insa imi lipseau argumentele care i-ar fi facut pe ceilalti sa accepte cu usurinta acele lucruri. Imi lipsea spontaneitatea in a gasi pe loc argumentele si cuvintele potrivite pentru a ma explica.
In general sunt luata prin surprindere de orice intrebare noua din partea unui curios care imi cere explicatii cu privire la “continutul” sufletului meu. Imi lipseste antrenamentul de a oferi pe loc argumente. Eu ma stiu pe mine si ma inteleg, insa ma transpun in cuvinte mai greu, pentru ca traiesc mult in interior, unde totul e clar si nu trebuie sa-mi dau socoteala decat mie. Pentru a ma explica celorlalti imi trebuie putin timp si, uneori inspiratie. De cele mai multe ori mi se intampla ca si lui George din Seinfeld sa afirm dupa ce trece momentul cheie: la naiba, stiam raspunsul potrivit pentru chestia asta. Insa rareori imi vine in minte pe loc. Prefer lucrurile slefuite, finisate, iar acest lucru nu se realizeaza niciodata in mod spontan.

1 comments:

the egyptian knight spunea...

i love to be your friend

Trimiteți un comentariu