miercuri, 28 octombrie 2009

Sugestiv intitulat…



Avand munca de birou, folosesc destul de multe post it-uri, pe care sunt obligata sa le comand de la o firma anume. Primesc, de cele mai multe ori, produse de proasta calitate, dar ieftine. Si cum multi au acest concept imbecil – parerea mea – ca lucrurile ieftine sunt o alegere buna, pe astea le avem, cu astea defilam.

Cele pe care le-am primit luna asta nu se lipesc, se rup cu bucati din foaia de dedesubt… ce mai, o bucurie sa lucrezi cu ele.

Dar, asa ceva? Vorba lui Mircea Badea: asa ceva?! :)) Adica, mi-am dat si eu seama ca sunt de neam prost post it-urile, dar sa le si intituleze cineva Tartan… Mi-a facut ziua :)

luni, 26 octombrie 2009

Decizii / nepasare


Acum ceva timp, am zarit pe unul din blogurile catre care m-au purtat “pasii”, un gadget referitor la o campanie antifumat. Nu l-am adoptat imediat, desi sunt cu totul de acord ca persoanele care fumeaza, ar trebui sa-si pastreze viciile exclusiv pentru propria persoana, fara sa-i oblige pe nefumatori sa fumeze pasiv.

Pot, acum, sa sustin cu toata inima un astfel de demers, mai ales ca Alin al meu s-a hotarat, pe cat de brusc si neasteptat, pe atat de hotarat, sa renunte la fumat.

Am primit vestea cu uimire, intr-o dupa amiaza de duminica, acum doua saptamani. Termin pachetul asta si ma las, mi-a spus. Entuziasmata la culme, mai ales pentru ca era o decizie proprie, fara influente din partea mea, l-am crezut pe loc. Nici nu mi-a trecut prin cap ca ar putea fi slab si ar ceda ispitei. Am simtit, in schimb, o mandrie fara margini si o puternica dorinta de a-l sustine in orice fel ar avea nevoie. Asteptarile mele nu mi-au fost dezamagite, mai ales ca ii spuneam de cate ori aveam ocazia cat de mandra sunt de el. Astfel, presiunea era si mai mare ;))

Am sarbatorit fiecare saptamana ce a trecut ca pe o aniversare si i-am promis ca nu voi inceta sa fiu mandra nici cand va trece mai mult timp.

Ieri i-a adus fratelui meu colectia lui de brichete si accesorii aferente, lucru dezaprobat de mama, care spera ca el sa-i urmeze exemplul :).

Beneficiile acestei decizii s-au vazut imediat. Respiratia fara fum de tigara e mult mai proaspata, ceea ce ma face sa vreau sa-l sarut si mai des. Nu mai pleaca de langa mine, cand mi-e lumea mai draga, pentru a mai fuma o tigara. Nu ma mai trage curentul in masina si nu-mi mai este frig iarna, pentru ca el nu se poate abtine pana la destinatie. Banii economisiti pot fi folositi in alte scopuri, mai necesare. Iar cel mai important aspect e sanatatea lui, care are de castigat tot mai mult, odata cu trecerea timpului.

Sustin, deci, cu mai mult entuziasm un astfel de demers si ma bucur in continuare de avantajele ce decurg din lipsa fumului de tigara.

Pentru fumatori: renuntarea e un lucru care merita incercat. Solicita vointa si aduce multe beneficii, inclusiv materiale. Decizia apartine fiecaruia. Dar, cel putin respectati dreptul nefumatorilor de a nu fuma.


P.S.: Poza mi s-a parut comica, intr-un fel... :)

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Incredere


Seara. Slabele crampeie de lumina abia lasau sa se ghiceasca conturul siluetelor.
- Sa conduci cu atentie.
- Si tu sa ai grija de tine.
Un sarut bland apropie cele doua suflete, iar atingerea mainilor ce spera sa se intalneasca in intunericul serii, e ultimul lucru precedent plecarii.

Timpul va trece repede. Pentru ca eu am intins mana si tu ai fost acolo sa o prinzi. Pentru ca tu ai intins mana si ai intalnit-o pe a mea.

joi, 22 octombrie 2009

Boosting my memory


In ultima mea vizita la supermarket, privirea mi-a fost furata de aceasta mica minune de la Doncafe. Ma teneteaza produsele noi aparute pe piata si nu ma las pana nu le incerc cam pe toate care imi fac cu ochiul.
Cum ziua mea de munca incepe cu un pliculet de Doncafe, iar proviziile mele erau epuizate, un drum la supermarket nu putea sa nu includa si o aprovizionare cu deliciul de dimineata. Ochiul meu deja format sa repereze noutati, a remarcat imediat prezenta unei noi culori printre sortimentele existente.
Atrasa de nuanta aceasta superba de verde, citesc curioasa inscrierea de pe ambalaj: memory boost coffee mix. Pufnesc in ras de una singura si il caut pe Alin sa-i arat noua mea descoperire. Reactia lui e similara si imi spune sa iau cat mai multe, pentru ca am nevoie. Numai sa nu uit unde le pun...
Pentru cei care ma cunosc foarte bine, deficientele mele de memorie nu sunt deloc o noutate, insa se constituie intr-un excelent subiect de glume si mistouri la adresa mea. Ar fi si pacat sa nu profite nimeni de momentele cand povestesc entuziasmata diverse intamplari, exact persoanei cu care le-am trait. Sau cand uit unde mi-am pus adidasii Ecko Red, sau cand nu-mi amintesc ce am facut cu diverse cumparaturi abia achizitionate, sau...

luni, 12 octombrie 2009

Si totusi, am un vis...


Aveam de gand sa incep revoltata aceasta postare. Insa, am recitit gandurile si sentimentele tale asternute in cuvinte si m-am mai linistit.
Acum voi reda cu o nota de calm, ceea ce doream sa scriu cu patima.
Viata nu e dreapta. Eu nu suport nedreptatea, dar imi place sa ma bucur de viata. Lumea in care traim e cruda si partinitoare. Tine partea banilor. Mie mi-ar placea sa nu mai existe bani. Dar asta e un vis, iar a visa e un lux pe care putini si-l mai permit.
Legaturile intre suflete s-au transformat in "relatii" si "pile", dragostea in interes, prietenia in ipocrizie, iar oamenii in fiare. Doar infatisarea umana mai aminteste de Om. "Continutul" a fost golit de mult.
Visul meu - si acum imi dau seama ca am si eu unul - e sa gasesc o cale de a umaniza fiarele. Visez la o lume dominata de afectiune, compasiune, bunatate, in loc de interese meschine, o lume in care nu exista competitie decat pentru a crea, a ajuta, a renaste din propria cenusa.
Dar nu-mi permit luxul de a spera la asa ceva. Pentru ca aceasta e unul din acele vise, atat de reale, incat le poti simti prezente, dupa ce te-ai trezit, toata ziua. Si nu de alta, dar ar fi cam greu de suprapus o lume perfecta, peste realitatea bruta din care tot speri sa te trezesti. Nu sunt compatibile aceste doua lumi, dimpotriva, se resping cu putere. Si din pacate eu trebuie sa traiesc in cea din care mi-as dori sa ma trezesc...

duminică, 4 octombrie 2009

Noi


Nu ma pricep sa fiu perfecta, asa ca aceste randuri vor fi departe de perfectiune. Nu stapanesc cuvintele atat de bine, precum cei pe care ii admir pentru blogurile lor reusite. Nu pot crea magie prin simpla insiruire a unor litere, desi mi-as dori. Insa, pot sa fiu eu, pentru ca tu ma iubesti asa cum sunt si crezi in mine indeajuns de mult incat sa-mi dai incredere, dorinta si forta de a privi lucrurile cu optimism. Imi inspiri sentimentul ca va fi bine, cand eu iti vorbesc despre cele mai adanci temeri ale mele, iar eu in schimb iti ofer… de fapt, ma ofer pe mine.

Cand ma gandesc la primele noastre intalniri, imi vine in minte un loz pe care trebuie sa-l razuiesti pentru a vedea ce ai castigat. Cred ca eu eram lozul, iar pe tine te-a incantat aspectul colorat si promitator, insa nu stiai ce te asteapta. Dupa ce ai indepartat stratul superficial, ai descoperit profunzimi pe care nu stiu daca le-ai banuit de la inceput, insa le-ai facut fata mai bine decat ma asteptam.

Micile rautati le-ai trecut cu vederea, la suparari mi-ai raspuns cu imbratisari, iar la tristete cu un zambet. Simplifici lucrurile pe care eu tind sa le complic si imi pui deoparte defectele, pentru a-mi evidentia calitatile.

Pana la urma, acum un an, amandoi am tras un loz pe care am mizat totul si ne-am grabit sa-l razuim. Ne-am temut, dar am riscat. Iar timpul ce a trecut de atunci mi-a dovedit ca a meritat riscul.

Pastrez cu drag amintirile frumoase ce contureaza povestea noastra si privesc cu incredere catre cele pe care urmeaza sa le cream.

Happy b-day!

joi, 1 octombrie 2009

Ciudatenii in miez de zi

Nu stiu de ce, dar am ciudata impresie ca unele lucruri se intampla pentru ca asa trebuie. Cu cat sansele de a se intampla vreo minune scad, cu atat creste sentimentul asta suspect ca asa trebuie sa fie, ca mai tarziu voi afla insemnatatea unor lucruri care nu sunt evidente in prezent.
Ma simt ciudat, pentru ca am convingerea ca totul e la voia intamplarii in viata asta si nimeni si nimic n-a reusit pana acum sa-mi schimbe credinta.
O fi instinctul de autoconservare de vina si speranta care moare ultima, pentru ca, in secret, eu tot sper sa mai gasesc vreo insemnatate superioara a lucrurilor.
Proasta natura asta umana, ilara chiar, daca ai simtul umorului dezvoltat :)
Momentan ma calmez cu piesa asta. O gasesc linistitoare.