joi, 5 noiembrie 2009

Then and now


Se facea ca eram la munca si iubeam si fiecare secunda petrecuta acolo.
Dimineata ma trezeam intotdeauna odihnita, uneori ma machiam acasa, dar de cele mai multe ori, imi luam la mine fardurile, rimelul si rujul si initiam procesul artistic la munca. Ajungeam mereu la timp, ba chiar cu cateva minute inainte si afisam un zambet sincer.
Relatia cu seful era una relaxata, de colaborare, incredere, sustinere. Ramaneam cu placere peste program, cand era nevoie, fara sa astept nimic in schimb. Nu-mi trebuiau nici bani, nici zile libere pentru orele suplimentare pe care le faceam. Nu simteam oboseala, ci doar mandria de a lucra intr-o firma prestigioasa si multumirea de a participa la dezvoltarea firmei, de la zero, pe plan local.
Nu a fost un vis. S-a intamplat cu adevarat, acum 3 ani, chiar daca acum pare ireal.
In prezent, numar secundele pana la plecare.
Dimineata ma trezesc obosita si intarzii sa ma dau jos din pat. Singura motivatie pe care o am, pentru a adopta pozitia verticala, e vocea lui Mircea Badea, pe care o aud din cealalta camera, unde mama urmareste “In gura presei”. Imi iau, astfel, energia necesara sa ajung la munca, unde intarzii zilnic intre 10-15 minute. Seful nu are cum sa observe, pentru ca, oricum ajunge mult mai tarziu.
Nu mai port machiaj decat foarte rar. Folosesc doar ruj si asta pentru ca mi se usuca buzele si sunt nevoita sa le hidratez.
As spune ca relatia mea cu seful nu poate fi mai proasta si mai tensionata, dar mi-e teama ca as putea descoperi noi profunzimi ale situatiei. Il evit cat pot de mult si incerc din rasputeri sa nu fac crize de nervi cand deschide gura. Dar, asa stau lucrurile atunci cand unora li se urca functia la cap si uita pana si de elementarul bun simt.
De zambit ii zambesc lui, in mod fals, pentru ca “e de datoria mea” si, in mod sincer, colegilor care dau dovada de omenie si de calitati pe cale de disparitie in zilele noastre.
Acum, chiar si 5 minute peste program mi se par de nesuportat, disponibilitatea mea la ore suplimentare fiind absolut inexistenta.
Lucrurile se schimba in timp…

2 comments:

SOmeONE spunea...

Sa speram ca nu va citi si seful... :)
Sau poate ar fi un avantaj, schimbarea locului de munca va fi sigur benefica. Rutina este o mare bestie!

Monica spunea...

;)) Simtul umorului e printre primele calitati pe care le apreciez la o persoana.
Intr-adevar, rutina e o bestie. Si mai stiu pe cineva caruia i-as putea atribui apelativul asta... :)

Trimiteți un comentariu