vineri, 29 ianuarie 2010

Arrogance has to be earned


Orice calitate poate deveni la un moment dat defect şi invers. Sunt mândră de calităţile mele pe care alţii le văd defecte.

Ma regăsesc în din ce în ce mai puţine lucruri şi mai ales oameni. Limitarea nu-mi face bine, dar faptul că îmi permit luxul de a fi selectivă, da.

Munca mă obligă să-mi reprim reacţii fireşti, pentru că - nu-i aşa? -, trebuie să fim diplomaţi. Însă, în viaţa personală, toată fiinţa mea ţipă după libertatea de a fi eu însămi. Şi sunt. Astfel, mă bucur de „privilegiul” de a face curăţenie în viaţa mea. Nu pastrez prietenii false, sau diverse relaţii, numai în ideea că, niciodată nu se ştie de cine ai nevoie. Am o satisfacţie imensă când spun oamenilor ce cred despre ei şi, în general, când afirm lucruri care, pe alţii îi lasă cu gura deschisă de mirare. Cu cât sunt mai şocaţi de adevărurile pe care sunt forţaţi să le privească, cu atât mai mult mă simt superioară lor, pentru că îmi permit o sinceritate de care ei se feresc ca necuratul de tămâie.

Am renunţat la câţiva oameni ce au făcut parte din viaţa mea la un moment dat şi nu regret nicio decizie luată. Chiar dacă la început m-a durut, sau am ezitat să mă încred în instinct, până la urmă intuiţia mea nu a dat greş niciodată.

Am lângă mine exact oamenii pe care îi aleg, nu oamenii de care aş putea avea nevoie vreodată.

luni, 25 ianuarie 2010

Ei


(pentru poză are drepturi de autor Ana)
Mi-ar plăcea să am darul cuvintelor ca Lelia Munteanu, spontaneitatea şi isteţimea lui Mircea Badea, umorul ironic, dar atât de realist al lui Gregory House şi reuşitele lui profesionale, vocea şi abilitatea de a crea emoţii ale lui Darren Hayes.
Ei sunt oamenii care mă descriu, mă explică şi pun în cuvinte ceea ce eu nu reuşesc să cuprind.

Atemporal



Unele lucruri chiar nu se schimbă...

miercuri, 20 ianuarie 2010

Either way


Vorbeam într-o postare anterioară de asumarea unor lucruri în care cred. Mi le-am asumat, am făcut pasul şi sunt mândră de asta.

Rezultatul? Ei bine, nu au fost repercusiuni negative. Dar partea amuzantă e că, nici pozitive nu au fost.

Produsul asumării unei ieşiri din mulţime e indiferenţa şi lipsa oricărui fel de reacţie umană.

N-a fost, totuşi în van. Am învăţat că oamenii sunt cifre. Se scad, se şterg cu radiera de pe foaia de hârtie unde se fac calcule şi eventual se adugă. Dar numai pe bază de relaţii, nicicum de competenţă. Dacă rezultatul calculelor e profitabil, cifrele folosesc doar la înmulţire. Atât.


Şi un banc bun în încheiere: Un psihiatru american avea un grup de patru mame la terapie: - Toate aveţi obsesii!, a observat el... Către prima mamă: - Tu eşti obsedată de mâncare! Ţi-ai botezat fata Candy. Către a doua: - Obsesia ta este să ai bani. Pe copilul tău îl cheamă Penny. Către a treia: - Obsesia ta este alcoolul. Aceasta se manifestă în numele copilului tău, Brandy. În acest punct, mama celui de-al patrulea copil se ridică iritată, îşi ia odrasla de mână şi-i spune: - Hai, Dick, noi plecăm!

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

MB & MD


Exist într-o lume căreia nu-i aparţin şi trăiesc pentru lucrurile ce alcătuiesc lumea mea.
De luni mă voi găsi antrenată în aceeaşi goană pentru aceeaşi bani. Însă, mă voi trezi animată de dorinţa şi mai ales nevoia de a-l vedea pe Mircea Badea deşfăşurându-se În gura presei. Drumul până la muncă, va fi colorat de muzica nouă, pe care am pregătit-o special pentru această ocazie şi de micile visuri ce însoţesc melodiile, iar timpul petrecut făcând ceva inutil mie, dar util înavuţirii unora, voi încerca să-l pictez în nuanţele pastelate ale revederii colegilor şi al obiceiului plăcut al cappuccino-ului de dimineaţă/prânz/după amiază.
La plecare, mă va delecta, din nou, muzica, până acasă, măcar pentru început, când încă nu va fi pus stăpânire pe mine „febra muncii”. Acasă, mă aşteaptă, încă, episoade din House MD, pe care le împărtăşesc bucuroasă cu Alin.
Pentru viitorul apropiat, am o singură dorinţă arzătoare: să vină primăvara mai repede, să pot alerga pe faleză, doar eu şi cu muzica mea. Mă rog... asta până mi se întoarce domnişoara Doctor din Iaşi şi alergăm împreună, ca în vremurile bune, când cel puţin una dintre noi plângea, pentru ceva sau cineva... Frumoase vremuri :)

Trăiesc pentru oamenii şi lucrurile în care mă regăsesc, mă descopăr şi mă împlinesc.

marți, 12 ianuarie 2010

Little obsessions

Undisclosed desires. În sfârşit are şi clip.
Muse. Prima melodie pe care am văzut-o a fost Bliss. De aici şi nick-ul.



Sheryl Cole. Nu sunt fană.
Will I Am. Şi-a pus amprenta pe piesă şi asta se vede.
Rezultat: dependenţă.



UPDATE: Am postat melodiile pentru că singurul lucru remarcabil pe care l-am realizat în ultima vreme a fost să confund detergentul de rufe cu calgonul...