vineri, 26 februarie 2010

7

Ca să nu fie 6. Şi cu ocazia aceasta, o melodie desprinsă din altă lume...

miercuri, 24 februarie 2010

Azi e...

...24 februarie. Pentru unii e Dragobetele. Pentru mine e ziua lui Mircea Badea :)



UPDATE: Aceasta este fracţiunea de emisiune pe care am dorit să o postez, dar nu am găsit-o. Exemplifică perfect sclipirea de geniu, umorul ironic şi inteligent - calităţi pe care le ador la un om.

marți, 23 februarie 2010

Să ne angajăm.

Nu în polemici, căci discuţiile pe teme filosofice nu-şi mai găsesc rostul şi locul în lumea în care trăim.

Să ne angajăm, deci. Într-o activitate complet inutilă, de cele mai multe ori, solicitantă până la atac cerebral, în slujba unor oameni care îşi văd doar interesul propriu.

În cazuri fericite, firmele care „se respectă”, vor mima preocuparea pentru angajat. Angajaţii mai puţin norocoşi vor fi răsplătiţi pentru munca depusă prin tupeu şi nesimţire împinse la extreme şi, adesea, prin nenumărate abuzuri de orice natură. Aşa stau lucrurile pentru cei care nu s-au născut moştenitori ai vreunei averi fabuloase, sau pe care nu i-a înzestrat natura cu o pilă. Nu cred că mai trebuie să explic nimănui sensul cuvântului „pilă”.

Desigur, mai există şi acele excepţii de oameni înzestraţi intelectual, dar şi financiar, care şi-au permis o educaţie pe alte meleaguri şi au şi rămas acolo, motivaţi, în mod evident de toate acele avantaje complet inexistente în ţara noastră. Însă, o discuţie despre excepţii e prea idealistă pentru gusturile mele. Să revenim, la noi, majoritatea.

De la o firmă mică nu poţi să ai pretenţii, nici la un salariu bunicel, nici la un colectiv numeros, nici la condiţii de muncă decente, pentru că, nu-i aşa?, munceşti la patron. Iar între „patron” şi sclav nu va exista niciodată acea utopică relaţie de care auzisem eu odată. Cică raportul angajator – angajat ar trebui sa fie unul de colaborare, de recompensare financiară a unor servicii prestate. Nu e menţionată nicăieri sclavia... Totuşi, de existenţa ei ne convingem zilnic.

Să ne orientăm, deci, spre o firmă mare, unde posibilităţile de promovare sunt reale, colectivul numeros, salariul pe măsura competenţelor, drepturile ne sunt respectate, orele suplimentare plătite, concediul existent şi plătit, etc. Ne-am orientat. Însă, descoperim cu surprindere – unii dintre noi - că statutul de angajat al unei companii cu renume nu poate fi câştigat printr-un cv solid, o prezenţă plăcută, ţinută office, isteţime şi perspicacitate. Dacă la un interviu se vor prezenta persoane aparent impecabile, se va alege un angajat şters, fără personalitate, care execută fără să comenteze, nu are pretenţii prea mari, eventual cu responsabilităţi familiale şi neaparat aflat în şomaj. Atfel, angajatorul, mă rog, exploatatorul poate beneficia de diverse avantaje pe care nu le voi enumera aici.

M-am gândit şi la efectele pe care le au numeroasele respingeri asupra psihicului persoanei ce aspiră la statutul de angajat, dar din consideraţie pentru sănătatea mea, prefer să nu reflectez prea mult la acest aspect.

Nici la statutul angajatului nu prea vreau să mă gândesc, pentru că în ţara noastră numai cetăţean nu e bine să fii. Poate doar vizitator. Dar vorba lui Badea, cei care utilizează drumurile noastre se deplasează dintr-un loc în altul prin atac cerebral.

Ca să nu fac şi eu unul în curând, mă liniştesc cu o reclamă superbă primită de la un prieten drag, ce a avut şansa de a studia şi munci în Olanda.




duminică, 14 februarie 2010

13 februarie


Braţe deschise şi ochi închişi.

O zi ce se prevestea obişnuită.

Dorinţe neaşteptate şi-au găsit împlinirea în trăiri desăvârşite.

Căldură, protecţie şi afecţiune.

Speranţă şi imaginaţie într-un amestec palpabil.

Soare afară şi în suflet.

Liniştea unei beatitudini visate şi atinse.

Sâmbătă.

Azi... e primăvară.

joi, 11 februarie 2010

Băsescu trebuie să zboare!

Pentru că mă hrănesc cu lucruri isteţe, am reuşit în sfârşit să-mi fac timp să postez textul acesta semnat Doru Buşcu.

"Viaţa de preşedinte
te poate ucide mai repede decât o face viaţa în general. Ca şef de stat, stai sub asaltul permanent al primejdiei obişnuite, înmulţite cu o sută. Pe umerii preşedintelui nu apasă doar costumul de stofă, ci şi poverile de stat. De gât nu-l sugrumă doar cravata, ci şi emoţia. Stresul, insomnia, astenia şi surmenajul îl pândesc din fişa postului şi abia aşteaptă să îi sară la gât. Când tu, omul comun, oftezi de lene, preşedintele tau oftează din patriotism. Când tu înjuri că a ratat Unirea Urziceni, el înjură că s-a ratat unirea cu Basarabia. Când tu dormi, el e treaz.

Când tu eşti treaz, se poate ca el să fi luat la bord, de necaz, câteva pahare. În fine, când tu citeşti ziare tabloide ca să uiţi de griji, el citeşte de cinci ani Levantul ca să nu uite iar cine e Cărtărescu.

Chiar dacă nu se găseşte cineva să te împuşte, traiul periculos în fruntea ţării te apropie de mormânt mai repede ca o meserie de rând. Asupra psihicului tău, asupra organelor tale, asupra întregului irepetabil care eşti pluteşte semnul sacrificiului. Iar dacă poporul care nu te merită, guvernul care nu te înţelege, parlamentul care nu te ascultă, presa, băutura şi fumatul nu îţi creează destule probleme de sănătate, rămâi expus, fatalmente, morţii violente.

Preşedintele Băsescu călătoreşte cu un Boeing 707 construit în 1974, un fel de verigă lipsă dintre fraţii Wright şi Blue Air. Acest model zboară din 1958 cot la cot cu Tupolev 104 şi de Havilland Comet, adevărate legende care, din 1970 încoace, decolează doar la Dezastre în aer. În cazul în care reuşeşte să aterizeze, Boeing 707 o face doar pe foste islazuri asfaltate din vecinătatea marilor aeroporturi, nu fără a băga în sperieţi apărarea civilă şi a sparge o parte din geamurile metropolei gazdă. Într-un amestec de inconştienţă, curiozitate şi sadism, autorităţile care au Boeingul 707 pe inventar îl îndreaptă puţin cu ciocanul şi îl parchează la capătul covorului roşu ori de câte ori preşedintele dă să plece. Este ca şi când Meşterul Manole s-ar arunca iar de pe acoperiş cu aripile de şindrilă îmbunătăţite cu plumb. Şi nu ştiu, zău, dacă ne putem permite să ne jucăm cu securitatea zborului într-o ţară a cărei dezvoltare se întinde, cronologic, între prăbuşirea de ieri a lui Aurel Vlaicu şi prăbuşirea de azi a economiei naţionale.

Preşedintele Băsescu se află în pericol. Fireşte, într-un pericol mai mare se află România. Să ne imaginăm catastrofa: ca preşedinte al Senatului, Geoană îi ia locul. Iar avionul care ne poate scăpa de Geoană e deja prăbuşit."

marți, 9 februarie 2010

Cerem excelenta. Oferim in schimb nesimtire.



Cam asa s-ar traduce liber majoritatea anunturilor de angajare. Sunt abonata la ziarul local, din care citesc cu interes anunturile de angajare si decesele / comemorarile. Primele ma intereseaza pentru ca vreau sa-mi schimb locul de munca. Ultimele... probabil pentru ca nu am toti boii acasa, cum ar spune Badea.

Sa revenim la anunturile de angajare. Unul din ele suna cam asa:

S.C. .... (numele unei societati care e clienta a firmei la care lucrez si despre care stiu ca are o situatie financiara foarte buna) angajeaza Economist cu experienta, cunoscator excelent de contabilitate, program Light, cunostinte legislatie, programe declaratii finante, somaj, ITM, CASS, pensii, Revisal.

Se ofera: salariul net 1200 ron.

Ha? Adica un economist cu experienta, care sa indeplineasca perfect atributiile de contabilitate si pe cele de resurse umane?! Pentru 1200 ron?! Intr-o firma mare si, deci, cu un volum de munca pe masura? Si cu sediul in afara orasului? Da. Si oare nu s-a simtit nimeni prost ca ditamai anuntul aparut in chenar a costat cat munca bietului economist intr-o luna? Intrebare retorica...

Un alt anunt avea dupa numeroasele cerinte si oferta. “Oferim C.M., salariu, transport.

La “salariu” m-au pierdut. Adica asta e un avantaj? Un bonus, sau ceva care sa determine resursa umana sa se angajeze aici?!

Salariu motivant mai intelegeam. E un cliseu, dar are sens. Dar ca sa ai tupeul sa dai anunt si sa treci la oferta “salariu”... e peste limitele mele de toleranta a nesimtirii.

Mai atractiv mi s-a parut anuntul de langa...

“Angajez bucatarese si ospatarite. Salariu 15-20 mil.”

La ce sa-mi mai foloseasca 5 ani de facultate, excelenta in contabilitate, etc? Pacat ca nu stiu sa gatesc...

vineri, 5 februarie 2010

I am...


... where I wanna be.