miercuri, 24 martie 2010

Attitude



“Education is the ability to listen to almost anything without losing your temper or your self confidence”, am citit undeva.
Sună elegant şi sofisticat. Pare pentru oameni cu pretenţii, din înalta societate, pentru că eu nu mă incadrez. Nu pot asculta chiar orice fără să-mi pierd una din cele două calităţi. Cel mai uşor îmi cedează calmul. Reuşesc foarte greu, uneori deloc să-mi păstrez cumpătul în faţa tupeului, nesimţirii, ignoranţei, răutăţii şi mai ales prostiei. Iar problema majoră e că vin la pachet, la superofertă. De cele mai multe ori, all inclusive.
Îmi pare rău, dar sistemul meu nervos e supraîncărcat şi nu mai suportă „informaţii” noi. Am parte de ele zilnic, dar le refuz. Resping şi taxez usturător orice mic semn de nesimţire. Dacă asta e lipsă de educaţie din partea mea, aşa să fie. Însă nu am de gând să răspund politicos, sau cu substrat finuţ, unor neciopliţi, care, nici limba maternă n-o vorbesc corect. Firea mea e mult prea vulcanică pentru a mă ghida după etichete de curte, ca în vremurile demult apuse. Dacă s-ar fi păstrat şi oamenii de atunci, poate aş fi menţinut şi eu eticheta.
Încrederea în propria persoană se clatină şi ea, destul de uşor, dar observă doar cei cărora le împărtăşesc eu acest lucru.

14 comments:

fairy tale spunea...

Daca poti sa taxezi tot ceea ce inseamna lipsa de buna crestere sau tupeu dus la extrem n-ar trebui sa-ti pierzi increderea in propria ta persoana.Inseamna ca ai propriul sistem de valori si te poti rupe de ignoranti.O sa treaca si valul acesta portocaliu care a rasturnat sistemul de valori si care a dus pana la schimbarea portarilor la institutiile de stat daca n-au fost colorati corespunzator.Ineficienta celor numiti politic dar incompetenti pana la Dumnezeu si mai sus va bubui o data.Nu se va mai putea continua asa pentru ca ne vom prabusi ca natiune!Sper insa sa apuc si ziua cand valorile adevarate vor prima.Pana atunci sa ne inarmam cu rabdare si sa facem ceea ce faci tu.Sa taxam totul si poate vocile acestea se vor imulti!

Monica spunea...

Admir optimismul din cuvintele tale :)

Monica spunea...

P.S.: Întotdeauna am urât portocaliul. Îmi provoacă o stare de greaţă, la fel ca şi PD-L ul.
Mulţumesc pentru validare... ;)

fairy tale spunea...

Si-au desfintat liniuta de la PD-L ,acum este PDL.Asta-i marea reforma care ne-o pregatesc!Cum sunt un pic paranoic o sa-mi anulez telefoanele Orange si o sa trec pe altceva.Si eu detest portocaliul si culmea ironiei prieteni pe care te putea-i baza dupa ce au trecut la bubuli au devenit ca ei!Parca sunt sectanti.Macar suntem doi,suficient pentru un mini bulgare de zapada care se va face mare cred eu!

Monica spunea...

De liniuta dintre PD si L nu aveam eu loc in lumea asta :))
Cu Orange-ul e alta poveste ;)) Cu ei sunt din 2002 si nu am motive sa ma schimb deocamdata.

AmonRa spunea...

Nu ne prabusim ca natiune, ne-am prabusit deja, dar suntem prea ignoranti sa observam...
P.S.:pe langa faptul ca e supraincarcat, sistemul tau nervos mai e si extrem de sensibil, trebuie abordat cu multa finete pe care cei mai multi nu o au...sau pur si simplu nu ii duce capul :)

Monica spunea...

Si una si alta.
Thanks bibi :*

Between two lungs spunea...

Sunt de acord cu Alin, pardon, AmonRa,aaa...domnul "obsedat de calculatoare".:))

Monica spunea...

=)) sa stii ca nu esti departe de adevarul facebook-cian :)))

AmonRa spunea...

mhm...s-a format clanul "zburatoarelor"? :)

Monica spunea...

=)) :*

Between two lungs spunea...

:))Nu stii ca "zburatorii", au schimbat lumea? Cine a fost primul om ce a ajuns pe luna? Mona! ps: eu am fost pilotul...;)) :))

Monica spunea...

:)) tare :*

AmonRa spunea...

Da, recunosc...lumea nu ar fi fost la fel :))

Trimiteți un comentariu