vineri, 7 mai 2010

Brad Paisley



Recenta mea descoperire (una dintre ele), pe care o datorez mult aşteptatei întâlniri cu Ciprian. M-am regăsit complet în apartamentul lui, aşa cum eram acum 3 ani, când îmi trăiam adolescenţa pe care n-am gustat-o la timpul ei. Am imbrăţişat acelaşi căţel de pluş şi am râs amândoi, aşa cum facem la fiecare întâlnire, când ne amintim că eu obişnuiam să-i spun miel, căţelului lui. M-am înâlnit cu mine, aşa cum eram şi aşa cum sunt, de fiecare dată când trec pragul acelui apartament. Deşi a fost modernizat şi renovat, unele lucruri au rămas identice. Gresia din bucătărie, pe care mă reţineau accesele de râs şi unele băuturi alcoolice, a căror denumire nu mi-o mai amintesc, e aceeaşi :) La fel şi balconul, unde ascultam melodii ca aceasta, pentru ca apoi să plângem la fel de rău cum râsesem cu puţin timp în urmă.
Mi-am amintit zilele şi nopţile trăite la intensitate maximă, bileţelele lăsate dimineaţa, micul dejun ce mă aştepta în bucătărie, cadoul de ziua mea şi primul "La mulţi ani", spus la ora 24.00, deşi nu-mi plac clişeele. Dar mai presus de orice, mi-am amintit de râsetele ce umpleau apartamentul şi de lacrimile mele, provocate când de râs, când de plâns.
Acum, l-am ascultat, printre altele, pe Brad, la un pahar de Pepsi Twist fără alcool, dar cu aceleaşi lacrimi, care n-au mai curs decât cu el, acolo.

0 comments:

Trimiteți un comentariu