sâmbătă, 1 mai 2010

HR / women



De la cursul de AutoCad pe care l-am frecventat cu pasiune în toamna/iarna anului trecut, nimic nu mi-a mai stârnit dorinţă intensă de cunoaştere. Profesoara pe care am avut-o era exact cum ar trebui să fie un profesor, însă cum rar există. Am avut, deci, un motiv în plus să fiu încântată de curs, deşi oboseala era la cote maxime. Plecam direct de la muncă, în celălalt capăt al oraşului, iar o şedinţă dura 3 ore. Ajungeam acasă după 20.30, epuizată, dar fericită.

În ultima vreme, am mai avut oarece tangenţe cu diverse domenii, dar aşa cum m-am apucat, m-am şi lăsat, flacăra pasiunii stingându-se repede. Însă, de vreo două săptămâni, de când urmez cursul de Inspector Resurse Umane, interesul pentru acest domeniu e in continuă creştere, mai ales că, oarecum, profesez în acest domeniu. Spun „oarecum”, pentru că sunt multifuncţională, ştiu din toate câte puţin. De la contabilitate până la dosarele de daună ale maşinilor din dotarea firmei. Sunt mai familiarizată cu termeni auto, decât mi-aş fi închipuit vreodată că aş putea fi. Şi asta pentru că îmi place să mă pricep la lucruri considerate a fi de competenţa bărbaţilor.

Revenind la cursul de RU, acesta durează doar 2 ore şi are loc la Parcul de Soft, locaţie în care ajung mult mai repede, mai ales dacă mă aduce un coleg binevoitor. Parcul de Soft e clădirea în care mi-aş dori să muncesc pentru aspectul ei, dotările interioare, dar mai ales pentru superba privelişte către Dunare, pe care o am de la etajul 4, în timp ce mă delectez cu o ciocolată caldă, în locul special amenajat pentru „lounging”.

Lectorul cursului e o tipă amuzantă, care sigur îl urmăreşte pe Badea, după cum se exprimă, are logica mea şi modul meu de gîndire şi a fost colegă de serviciu cu tatăl meu. Un motiv în plus să vreau să-i fiu aproape.

Cred că, pentru prima oară în viaţă ştiu ce vreau să fac şi în ce domeniu mi-ar plăcea să-mi construiesc o carieră. Mă atrage, simt că this is it şi sper să nu fiu dezamăgită pe parcurs.

Singurul inconvenient e reprezentat de colegele de curs. Da, sunt femei. Uitasem cum e să ai în preajmă atât de multe femei. Cursul ăsta îmi reaminteşte cât de mult îmi iubesc munca, în colectivul alcătuit aproape în totalitate din bărbaţi. Cu femeile nu sunt obligată să interacţionez, aşa că nici n-o fac. Însă, la curs trebuie să le ascult povestind despre soţi, copii, vreme şi alte banalităţi menite să mă înnebunească. Ocazional, ele opresc şi cursul pentru a adresa câte o întrebare al cărui răspuns e evident şi au prostul obicei de a ajunge la subiect pe ocolite, povestind întâi ani din viaţă. Una e pe gustul meu. Râdem la aceleaşi lucruri când privirile ni se întâlnesc, dar nu am vorbit niciodată. Nici nu am de gând să o abordez. Sper că nici ea, pentru că impresia mea despre ea e feerică. Aş prefera să rămână aşa.

Oricum, am observat că profa le taie elanul „povestitoarelor”, ceea ce nu poate decât să mă fericească si uneori e vizibil deranjată de vorbăria inutilă. Sigur se uită la Badea. Poate pe ea am să o abordez...

0 comments:

Trimiteți un comentariu