joi, 10 iunie 2010

Filme



Ce motive ne determină să le urmărim? Ale mele sunt:

- dorinţa de a învăţa din experienţele altora;

- dorinţa de a experimenta emoţii necunoscute, prin intermediul unora care se prefac că le experimentează;

- amânarea impactului dur cu realitatea de zi cu zi;

- nevoia de a râde, sau plânge;

- lăcomia de nesăturat pentru “nou”

- impresia că timpul trece mai repede în acest mod;

Ironic mi se pare faptul că, nu prea realizăm că, deja trăim un film. Al nostru, propriu, pe care îl scriem, îl regizăm şi în care ne şi distribuim în rolul principal.

Avem impresia că măiestria reprezentaţiei e vitală pentru ceva, sau cineva. Nu e.

Fie că ne oferim sufletul prin rol, sau jucăm de complezenţă, în aşteptarea celui pe care să-l considerăm rolul vieţii, nu are importanţă. Dar ne comportăm de parcă ar avea.

Ne păcălim cu semnificaţii inventate ale unor clipe sau lucruri şi ne luăm rolul în serios. Atât de în serios, încât uităm că e doar un rol.

Plutim antrenaţi în realitatea creată, ducem la rang de probleme existenţiale ranchiune fără rost, invidii mărunte şi orgolii prosteşti.

Avem impresia că suntem cineva şi că, lucrurile rele despre care citim, sau auzim ocazional, nu ne pot atinge.

Investim ură în persoane împotriva cărora plănuim răzbunări demne de scenarii de film. Avem impresia că investim iubire, însă de cele mai multe ori, investim doar nevoia de a iubi şi de a fi iubiţi.

Suntem actorii desăvârşiţi ai vieţii noastre şi ne trăim filmul. Mai avem nevoie să privim la altele?

0 comments:

Trimiteți un comentariu