miercuri, 16 iunie 2010

Lucruri pe care nu le mai fac


  • Nu mai urmăresc blogul lui Alice Năstase. De când a debitat nişte inepţii referitoare la politică, în timpul campaniei electorale, şi-a pierdut farmecul şi credibilitatea în ochii mei. Treptat am ajuns s-o văd ca pe o femeie banală, care face paradă cu suferinţa ei, de care e îndrăgostită. Apoi, am aflat că nu mai suferă, că a găsit un nene care o consolează. “Iubirile rare, de care nu avem parte decat o data intr-o viata de om. Iubirile nesfarsite, cu trup si cu suflet, cu lacrimi si miracol. Cu verigheta alba pe deget. Cu lalele rosii, intr-o primavara ploioasa”. Asta scria în ultima postare, peste care am dat întâmplător, alături de o poză a ei cu nenea de care vorbeam mai sus şi cu nişte lalele roşii. Profundă treabă. Toate iubirile ei au fost din cele pe care le întâlneşti doar o dată în viaţă. Până la următoarea…

  • Nu mai ştiu să trăiesc fără a fi ironică. Îmi amintesc că, în urmă cu o viaţă eram fragilă, sensibilă şi nici prin cap nu-mi trecea că aş fi în stare să dau replici acide, sau să rănesc pe cineva. Nici măcar pe cei care o meritau cu vârf şi îndesat. Acum, singurul lucru care mă linişteşte şi mă împiedică să ajung în prag de atac cerebral, e tocmai această abilitate perfecţionată în timp.

  • Nu mai acord prezumţia de nevinovăţie şi nici nu mă simt vinovată pentru asta. Până acum nu am pierdut nicio persoană valoroasă din cauza felului meu de-a fi, pentru că cei deosebiţi au ştiut să recunoască în mine calităţi proprii şi să dărâme zidul pe care îl ridicam. Cine n-a ştiut, sau n-a vrut să facă asta, nu mă interesează din niciun punct de vedere.

  • Nu mă mai agăţ de oameni, trăiri şi nu mai fabric sentimente dorite. Trăiesc ce am, atât timp cât durează. Trecutul, cu mici excepţii, e inutil. Serveşte doar la însuşirea unor lecţii. Nu la vărsat lacrimi de lamentare şi la resuscitarea futilă şi jenantă a ceva deja îngropat.

  • Nu mai pot găsi liniştea venită din acceptarea a ceea ce nu pot schimba, decât urmărindu-l pe Mircea Badea. Puterea lui de a trece peste orice, îmi dă forţa de a rezista psihic într-o lume căreia nu i-am aparţinut niciodată şi, care, ţine să-i sufoce pe toţi cei ca mine. Inteligenţa cu care eludează lucrurile în faţa cărora e neputincios şi modalităţile, mereu noi, pe care le inventează, pentru a trăi printre scursurile umane ce populează tot mai mult ţara asta, mi se par fascinante. Le iau drept model pentru propria supravieţuire. Psihică.

0 comments:

Trimiteți un comentariu