marți, 1 iunie 2010

Păcat



Răutatea, egoismul şi, mai ales, prostia, triumfă. Oamenii care au mai rămas sunt tot mai puţini şi mai sufocaţi de mulţime. A devenit aproape imposibil să spui ce crezi şi să faci ce simţi. Corectitudinea, bunătatea, modestia nu sunt atuuri, ci defecte fatale individului care nu ştie să se debaraseze de ele.

Observ în jurul meu fiinţe lipsite de orice brumă de bun simţ, cu un tupeu fantastic pentru prostia de care dau dovadă. Copiii nu cunosc importanţa educaţiei, pentru că nu au primit-o. Adulţii s-au adaptat la jungla de afară, devenind, fie lei, sfârtecându-şi prada, fie oi, acceptându-şi soarta, fără a îndrăzni să o schimbe. Bătrânii sunt mai naivi decât copiii şi, de cele mai multe ori, mult mai lipsiţi de bun simţ, decât cei pe care îi acuză. Excepţiile sunt înghţite de majoritatea covârşitoare.

Un copil strigă la o vânzătoare, care nu mai ştie între ce clienţi să se împartă. Vrea să fie servit în acea clipă, chiar dacă înaintea lui mai sunt şi alţii. Nu încetează s-o cheme preţ de câteva minute, iar când ajunge la el, se răsteşte la ea cu răutate. Vânzătoarea îl abordează cu „spuneţi, vă rog”, pentru că lângă ea stă şeful, care ar putea să o concedieze pentru nepoliteţe faţă de clienţi. Vănzătoarea are facultate, copilul... părinţi cu X5.

Oamenii inteligenţi capitulează, obosiţi de inutilitatea luptei cu prostia şi de capacitatea românului, ifinită şi complet de neînţeles pentru mine, de a îndura orice, cu capul plecat.

Sistemul sanitar, pe care, teoretic, îl avem, va fi eradicat în curând, iar medicii buni care nu au plecat din ţară, încă, o vor face. Ne întoarcem în epoca în care femeile mureau la naştere, iar o simplă răceală era fatală. Oamenii, deja mor cu zile, în prezent.

Sistemul educaţional e lipsit de profesori pasionaţi de meseria lor şi ticsit de „profesionişti”, care, recită pe de rost poezii depăşite, lipsite de formă şi fond. Elevii şi studenţii îşi cumpără educaţia pe care ar trebui să şi-o însuşească, într-o lume a ipocriziei, în care, aparenţele sunt vândute drept realitate.

Puţinele talente pe care le mai avem şi care răzbesc la suprafaţă, o fac în străinătate, neştiute de noi, cei mulţi, ocupaţi fiind să privim, cu seminţe în barbă, fotbal sau „Noră pentru mama”.

Am urmărit în weekend, cu sufletul la gură, o partidă de tenis feminin, jucată cu măiestrie, dedicare şi efort până la epuizare. Fetele nu ţin primele pagini ale ziarelor, pentru că nu sunt faimoase pentru maneliştii cu care s-au mai cuplat.

Avem visuri mărunte, aduse la rang de scop în viaţă şi ne mândrim cu incultura şi nimicnicia noastră. Avem în fruntea statului exact oamenii care ne reprezintă şi, în general, avem ceea ce merităm. Totul e aşa cum ar trebui să fie. Păcat de cei câţiva, care fac notă discordantă cu bunul simţ, talentul, inteligenţa lor ostentative. Mare păcat...


Cu mulţumiri, Biancăi, pentru liniştea pe care mi-a adus-o fotografia cu lalele, pe care mi-a dăruit-o.

2 comments:

Ana spunea...

Monica, nu ştiu cum să-ţi spun, adică nu ştiu dacă să-ţi spun, dacă e reţeta corectă... Eu n-aş mai deschide televizorul deloc şi nici nu-l mai prea deschid. Eu aş pleca din ţara asta, dar până să am curajul şi oportunitatea să o fac trebuie să trăiesc aici fentând cotidianul. Nu am puterea să-mi aleg un salariu decent, dar sunt cea care decid ce fac cu timpul şi cu energia mea. Şi aleg să le folosesc pentru mine, pentru lucruri care îmi plac. În rest, privirea în pământ şi ignore total, căci tembelii umblă în hoarde pe străzi.
Unchiul meu spune de când îl ştiu că oamenii nu s-au născut civilizaţi nicăieri pe lumea asta, că nu există vreo genă care să fi produs cetăţeni responsabili şi predispuşi către bun-simţ. Civilizaţia se face cu bâta, spune el, prin constrângere. Generaţii la rând indivizii trebuie să fie pedepsiţi când calcă strâmb pentru ca în mintea lor să rămână restricţia, teama şi abia după o vreme conduita. La noi... nimic! Ţara lui Papură Vodă. Am scris mai mult decât tine :)

Monica spunea...

:) Nici eu nu ma omor dupa TV. Urmaresc aproape un singur post si, in general, cam un singur om care imi da puterea sa infrunt jungla de afara.
Cred ca unchiul tau are dreptate, desi nu mai am rabdare sa analizez de ce la noi lipseste civilizatia. La altii se poate si cu politetea si cu bunul simt si as pleca la ei si maine, fara sa ma gandesc de doua ori. Curaj am, spre suprinderea mea, pentru ca as fi putut sa jur ca nu sunt facuta sa traiesc in alta parte. Insa, nici in prostie si nesimtire nu sunt facuta sa traiesc. Imi lipseste doar oportunitatea. Daca as avea-o, in secunda urmatoare as pleca. Pana atunci, imi linistesc impulsul natural de a face un atac cerebral, urmarindu-l pe Mircea Badea.

Trimiteți un comentariu