luni, 26 iulie 2010

Din ciclul “nu e chiar aşa uşor să…”

am plăcerea să vă prezint povestea unei poze. Sau, ce? Credeaţi că e simplu să vă trageţi în poză?! Ete că nu e. Cel puţin, nu la poliţie, unde am ajuns săptămâna trecută, printre altele, pentru o poză. Nu din aceea profil-faţă-profil :), ci una normală.
Pe uşa camerei unde trebuia să intru, era un anunţ cu litere mari –  îl redau în mare, pentru că nu l-am reţinut complet - : pentru fotografii vă rugăm să vă prezentaţi în ţinută decentă, de culoare închisă. Exclus alb, galben, bleu, roz! Mă uit în jur, erau 2 inşi cu tricouri roz, o femeie într-o cămaşă albă şi una în galben. Maschez un râset printr-un zâmbet discret şi un acces de tuse. Din întâmplare eu purtam o camaşă gri. Mi-a trecut prin minte să imortalizez afişul, dar am realizat la timp că eram prima la rând şi că ultimul lucru pentru care aveam timp şi chef  era să dau cu subsemnatul. Păcat că n-am rămas să-i vad pe cei în culori pastelate explicându-şi vestimentaţia. Ar fi fost amuzant.
Un nene în uniformă îmi cere buletinul. I-l dau şi continui să-mi caut ceva prin geantă. “Uitaţi-vă la mine, vă rog”, mi se adresează el pe ton ironic. Mă uit. Vreo 2 min. În tăcere. Începusem să mă enervez deja, când îmi spune: da’ nu prea semănaţi… “Poate pentru că poza e făcută tot de unu ca tine”, îmi stă pe limbă, dar mă abţin.
“Mda, puteţi intra”. Deschid uşa şi aud din spatele meu: dar, fără poşetă, domnişoară. “Sigur”, răspund. Adaug în gând: mi se pare firesc să-mi las poşeta în afara camerei unde intru, alături de o grămadă de oameni necunoscuţi. După îndelungi pregătiri, se face şi poza. Poşeta am găsit-o neatinsă când am ieşit, semn clar că poliţia veghează pentru noi. Iar acum am şi poză. Dar, nu color, cum era odată, ci alb-negru, că, doar tehnologia evoluează. Mai ales la poliţie.  

0 comments:

Trimiteți un comentariu