vineri, 9 iulie 2010

Up in the air

Bifat recent la filmele văzute şi plăcute, „Up in the air” e genul meu de film. Pentru că am trecut demult de etapa aceea visătoare, în care, preferam filmele cu final fericit şi orice răsturnare de situaţie mă suprindea neplăcut, apreciez tot ce se apropie - până la amestec omogen - de realitate. M-a captivat de la primele secunde, iar sfârşitul a fost simplu, uşor, real.

În timp ce priveam în gol genericul am conştientizat, încă o dată, că nu e suficient să fii puternic, să ai curaj, să vrei, pentru a-ţi schimba cursul vieţii în direcţia dorită. Viaţa are cărări proprii, pe care, de multe ori, suntem doar direcţionaţi să păşim, fără a avea de ales.

Oricum, filmul nu e chiar atât de deprimant, pe cât sugerează cuvintele mele de mai sus. Pentru cei cu gândiri şi simţiri profunde, e de văzut.



5 comments:

Between two lungs spunea...

Am vorbit intr-o seara pe mess, cand te grabeai sa vezi filmul, iti amintesti? La cateva zile l-am vazut si eu...:) >:D<

Monica spunea...

Da, da, imi amintesc! Era tarziu si ma trezeam devreme in dimineata urmatoare :)
Nu mi-ai zis daca ti-a placut >:D<

Between two lungs spunea...

Foarte mult...nu mai vazusem de mult timp un film asa bun si pe sufletul meu...:) :*

Ana spunea...

Up in the air are câteva chestii foarte mişto, cel puţin din punctul meu de vedere. Primul ar fi ideea cu rucsacul, foarte mişto! Un altul o replică de genul "ştii de ce le plac copiilor atleţii? pentru că îşi urmează visul". Eu l-aş revedea

Monica spunea...

Onutz, ma bucur ca ti-a placut. Si eu aveam nevoie de un film bun.

Ana, mi-a placut si ideea rucsacului, dar si multe altele. Mi-ar mai lua inca o postare sa le enumar si argumenez pe toate :) Este, intr-adevar un film de revazut.

Trimiteți un comentariu