marți, 31 august 2010

Aproape de cer

N-am disparut, din fericire sau, din pacate, dupa caz. Ieri dimineata mai eram inca in Galati, pregatind plecarea. Dupa un examen terminat cu brio, am aruncat bagajele, deja facute, in masina si dusi am fost.
Cateva sute de kilometri mai tarziu, aerul proaspat schimbase incruntarea in zambet si ma simteam posedata de un sentiment de nepasare totala pentru tot ce lasam in urma. Sufletul imi devenea tot mai usor, pe masura ce peisajele care imi incantau privirea, inlocuiau orice urma de grija sau gand inutil.
Stiu ca am fost egoista plecand, pentru ca ar fi trebuit sa onorez cu prezenta un eveniment important, dar, o data pe an imi permit sa fac ce-mi place cel mai mult: sa calatoresc cat mai departe posibil.
In timp ce degetele imi alearga peste litere, cei dragi imi sunt alaturi, iar pe cei (putini) pe care i-am lasat in Galati ii port in suflet. Vederea ce se lasa ghicita de dupa perdelele aurii ale unei camere straine - transformata in “acasa” pentru 7 zile –  are puterea de a vindeca orice rana a sufletului.
Sunt chiar pe munte, in patria apei minerale si a produselor lactate cu acelasi nume. Privesc coline impadurite, capite cu fan, ingradite de garduletele acelea pe care le-am mai vazut doar in pozele dintr-o carticica a copilariei (Iarna pe ulita), nuante de verde ce credeam ca exista doar in imagini fotoshopate, si padocuri pentru ciobanescul mioritic, cainele meu preferat. Gazda are 6 exemplare superbe, unele dintre ele castigatoare ale unor competitii internationale.
Voi reveni cu poze cand voi avea timp.

0 comments:

Trimiteți un comentariu