luni, 2 august 2010

Platitudine


Cu prima ocazie îţi voi spune ce simt, pentru că mă apasă ca o grijă. Faptul că această grijă nici nu-mi mai aparţine, face aşteptarea şi mai frustrantă. Vreau doar să închei acest capitol, demult sfărşit, dar prelungit artificial. Nu mă complac în relaţii superficiale, indiferent de natura lor şi mi se pare foarte trist să descopăr lipsa de profunzime acolo unde a fost odată.
Experienţa îşi spune cuvântul, totuşi, iar durerea nu mai poate avea proporţii devastatoare. De fapt, nici nu pot vorbi de suferinţă, mai mult de un gust amar şi o părere de rău. Nu mai am inocenţa să mă comport ca în cazul unei pierderi.
Am amintiri extrem de frumoase, dar conştientizez că altele noi nu mai putem crea. Din cele vechi nu mă hrănesc, pentru că nu obişnuiesc să mă îmbăt cu apă rece.
Probabil nu sunt o sursă nesecată de trăiri şi sentimente de care ai nevoie. Cu toţii căutăm diferite lucruri în cei de lângă noi, iar această goană după împlinire poate fi uneori nedreaptă şi egoistă. Înţeleg şi accept asta. Dar faptul că nu personalizezi şi tratezi cu superficialitate relaţii de la care aştepţi maxime, e mai mult decât pot tolera. Ştii asta. Sau ştiai, pe vremea când mă cunoşteai. În ultima vreme n-ai mai oferit nimic, ai pretins, în schimb, tacit. Ţi-am răspuns în acelaşi mod. Astfel, totul s-a terminat uşor, lin. Fără prăpăstii abrupte, sau goluri în stomac.
Nu sunt şocată, nici revoltată, nici măcar surprinsă. Am învăţat demult să iau lucrurile aşa cum sunt şi aşa cum vin în viaţa mea. Tot ce vreau e să nu las lucruri nespuse şi capitole neîncheiate.
Ştiu ce voi face. Voi da copy – paste acestui text, cu prima ocazie când vom vorbi. Economisesc, astfel, timp pe care îl pot dedica cuiva care îl apreciază.



0 comments:

Trimiteți un comentariu