miercuri, 8 septembrie 2010

Contactul cu realitatea


Sau ziua sosirii in Galati.
Intrasem de ceva timp in judet, cand mi-a sunat telefonul. Era Gabitzu. Mereu zambesc cand ii vad numele pe telefon, pentru ca imi amintesc ca ii datorez sanatatea mea mintala, pe care o mai am... Imi spune ca se va intalni cu proaspetii insuratei la un suc si ar vrea sa ne miscam si noi. 
Am ajuns acasa, am despachetat si am pornit pe jos catre locul intalnirii, pentru ca, dupa cateva sute de kilometri, Alin vedea numai indicatoare si linii continue/discontinue in fata ochilor.
Cand ne-am intalnit si am felicitat copilasii, aveam proaspat intiparita in minte evadarea noastra si, in mod deosebit ultima zi in Vatra Dornei. Fiind ultimele momente petrecute acolo, am vrut sa le facem memorabile, asa ca am mers, din nou la Poiana Izvoarelor, locul unde totul e de 4 stele, de la locatie, aranjamente, personal, pana la ultimul servetel. Am fost tratati regeste si am platit cu mult mai putin decat in Galati. Ca un mic exemplu, cel care m-a servit pe mine, a observat ca farfuria cu inscriptie e orientata putin stramb si mi-a intors-o la milimetru. Mama a vrut o ciorba specifica locului, iar inainte de servire, a fost intrebata daca doreste mai multa carne sau daca are alte preferinte. Cat despre clatitele cu branza si smantana pe care le-am luat la pachet, au fost cele mai bune pe care le-am gustat in viata mea si m-au costat doar 6 lei. Aici cu 6 lei iau cel mult o clatita prin care vad perfect, atinsa de o idee de ciocolata sau alta umplutura.
In fine, eram inca sub vraja zilelor de vacanta, cand am intrat in restaurantul nostru galatean. Am cerut o Cola cu lamaie, pentru ca de Pepsi (Twist) nu auzisera inca. Pe sistemul, tu poti sa vrei, dar noi iti aducem ce avem, primesc o Cola fara lamaie. Vizualizez imediat Cola de la Poiana Izvoarelor, cu vreo 7 felii mari de lamaie, aduse separat pe o farfuriuta, cu betisoare infipte in ele, avand la capete putina folie de aluminiu, alaturi de un bol cu gheata cubulete, desi nu cerusem. Mda, trec peste si felicit mirii, ne pupam si incepem sa povestim. 
Insuratelul vrea pizza. I-a trebuit... Face comanda, iar dupa ce termina de mancat, cireasa de pe tort: tanti care a debarasat i-a tuflit pe tricoul alb (cum altfel?) o bucata din resturile de pizza. Drept consolare i-a ofeit un servetel de pe masa, insa, in mod evident, doar cu un servetel nu se stergea nici intr-o alta viata pata de ketchup deja absorbita de tricou. A balbait un "imi pare rau" si a disparut. 
Si cand ma gandesc ca baiatul i-a mai lasat si bacsis... imi vine in minte chelnerul care a rotit farfuria catre mine... 
Un alt lucru pe care l-am constientizat cand m-am intors e ca nu am nicio fobie cu multimile sau cu locurile aglomerate. Mi-a placut compania turistilor si localnicilor din VD si nu ma feream de ei. Poate pentru ca nu urlau, nu scuipau seminte, nu cerseau si nu aveau 150 de plozi pe metrul patrat.
E tare frumos sa pleci departe. Mentine integritatea sanatatii mintale.

0 comments:

Trimiteți un comentariu