joi, 30 septembrie 2010

Despre Fecioare, sau un fel de comentariu prelungit.

M-am amuzat teribil citind judecata pripită de 10 pagini a Mihaelei. Însă cunoscând firea organizată şi obsedată de perfecţiune a unei Fecioare, înclin să cred că numai pripită n-a fost. Cele 15 ore în faţa calculatorului zic eu că reprezintă dovada :))
Renunţând la glumă (şi citind de pe hârtiuţe însemnate) spun că per ansamblu mă descrie şi pe mine „romanul” Mihaelei. Btw, o Fecioară cântăreşte, analizează, judecă, prin urmare nu poţi să-mi ceri să comentez imediat, decât dacă te aştepţi la un răspuns de mântuială, de complezenţă, ceea ce nu ne caracterizează.
O să încep cu lucrurile pe care le am de adăugat (foarte puţin de corectat) din prisma personalităţii mele.
O Fecioară nu este spontană. Decat dacă/când îşi propune să facă lucruri „nebuneşti”. De asta nici nu aş putea să-ţi răspund cu un comentariu la postare. N-aş mai putea să recitesc, corectez, perfecţionez răspunsul. De exemplu, acum sunt acasă, mi-am trimis pe e-mail porţiunea de text scrisă la muncă, iar acum o continui. Chestia asta ţipă premeditare, nicidecum spontaneitate. Acesta este motivul pentru care prefer să scriu decât să vorbesc. Dacă greşesc ceva, am ocazia să modific, astfel încât să fiu absolut sigură că, acei care mă citesc înţeleg exact ce am vrut să spun, fără să las loc interpretărilor, nuanţelor, decât dacă doresc asta. În vorbirea liberă, de multe ori spun lucruri pe care nu ştiu nici eu de le-am zis şi mă trezesc întrbându-mă ce-o fi fost în capul meu. Cu apropiaţii, care ştiu cât sunt de fucked up, pot să glumesc pe tema asta, dar cu un străin, într-un cadru mai scorţos poate ieşi chiar rău.
Jocurile de cuvinte, mai mult decât o pasiune, devin chiar o necesitate. Din acest motiv ador oameni care le stăpânesc şi le joacă pe degete, împletindu-le cu umor şi debordând de talent şi inteligenţă. De aceea sunt dependentă spre obsedată de Mircea Badea,  muzica rap, hip-hop, concursuri de freestyle sau battle - care, evident lipsesc cu desăvârşire de la noi din ţară – şi în general oricine are a way with words, devine un idol adorat până la zeificare.
Fecioara mea e logică şi la obiect. Concisă, nu bate câmpii spunând lucruri care i se par evidente – chiar dacă pentru alţii ar fi revelaţii – pentru că nu suportă plictiseala şi mediocritatea. Dezavuează oamenii care pot vorbi sau scrie ore în şir pentru a spune nimic, sau care ridică la rang de operă de artă banalităţile pe care le emit. (Nu cumva să te simţi vizată, nu e cazul tău).
Natura o fascinează, iar timpul petrecut în casă îi pare o pierdere irecuperabilă pentru că nicio zi nu e la fel cu următoarea. Dacă nu ar trebui să munească pentru a trăi, şi-ar petrece viaţa călătorind în toată lumea.
Genul meu de fecioară – înclin să cred că fecioarele de august (eu sunt născută pe 24) sunt diferite de cele de septembrie – are o nevoie ciudată de a fi plăcută de cei pe care îi detestă. Nu uită răul ce i s-a făcut şi nici nu-l va transforma pe „inamic” în cel mai bun prieten, dar simte nevoia să-l facă pe bou să exclame, am greşit, te-am judecat prost în prostia mea, tu eşti de fapt un model pentru noi toţi :)) Nu funcţionează niciodată, logic. Observă, te rog cum am încheiat propoziţia anterioară. Ah, ce zic eu, doar eşti atentă la detalii. Eu, în schimb, le observ doar dacă mă interesează.
In cazul unei prime întălniri cu un potenţial iubit, sesizez ce nici nu visează el că aş putea, în schimb, dacă e vorba de un coleg, nu doar că nu reţin cu ce era îmbrăcat, nici nu ţin minte să-l fi văzut prezent. Astfel, salut acelaşi om de mai multe ori, dacă îmi e indiferent, pentru că nu-l observ. Am o capacitate uriaşă de a bloca toate informaţiile care mi se par inutile, din accest motiv, atenţia mea distributivă e inexistentă şi mi se spune că sunt distrată, cu capul în nori. Nu, I just don't give a shit pe lucrurile pe care majoritatea pun preţ.
Fecioara mea mai este şi ipohondră. Rău. Până la autodistrugere. Mai ales dacă a mai trăit şi experienţe care au înrăutăţit „calitatea”. Spre deosebire de tine, suferinţa altora e şi a mea. Dacă îi cunosc pe posesorii ei, o preiau şi o simt în toate formele ei, până îmi fac rău atât de mult încât mă forţez să mă opresc. Nu din dorinţă, ci din instinct de supravieţuire. Sau sadomasochism :) Probabil tot din acest motiv, renunţ la lucrurile şi oamenii care îmi plac, sau mi-au plăcut odată. Pe cât de intens pot idolatriza un om, pe atât de uşor pot să-i dau cu piciorul, dacă îmi dovedeşte că asta merită. Detest cu aceaşi pasiune şi intensitate cu care iubesc. N-am puterea să menţin artificial în viaţă legături superficiale.
Nu aştept şi nici nu cer vreodată ajutor. Mi se pare ciudat să-l primesc, când se întâmplă din propria iniţiativă a cuiva şi de obicei îl refuz.
Sunt naivă uneori, iau glume în serios şi uit extrem de repede reuşitele, oricât ar fi de mari. Odată dobândit un lucru, I'm on to the next one. Bine, dacă nu reuşesc mă acuz şi mă critic mai ceva decât ar face-o cel mai rău duşman. Fecioarele sunt cei mai duri critici, dar incepând cu proria persoană. Îşi cunosc defectele şi orice observaţie a altcuiva e luată ca pe o dovadă de nesimţire şi răutate. Pentru că ar trebui să fie cunoscut de oricine că o Fecioară se ştie suficient, iar ceilalţi nu fac decât să pună sare pe rană, subliniind evidenţele.
În Monk, m-am regăsit în multe faze rizibile pentru restul lumii. Monk forever, frate!
Era să uit, Fecioara mea e guvernată de timiditate, nu doar sexuală ci de toate felurile. Singura trăsătură care mă face să-mi urăsc zodia uneori. Apoi să mă răzgândesc.
P.S.: Pheideas avea dreptate cu tot ce a scris în comentariu.

6 comments:

Lorelei spunea...

Mircea Badea rulez!!!!!!! Si mie imi plac hip-hop-ul si rap-ul. Eminem e si dragut, pe deasupra! :)
Oh, da, si eu as calatori. Dar probabil nu sunt relaxata atunci cand ies in natura, si de-aia nu pot sa o percep, sa o simt. Ma macina ceva.
Corect, nici eu nu observ ce nu ma intereseaza.
Da, de putina ipohondrie sufar si eu.
A-propos de empatie si a simti suferinta celorlalti, nu ca n-as fi sensibila, dar probabil m-am blocat. Mi-am blocat emotiile. Eu aleg cat sa simt. Pentru ca altfel m-ar dobori.
Da, exact, si eu urasc sa cer ajutorul. Mor cu ele de gat, cu problemele, si doar in ultima instanta cad la intelegere cu mine si apelez la altii. Altfel, daca mi se propune, la fel, refuz.
Da, Fecioarele se crica pe ele insele cel mai abitir si niciodata nu-s multumite de rezultate. Au standarde foarte ridicate, si le aplica atat lor, cat si celorlalti.
Oh, da, si eu m-am urat pentru timiditate. Inca mai dau dovada de ea, dar pe blog... ma desfasor. Probabil de-aia si scriu.

Fecioarele sunt adorabile. Ca niste papusi. Si foarte femei.

Monica spunea...

Cred ca ne-am laudat destul :))

Lorelei spunea...

Exact. Hai sa ne criticam acum :d

Monica spunea...

Ei, nici chiar asa. Sa fim modeste si sa asteptam cuminti laudele.

Between two lungs spunea...

Nu as fi gasit pe niciun site caracteristicile acestei zodii,asa detaliate si dezbatute ca aici. :)) Pupic.

Monica spunea...

:)) Da... E mai mult meritul Mihaelei, totusi. Pupic si tie.

Trimiteți un comentariu