joi, 21 octombrie 2010

Doresc insistent "azi". Ofer la schimb "mâine".

“Tocmai când mă obişnuisem cu ziua de ieri a venit ziua de azi” scria pe un magnet „de frigider” pe care l-am văzut in Kaufland. Mai potrivit de atât, imposibil. Viaţa mea e împărţită în zile care îmi părăsesc memoria imediat ce au trecut. Exact ca în Seven Days sau 50 First Dates. În fiecare „azi” o iau de la capăt, ca şi cum „ieri” n-ar fi existat.
Supărări, stări depresive, bucurii, exaltări, toate dispar peste noapte. A doua zi am doar o amintire vagă a unei imagini, iar trăirile sunt şi ele parte din acea imagine lipsită de sunet si emoţie.
La fel şi iubesc. Dacă într-o zi sentimentele mele ating cote paroxistice, în următoarea ele trebuiesc create din nou. Nu-mi fundamentez iubirile pe amintiri, iar faptul că am iubit ieri nu garantează că o voi face şi azi.
Cei care persistă într-o relaţie distructivă în prezent, doar de dragul trecutului care a fost odată frumos îmi amintesc de mine. A trecut mult timp de atunci şi imaginea e înţepenită într-un colţişor al minţii. Probabil că (şi) existenţa ei a declanşat aceast „next level” al vieţii mele. Nu mi-l impun, îl sesisez doar. Şi mă bucur.
Mi-aş fi cumpărat acel magnet, dacă aş obişnui să-mi fac cadouri. Dar nu simt nevoia să-mi amintesc de mine în acest mod.
Culmea e că, în timp ce scriam, cineva chiar mi-a făcut un cadou. Acel fost coleg de muncă despre care am mai scris a venit la birou - după mult timp în care nu ne-am mai văzut - şi mi-a dat o chestie din aia de agăţat telefonul la gât, verde, cu blăniţă, de la Heineken. Mi-a spus că îmi este mai folositoare mie decât lui, având în vedere că mă ştie uitucă. Mirosul parfumului impregnat în el îmi aminteşte constant că azi sunt fericită.
Alin va veni să mă răpească în curând dintre hâzi, pentru a-mi desăvârşi fericirea. Gata, m-am obişnuit cu „azi”. „Mâine” nu-mi mai trebuie. 

0 comments:

Trimiteți un comentariu