marți, 12 octombrie 2010

Nebunie curată

Iniţial nu mi-ai trezit interes. Nu pentru că n-ai fi fost tu, ci pentru că eu nu eram eu. Ochii mei nu erau pregătiţi pentru ce urma să văd şi nici sufletul deschis pentru ce aveam să simt. Cine spune că, dacă nu există acea scânteie la început, nu va fi niciodată, se înşală amarnic. De fapt, dacă mă gândesc bine, cele mai spectaculoase „artificii” pe care le-am trăit n-au fost la prima vedere. Tocmai aici e catch-ul: surpriza descoperirii cuiva care a fost tot timpul „la îndemână”.
Aseară am râs isteric în ora ta şi m-am agăţat de fiecare minut. După ce s-a terminat am plâns la fel de isteric. Nu încetează să mă uimească transformarea asta de peste noapte şi mă conving tot mai mult că răspunsul la intrebarea lui Amelie (oare nu distrugem cu toţii, noaptea, personajul pe care îl interpretăm ziua, şi invers?) e afirmativ.
Acum scriu despre artificii, când aseară alunecam în depresie. Poate pentru că primele mă ţin (încă) în deplinătatea facultăţilor mele. [Între noi fie vorba, n-am decât una. Şi aia nefolositoare].
Să revenim, totuşi, la partea plină (cu aer) a paharului. O să mă prefac că musteşte, dă pe afară de preaplin, ca să am ce consuma până deseară. A, da, ştiu. Ceva amuzant e soluţia.
Priveam dimineaţă la ştiri. Cică e a doua zi/noapte când nişte imbecili stau în frig pentru a se săruta între ei. Mă rog, pentru a săruta racla sfintei Parascheva în acelaşi loc, pentru că nu văd cum ar putea toţi acei fanatici să-şi lase saliva în locuri diferite. Ce scârboşenie! Majoritatea zic că se roagă pentru sănătate. Cred şi eu. După câteva nopţi petrecute în frig şi vânt, cam ai nevoie. Dar nu mai bine stăteaţi voi toţi acasă, sănătoşi şi pupaţi icoanele de prin biserici? Alte focare de infecţie. Bleah! Sau vă rugaţi frumos în intimitatea propriei case. Deschideţi pagina de facebook şi faceţi click pe like. Poke sf. Parascheva :)) Mai lăsaţi o spovedanie online şi gata, sunteţi salvaţi. Noroc cu tehnologia asta... Şi noroc cu voi, proştilor, ca îmi faceţi mie ziua.
Dacă ajungeam aici eram blissfully happy:


9 comments:

Lorelei spunea...

Poti chiar sa dezvolti credinta online, sa te rogi online, sa transferi, practic, toata "credinciosenia" ta online. Sa nu o simti in suflet (ca, oricum, n-o simteai), ci s-o pui in virtual. Sau sa lasi bale pe racle, vorba ta.

Oh, da, sfantul Mircea!

Monica spunea...

:)) Singurul, unicul! - vorba lui Toma Caragiu.
My one and only GOD!

Lorelei spunea...

Io mai am unul. De fapt, pe Mircea l-am cam abandonat din punct de vedere al deificarii. Dar am avut o vreme in care spuneam ca am doi zei in viata : Mircea Badea si David Gahan. In ordine inversa.

Monica spunea...

Nu-s mare fana a secundului. Eu nu ma impart asa intre mai multi :)) Am unul si bun.

Lorelei spunea...

Pentru mine e Dumnezeu incarnat. David. Intr-un anumit sens chiar e. Ca si mine, ca si tine etc. Si apoi, intre cei doi, fiecare e cu treaba lui. Unul n-ar putea face ce face celalalt, si viceversa.

Monica spunea...

Ei, nu? :)) Nu-l vazusi in filmulet cat e de multitalentat?
Da, ai dreptate. Fiecare cu domeniul lui.

Ana spunea...

Tu ştii că în suflet nu există imbecilism şi nici prostie. Există credinţă sau nu. Iar credinţa nu se vede la teveu...

Monica spunea...

Corect, cei care o simt cu adevarat nu fac spectacol.

Monica spunea...

P.S.: Uite si ce zice Ciutacu. Gand la gand... :)
http://www.ciutacu.ro/articol/marea-curvasareala-a-smereniei-in-grup/

Trimiteți un comentariu