joi, 28 octombrie 2010

Repressed

Am tot zis că nu-mi plac visurile şi că nu am. Dar am continuat să merg pe stradă cu căştile în urechi, zâmbetul pe chip şi imagini ireale în faţa ochilor. Am încercat să văd cât pot merge cu ochii închişi, am făcut lumea să întoarcă capul după mine şi să-mi privească ciudat zâmbetul. Nu visam. Îmi imaginam doar.
Timp de o oră cât durează drumul pe jos spre casă, pot să-mi permit să simt vântul alintându-mi pe rând şuviţele de păr, în timp ce nu-i las pe ceilalţi să pătrundă în lumea mea. Îmi place să-i privesc încercând să descifreze misterul. Îmi fac loc printre ei şi continui să zâmbesc.
La muncă sunt prezentă cât să nu mi se observe absenţa. Se pare, însă, că în ultima vreme nu reuşesc nici măcar să mimez convingător prezenţa. Dar nu visez.
Mi-aş dori să îl întâlnesc pe Kev şi să vorbim pentru prima dată faţă în faţă într-un tren, undeva în Franţa, în drum spre… oriunde.
Mi-aş dori să păşesc într-o altă tară cu Ciprian de mână. Cu lacrimi în ochi şi bliss în suflet.
Sunt doar dorinţe înăbuşite, nu visuri. N-aş şti ce să fac cu un vis.

0 comments:

Trimiteți un comentariu