vineri, 5 noiembrie 2010

Fericirea – o floare de colţ.


Ziua de azi a început sumbru. Toate ştirile de dimineaţă au fost despre acelaşi inevitabil subiect care mi-a devenit obsesie. Fie că e vorba de sinucideri din lipsă de bani (tot mai dese în ultima vreme), fie că familii se destramă, nevoia împingând oamenii la umilinţe şi suferinţe inimaginabile, fie că oameni de valoare ne lasă în urmă, numitorul comun e mereu acelaşi. Devine tot mai greu să ai clipe de fericire în ţara asta, dacă nu eşti nesimţit, nebun, sau rupt de realitate.
Prea multe lucruri sfâşie în carne vie, prea multă durere nedreaptă întipărită în suflete curate şi mulţi, prea mulţi zâmbesc, păşind orbi peste cadavre!
Am o puternică senzaţie de iminenţă, de apocalipsă. Lumea, aşa cum e ea acum trebuie să se sfârşească. Sau ar trebui, dar, probabil, încă n-am suferit îndeajuns. Mi-e teamă că suntem abia la început şi o sa ajungem să ne rugăm să ardem în flăcările purificării pentru a plăti astfel preţul renaşterii. O să ajung şi eu să-mi pierd minţile, căutând în zadar diversiuni salvatoare.
Câte lacrimi să mai am, pentru tot ce văd în jur, zi de zi? Pentru oameni ce se sting în mizerie după ce au muncit o viaţă, pentru cei care le supravieţuiesc neputincioşi, pentru puţinele valori, din urma cărora nu mai vine nimeni... Şi când mai rămâne timp şi pentru fericire? Când să se mai nască acest sentiment atât de rar şi din ce?

Da, nu sunt o persoană răbdătoare, cu gândire roz bombon şi toleranţă infinită. De fapt, toate cele enumerate mai sus tind către zero şi n-am de gând să-mi cer scuze pentru asta. Cine înţelege, e binevenit. Cine nu, e liber să caute bloguri flower power, unde va fi aplaudat la scenă deschisă pentru clişeele pe care le debitează.
Mă duc să-mi iau medicamentul, ca să ne mai auzim şi cu „diversiuni”, că azi a fost „sau nu”.

2 comments:

Lorelei spunea...

Asa e, lumea asta, asa cum e, trebuie sa se sfarseasca.

Monica spunea...

Ai surprins si subliniat exact esenta textului :)

Trimiteți un comentariu