duminică, 28 noiembrie 2010

Work survival kit


pic from here

Self esteem-ul meu poate fi descrescator, unori. Insa, intr-o privinta nu scade niciodata. Oricat de mult imi displac unele aspecte ale personalitatii mele care tin de felul meu de-a fi si, pe care, nu le pot schimba - pot doar sa fac eforturi de a le tine sub control – echilibrez balanta prin modul in care reusesc sa-mi recompensez neajunsurile si greselile. Fata de mine sau fata de ceilalti.
De exemplu, nu e in firea mea sa reactionez calm la nedreptati, rautati gratuite si ipocrizii. Dar, ii admir pe cei care au replici istete, nascocite tocmai datorita dozei necesare de calm, vitala pentru a ticlui vorbele.
Am un coleg care utilizeaza cuvintele atat de bine, incat ar putea scrie o carte despre asta. Nimeni, niciodata n-ar putea sa-l ia peste picior, fara ca el sa aiba o replica pe masura. Ceea ce el obtine natural, printr-o simpla accesare a partii creative a mintii, eu ating cu greu, dupa eforturi pe care nu intotdeauna sunt in stare sa le fac.
Recent am reusit, partial, sa nu explodez. Cel putin, nu atat de vizibil, pentru ca, in interior eram ca Vezuviu peste Pompei. Dar, in exterior am zambit ironic, in loc sa atac, am ras de prostie, in loc sa ma enervez, am dat replici care m-au surprins si pe mine, am ramas ferma si indiferenta amenintarilor si, in concluzie, am “facut” un bou. Totusi, daca in exterior am reusit sa ma tin in frau mai bine ca de obicei, in interior am adunat toata frustrarea muncii depuse, asa incat explozia a devenit implozie. Departe, insa, de autodistrugere.
Dupa ceva timp in care am incercat sa-mi linistesc furtuna interioara, am inceput sa ma gandesc la amenintarile individului, amuzante si complet nefondate. Dar, pentru ca, insul este genul de lingusitor care, se baga pe sub pielea doritorilor de pupaturi in dos, a trebuit sa-l iau in serios.
Felul meu de a fi, concis si la obiect, cu mult prea mult bun simt, nu se impaca prea bine cu mediul in care muncesc. Din cauza ca nu fac ce face el, am de pierdut, uneori. Dar stiu cand sunt pe cale de a pierde teren si stiu si ce trebuie sa fac pentru a castiga. El doar crede ca stie.
Nu detin eu cuvintele potrivite pe loc, pentru ca, spontaneitatea nu e punctul meu forte, dar, la istetimea  premeditarii unor actiuni sau planuri infailibile, nu prea ma intrece nimeni.
Dupa cateva ore de intors problema pe toate partile, am gasit si solutia. Un simplu gest, foarte bine gandit si la timp facut, mi-a asigurat spatele momentan. Cuvintele imbecilului vor ramane la stadiul de vorbe aruncate in vant, iar surpriza lui va fi pe masura, cand va afla ca nu prezinta incredere, sau credibilitate in fata celor pe care ii pupa in dos.
Jobul meu nu prea implica situatii tensionate, sau cine stie ce probleme dificil de rezolvat. Mult mai solicitant mi se pare, insa, munca din spatele muncii. Cineva ar trebui sa scrie un ghid de supravietuire la locul de munca. Cum sa inoti printre rechini si sa ramai in viata. Detin suficiente cunostinte cat sa contribui macar cu un capitol…

0 comments:

Trimiteți un comentariu