marți, 28 decembrie 2010

Aviz neavizat pentru bloggeri surzi.


Surzi, adică proşti. Dar am zis să fiu mai politicoasă, măcar în titlu; măcar acum, de sărbători, când toată lumea dăruieşte de faţadă şi se laudă cu mărinimia sufletelor lor meschine.
Foarte mulţi dintre cei pe care îi citesc, sau pe blogurile cărora ajung din întâmplare, scriu retoric. Nu sunt copii ce rătăcesc printre primele cărări ale vieţii, ci adulţi cu păreri şi convingeri deja formate care, îşi exprimă neputinţa în faţa unor lucruri, pe care, destul de puţini dintre noi le realizează. Vorbesc despre cei care nu cer sfaturi, ci scriu pentru a-şi împărtăşi gândurile, frustrările, împlinirile, cu aceia care simt la fel. Dar, de fiecare dată se trezesc „experţii” vorbind în necunoştinţă de cauză: „aaa, cred că ar trebuie să...” şi aici puteţi completa pe linia punctată toate clişeele pe care le-aţi auzit vreodată.
Pe mine m-a ferit soarta de astfel de comentarii inepte, probabil din cauza atitudinii mele „deloc prietenoase cu masele”, ca să folosesc un eufemism. Sau, bluntly put, datorită aroganţei şi ironiei mele, menite să impună distanţă. Cine înţelege, bine, cine nu, bine, pa, vorba unui geniu în viaţă.
Deşi, iniţial am vrut să-i atenţionez pe experţii în toate că, e puţin penibil ce fac ei, realizez, totuşi, inutilitatea demersului meu. Cine înţelege importanţa tăcerii, în lipsa unor cuvinte isteţe, nu se face de ruşine dând sfaturi în stânga şi în dreapta, căutând în mod disperat atenţie. Nu?
E tot retorică întrebarea, nu vă deranjaţi...

duminică, 26 decembrie 2010

Voi ce credeti?

                                             sursa

-          “Doamna s-a intors pe jumatate moarta, domnule. Am alergat dupa medic.
     -          A venit? Ce-a spus?
     -          Doamna Jules e in primejdie de moarte, raspunse medicul. E o maladie sufleteasca ce a facut progrese...”

Citatul e din cartea pe care o citesc momentan: “Istoria celor treisprezece” – Honore de Balzac. Anterior am citit “Manastirea din Parma” de Stendhal, unde am gasit o situatie similara. Iar acestea sunt doar cele mai recente exemple. Cartile din aceasta epoca sunt pline de personaje care mor din motive cel putin ciudate: din prea multa dragoste, din dragoste neimplinita, din remuscari, sau goluri sufletesti. Si ce e si mai ciudat, medicii chiar puneau astfel de diagnostice. 
In zilele noastre, oamenii au afectiuni concrete, iar doctorii cauta cauze palpabile si reale ale diverselor simptome ale unui pacient.
Eu n-am auzit niciun caz de “maladie sufleteasca” in prezent. Dar, daca exista, ma intreb cum de nu m-a atins si pe mine, pentru ca, nu o data m-am simtit in pielea unui personaj suferind. Daca e doar o inventie literara, de ce se regaseste in atat de multe opere ale unor scriitori diferiti?
Cine a citit macar cateva carti vechi stie despre ce vorbesc. Deci, realitate sau fictiune? 

UPDATE: Am vorbit cu prietena mea, studenta la medicina in ultimul an (aseara cand am postat textul, era prea tarziu pentru o consultatie) si mi-a spus ca astfel de afectiuni exista, dar din ce am inteles eu, cu modestele mele cunostinte de medicina, tot in concret se rasfrang. 
Cum pe vremuri nu existau antidepresive, oamenii suportau mai greu socurile emotionale si loviturile vietii, iar pe fondul lipsei poftei de mancare, de exemplu, organismul devine slabit, inima nu mai are aceeasi forta de a pompa sangele si in urma unei suparari majore, se poate ajunge si la ce e mai rau. Cam asta ar fi explicatia logica.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Ganduri particularizate pentru cei dragi

Nu-mi plac mass-urile de Craciun si nici cu alta ocazie. Nu simt industrial, ci individual, pentru ca asa mi se pare firesc. Imi place sa fac cadouri; sa am timp sa colind magazinele in cautarea darurilor perfecte, adaptate la nevoile si dorintele celor pe care vreau sa-i surprind. Luna aceasta este deosebit de solicitanta, pentru ca, am in plus doi sarbatoriti cu zile nastere. Insa, nu cumpar din obligatie si chiar aleg sa nu cumpar nimic, decat sa iau ceva de dragul de a lua. Prefer sa fac un cadou intarziat si total neasteptat, dar din suflet, decat unul din obligatie si pe fuga. Prefer cateva cuvinte sincere si emotionante, decat un parfum impersonal. Nu ofer si nici nu-mi doresc cantitate, ci calitate.
Anul acesta am reusit sa fac cadouri frumoase pentru cei dragi, iar cele primite au fost pe masura. Sunt, insa cateva persoane pe care, fie nu le cunosc personal, fie n-am reusit sa le vad, fie n-am nici macar un numar de telefon. Despre voi, dragilor e vorba. Urmatoarele ganduri sunt pentru voi:

Ciprian, am tot vrut sa te sun, dar n-am gasit momentul potrivit, sau nu mi-am gasit cuvintele... Un Craciun fericit nu era tocmai o urare potrivita pentru tine in clipele de fata... Vreau, totusi, sa stii ca te port in minte si suflet mereu si cred cu tarie ca meriti tot binele din lume. 
Ti-am spus intr-o marti in Kingpin, acum multi ani, ca sunt mandra de tine si ca sunt convinsa ca drumul tau in viata va demonstra ca am avut dreptate sa cred ca vei ajunge cineva. I stand by that. E o afirmatie neclatinata de timp, spatiu sau apropierea fizica dintre noi.
Desi nu-ti spun aproape niciodata ca mi-e dor de tine, n-o fac pentru ca nu ma las s-o simt. Ar fi la intensitate maxima, ca orice am trait cu tine, de altfel si m-ar coplesi.
Iti doresc liniste sufleteasca, oameni valorosi in viata ta si reusite in tot ce iti propui. 
A ta, Bliss.

Cristi, au trecut... cati ani de cand ai plecat din Galati? Nu, mai bine nu-mi spune. Detest timpul.
Tin minte ca mi-ai spus ca pleci intr-o luna de martie, (desi eu n-am memoria detaliilor de genul asta) iar acum ai reusit tot ce ti-ai propus prin plecarea ta. Ma bucur enorm pentru tine. Ma intristeaza doar amintirea plimbarilor noastre pe faleza, cand impartaseam lucruri pe care, eram constienti ca, majoritatea nu le-ar intelege. George Carlin, pe care l-am "gustat" datorita tie, mi-a fost un real sprijin in momente de depresie si mi-a ramas un reper pentru restul vietii.
Iti doresc Craciun fericit alaturi de Ana si o viata la fel de fericita impreuna. Si mai vreau sa reusesc sa-ti dau cartea pe care ti-am luat-o de la Sibiu acum un an. Personal.

Mihai, probabil te bucuri de un Craciun in familie, acasa in Buzau. Tu esti cel care ma intreaba ce mai fac pe mess, cand sunt cu moralul la pamant si cand fiecare isi vede de problemele lui. M-ai facut sa zambesc de multe ori, pentru sincronizarea de care dadeai dovada, de parca imi ghiceai gandurile si starile.
Tot tu esti singurul om pe care il cunosc care are darul de a descrie o mancare ce nu-mi este pe plac, astfel incat sa ma faca sa salivez. Cu tine si de apa mi s-ar face pofta :) 
Mi-e dor de un tur al Bucurestiului cu tine de mana ca sa nu ma pierd.
Iti doresc sa te bucuri de rarele momentele petrecute cu familia si, pe termen lung, sa ajungi la New York si sa-ti gasesti fericirea in orice forma ai cauta-o.

Mihaela, de cand bloguim una pe blogul celeilalte si in ograda proprie, am constientizat mai multe lucruri despre mine. Pe unele dintre ele le simteam, dar nu le formulasem niciodata in cuvinte. Abia dupa ce le-am vazut la tine, am realizat importanta concretizarii lor in acest fel. Inca ma mai caut in tine :)
Iti doresc ce imi doresc si mie: un echilibru intre depresie si fericire, pe care eu il numesc liniste, sanatate si impliniri din cele mai frumoase. Si un viitor mai bun pentru micutul tau.

Liz, ma gandesc la tine cand ajung in Kaufland, in piata, sau oriunde au ghemuri de ata colorata :) M-am obisnuit atat de mult sa te citesc, incat iti observ imediat lipsa, daca intarzii sa postezi. Si ma invart in jurul blogului tau, il deschid, il inchid, poate-poate gasesc ceva nou. Imi place aerul de mister din lucrurile pe care doar le sugerezi, sau le spui, fara sa le spui si, sentimentul de libertate pe care mi-l inspira cuvintele tale.
Iti doresc sa nu ramai niciodata fara: cafea, fire colorate, pisici, pasiune, putere de a darui si a primi. Nu neaparat in ordinea asta.

Claudia, te cunosc doar din ce am citit pe blogul tau, dar imi amintesti de mine foarte mult. Am avut si eu o perioada cand scriam numai in engleza, pentru ca, simteam si uneori inca mai simt, ca limba asta exprima mult mai mult decat a noastra. In plus, esti un caz extrem de izolat, de femeie (sau copila, dupa cum preferi) in preajma careia ma simt bine. Nu am deloc o istorie fericita cu "ele", dar continui sa am incredere in intuitie. Iar in cazul tau, intuitia imi spune ca esti asa cum te percep eu.
Iti doresc sa nu pierzi niciodata fata cu vise si incredere in oameni si in viitor; sa nu te pierzi pe tine printre dezamagiri si rautati. Dar daca o faci, eu sunt aici :)



duminică, 19 decembrie 2010

Agramatisme

Cine a vazut The sixth sense, sigur a retinut celebra replica a lui Haley Joel Osment: I see dead people. Eh, in acelasi registru e si nenea de mai jos. Poza e facuta de Alin, in Kaufland, in zona special amenajata pentru anunturi. Si cand ma gandesc ca, pana acum treceam nepasatoare pe langa... Pe langa strada 14.12.2010, unde cineva asigura sacrificaria si trasaria...



sâmbătă, 18 decembrie 2010

Ignorance is bliss

O reclama extraordinara, marca Discovery:

marți, 14 decembrie 2010

Blissed

Isn’t this the most amazing emotion ever: to feel and be felt!? In your struggle to find the words and try to explain states of mind you can’t even begin to grasp, there’s someone standing right in front of you with a reassuring smile on his face.
What else in this world could be more stunning and overwhelming than to have someone in your life that gives you back… yourself? Someone that can read your heart beyond your clumsiness for words, someone with whom you find no boundaries.
Well, if you have that certain someone, you know what I’m talking about. And he’s one hundred percent gay, isn’t he?. But god, he’s a blessing!
People can only have pieces of you. You may share your passion for gym to an acquaintance, your morning coffee with colleagues from work, your sense of humor with your brother, your favorite music with people around the world, your soul with your best friend and your life with your boyfriend. And we need all of the above. But how many find everything in one person? How many people get to have, at some point in their lives that one person that is symilar enough to emphatise, but at the same time, different enough to complete them? I think very few. It’s a matter of luck and synchronicity. And I’ve been blissed.

This is how I feel this Christmas:

luni, 13 decembrie 2010

10 sfaturi să nu fii bou :))

Cum să fii fericit în 10 paşi. 5 modalităţi de a slăbi sănătos. 9 paşi către sprâncenele perfecte. 3 modalităţi de a face bani pe internet. Redecorează-ţi dormitorul în 5 paşi. 6 modalităţi de a scăpa de rutină. Relaţia perfectă în 7 paşi.
Sfaturi de genul ăsta se găsesc pe net în cantităţi industriale, în reviste gen Cosmopolitan, care ghidează femeile către o viaţă perfectă, pe buzele celor ce promovează discursuri motivaţionale, sau pur şi simplu sunt copiate mot a mot şi înghiţite de cei care nu sunt în stare să-şi utilizeze creierul din dotare.

Asta am început să scriu săptămâna trecută, dar am renunţat. Azi am recuperat textul din recycle bin, pentru a-mi aminti de o coincidenţă care mă flatează. Nu e prima, dar e cea mai fidelă:


joi, 9 decembrie 2010

I've always loved math :))

miercuri, 8 decembrie 2010

Am câştigaaaat!

Da, ştiu, infantilă reacţie, dar aşa mă manifest eu, în rarele momente când câştig ceva. Mi s-a mai întâmplat în adolescenţă să câştig un abonament pe 6 luni la revista "Câinele meu". [I‘m a dog person :)] M-am bucurat şi mai tare ca acum, pentru ca, apoi să primesc doar 2 luni revista, fără explicaţiile suplimentare pe care le-am cerut.
Cu destul timp în urmă, îmi făcusem un obicei din a câştiga, iarna, sticle de Cola. Ţin minte că am câştigat şi una cu vanilie, în perioada când abia apăruse sortimentul. Aproape că aveam colecţie de dopuri câştigătoare, dar de însuşit, cred că, doar o dată s-a întâmplat minunea. În rest, am avut parte de drumuri bătute degeaba, ca să aflu că "nu de la noi se ridică". După ce eram plimbată de la unii la alţii, constatam că, respectivii care trebuiau să deţină premiile, terminau stocul, fix înainte să ajung eu la ei.
Singurul câştig de care am avut mereu parte, e unul complet nemeritat. Am lipici la găsit bani pe stradă, în maxi taxi, în magazine, oriunde. Chiar şi anul ăsta am avut noroc, de vreo două ori, dar slăbuţ, în ton cu faimoasa criză. În alţi ani, "producţia" era mai mare :))
De data asta, am câştigat "pe bune", doar exprimându-mi părerea despre ultima carte citită, aici.

Ultima pasiune muzicală e mai jos:




marți, 7 decembrie 2010

Only way to go is inside

Yes, inside. The outside world looks bad.
Azi am primit un telefon de la Banca Romaneasca, departamentul de resurse umane. Pentru o secunda de nebunie mi-a trecut prin minte ca ar putea sa ma invite la vreun interviu, dar doamna de la celalalt capat al firului dorea doar niste informatii.
Asa am aflat ca o fost colega de munca, care n-a dorit sa mai tina legatura cu nimeni de la fostul ei loc de munca, a dat numarul meu personal, evident fara sa ma intrebe. 
Doamna respectiva, dupa ce m-a intrebat daca am timp - in prostia mea am crezut ca e doar politicoasa si nu doreste sa ma retina de la munca - a inceput un tir de intrebari despre fosta colega pe un ton diplomatico-ipocrit pe care il ador. 
Cum ati descrie-o pe X ca si colega? Credeti ca este o persoana cu initiativa? Puteti da un exemplu concret despre cum a imbunatatit activitatea firmei la care a lucrat? Cum erau relatiile ei cu managementul? 
Faptul ca, dupa primele intrebari incepusem sa-i raspund scurt si la obiect nu parea s-o descurajeze si daca nu-i era pe plac raspunsul meu, formula aceeasi intrebare cu alte cuvinte. Incepusem sa ma enervez, pentru ca deja ii oferisem toata bunavointa de care sunt capabila. Plus ca deja o laudasem prea mult pe X, care nici macar nu avusese delicatetea de a ma anunta ca voi fi sunata. Sa ma intrebe inainte de a da nr meu... deja e prea mult. In fine, am lasat-o pe doamna ipocrita, pardon, diplomata, sa suporte singura stanjeneala tacerii pe care ea credea ca o voi umple cu detalii din viata unei persoane despre care nu mai stiu nimic de vreun an, pana s-a plicitisit. Apoi mi-a multumit cu un glas mieros in falsitatea lui si m-am bucurat sa scap de distinsa interlocutoare. 
Ce bine e sa ai colegi care isi mai amintesc de tine...


luni, 6 decembrie 2010

Un zambet via ZU

duminică, 5 decembrie 2010

Coincidente din vremea mea

Cat de linistitor pentru furtuna sufletului poate fi, sa-ti regasesti gandurile, intrebarile, indoielile, sub forma de raspunsuri certe, pe pagini ingalbenite de vreme, cu miros de vechi...


"Cu toate acestea, la el acasa, domnul d’Aiglemont era modest, simtind in mod instinctiv superioritatea sotiei sale, oricat de tanara era ea; si, din acest respect involuntar, se nascu o putere oculta pe care marchiza se vazu nevoita s-o accepte, in pofida tuturor stradaniilor ei de a respinge o asemenea povara. Sfetnica a sotului sau, ii dirija si faptele si averea. Aceasta influenta, impotriva firii, constitui pentru ea un fel de umilire si izvorul multor chinuri pe care si le ingropa in inima. De la inceput, instinctul ei, atat de gingas feminin, ii spusese ca e cu mult mai frumos sa te supui unui om inzestrat, decat sa conduci un prost, si ca o tanara sotie, nevoita sa cugete si sa actioneze ca un barbat, nu mai e nici femeie, nici barbat, renunta la toate farmecele sexului ei, cufundandu-se in tristeti si neobtinand niciunul dintre privilegiile pe care legile noastre le-au acordat celor mai puternici. Viata sa tainuia o foarte amara deriziune. Nu era ea, oare, obligata sa onoreze un idol gol, sa-si protejeze protectorul, biet neispravit care, drept rasplata pentru un devotement necurmat, ii zvarlea dragostea egoista a sotilor, nevazand in ea decat o nevasta, necatadicsind ori nestiind, jignire tot atat de profunda, nici sa se intereseze de placerile ei, nici de unde-i venea acea tristete si acea deprimare fizica? Asemenea celor mai multi soti care simt jugul unui spirit superior, marchizul isi salva amorul propriu conchizand ca slabiciunea fizica a marchizei se datora slabiciunii ei sufletesti, complacandu-se s-o deplanga, invinovatindu-si soarta ca-i daduse de sotie o fata bolnavicioasa. In sfarsit, se pretindea victima, desi era calau. Marchiza, impovarata de toate nefericirile jalnicei sale existente, trebuia sa-i mai si zambeasca imbecilului ei de stapan, sa impodobeasca cu flori o casa indoliata si sa afiseze fericirea pe o fata vestejita de chinuri nemarturisite nimanui.
[…]
Ochii i se umpleau de lacrimi atunci cand, brusc, cine stie ce amintire ii aducea in minte scena de la defilarea de la Tuileries. Profeticele cuvinte ale tatalui ei ii rasunau din nou in urechi si cugetul o mustra ca nu le pretuise intelepciunea. De la acea nebuneasca neascultare i se trageau toate nenorocirile; si-adeseori nu stia care dintre ele ii este cea mai grea de dus".

Honore de Balzac.

vineri, 3 decembrie 2010

Aparenţe


O reclamă ce are fond sonor Vivaldi – Winter, ne spune că, omul nu a reuşit să reproducă sunetele naturii. Imaginea, însă, da. Cu fidelitate.
Se mai spune că, o imagine face cât o mie de cuvinte. Dar asta ţine de fidelitatea interpretării, nu de cea a imaginii.
Facem poze pentru a avea dovezi, sau amintiri plăcute. Le trimitem pentru a face rău, sau pentru a bucura suflete. Le publicăm în ziare, le înrămăm, sau le păstrăm în albume. Mai nou, le afisăm pe diverse site-uri, pentru a ne face cunoscuţi, sau doar pentru a ne lăuda. Fie că le facem din vanitate, pasiune, necesitate, sau alte motive, o poză este echivalentul a o mie de cuvinte, numai dacă ştim s-o traducem. În lipsa unui translator corect si exact, o poză rămâne un mister într-o cutiuţă de la care ne lipseşte cheia.



joi, 2 decembrie 2010

1 Decembrie

Multi s-au grabit azi sa afiseze statusuri vesele dedicate zilei nationale. Unii au scris despre aceasta zi, cu mai mult sau mai putin optimism, fiind mai mult sau mai putin pertinenti si trezind foarte putin interes. Altii au fluturat steaguri la locul de munca.
Imi permit sa pun sub semnul intrebarii intentiile si motivatiile tuturor celor de mai sus, pentru ca, sunt convinsa ca, din marea de cuvinte pe care le-am citit, putine sunt nobile.
Eu prefer sa ascult, in loc sa vorbesc. Iar postarea aceasta e o consecinta a emisiunii Sinteza Zilei, absolut geniala, pe care tocmai am urmarit-o si pe care o recomand, mai ales celor care s-au ingramadit sa scrie despre 1 Decembrie.