marți, 7 decembrie 2010

Only way to go is inside

Yes, inside. The outside world looks bad.
Azi am primit un telefon de la Banca Romaneasca, departamentul de resurse umane. Pentru o secunda de nebunie mi-a trecut prin minte ca ar putea sa ma invite la vreun interviu, dar doamna de la celalalt capat al firului dorea doar niste informatii.
Asa am aflat ca o fost colega de munca, care n-a dorit sa mai tina legatura cu nimeni de la fostul ei loc de munca, a dat numarul meu personal, evident fara sa ma intrebe. 
Doamna respectiva, dupa ce m-a intrebat daca am timp - in prostia mea am crezut ca e doar politicoasa si nu doreste sa ma retina de la munca - a inceput un tir de intrebari despre fosta colega pe un ton diplomatico-ipocrit pe care il ador. 
Cum ati descrie-o pe X ca si colega? Credeti ca este o persoana cu initiativa? Puteti da un exemplu concret despre cum a imbunatatit activitatea firmei la care a lucrat? Cum erau relatiile ei cu managementul? 
Faptul ca, dupa primele intrebari incepusem sa-i raspund scurt si la obiect nu parea s-o descurajeze si daca nu-i era pe plac raspunsul meu, formula aceeasi intrebare cu alte cuvinte. Incepusem sa ma enervez, pentru ca deja ii oferisem toata bunavointa de care sunt capabila. Plus ca deja o laudasem prea mult pe X, care nici macar nu avusese delicatetea de a ma anunta ca voi fi sunata. Sa ma intrebe inainte de a da nr meu... deja e prea mult. In fine, am lasat-o pe doamna ipocrita, pardon, diplomata, sa suporte singura stanjeneala tacerii pe care ea credea ca o voi umple cu detalii din viata unei persoane despre care nu mai stiu nimic de vreun an, pana s-a plicitisit. Apoi mi-a multumit cu un glas mieros in falsitatea lui si m-am bucurat sa scap de distinsa interlocutoare. 
Ce bine e sa ai colegi care isi mai amintesc de tine...


0 comments:

Trimiteți un comentariu