duminică, 26 decembrie 2010

Voi ce credeti?

                                             sursa

-          “Doamna s-a intors pe jumatate moarta, domnule. Am alergat dupa medic.
     -          A venit? Ce-a spus?
     -          Doamna Jules e in primejdie de moarte, raspunse medicul. E o maladie sufleteasca ce a facut progrese...”

Citatul e din cartea pe care o citesc momentan: “Istoria celor treisprezece” – Honore de Balzac. Anterior am citit “Manastirea din Parma” de Stendhal, unde am gasit o situatie similara. Iar acestea sunt doar cele mai recente exemple. Cartile din aceasta epoca sunt pline de personaje care mor din motive cel putin ciudate: din prea multa dragoste, din dragoste neimplinita, din remuscari, sau goluri sufletesti. Si ce e si mai ciudat, medicii chiar puneau astfel de diagnostice. 
In zilele noastre, oamenii au afectiuni concrete, iar doctorii cauta cauze palpabile si reale ale diverselor simptome ale unui pacient.
Eu n-am auzit niciun caz de “maladie sufleteasca” in prezent. Dar, daca exista, ma intreb cum de nu m-a atins si pe mine, pentru ca, nu o data m-am simtit in pielea unui personaj suferind. Daca e doar o inventie literara, de ce se regaseste in atat de multe opere ale unor scriitori diferiti?
Cine a citit macar cateva carti vechi stie despre ce vorbesc. Deci, realitate sau fictiune? 

UPDATE: Am vorbit cu prietena mea, studenta la medicina in ultimul an (aseara cand am postat textul, era prea tarziu pentru o consultatie) si mi-a spus ca astfel de afectiuni exista, dar din ce am inteles eu, cu modestele mele cunostinte de medicina, tot in concret se rasfrang. 
Cum pe vremuri nu existau antidepresive, oamenii suportau mai greu socurile emotionale si loviturile vietii, iar pe fondul lipsei poftei de mancare, de exemplu, organismul devine slabit, inima nu mai are aceeasi forta de a pompa sangele si in urma unei suparari majore, se poate ajunge si la ce e mai rau. Cam asta ar fi explicatia logica.

2 comments:

Parazitu spunea...

Cred ca acele diagnostice erau adevarate, iar medicii nu se fereau sa le puna. Acum se cauta diagnostice palpabile strict biologice, netinandu-se seama si de suflet, care poate suferi si automat sufera si "ambalajul". Eu am trecut prin asta...am avut noroc ca sufletul a gasit si antidotul..pACE!

Monica spunea...

E mare lucru sa-ti gasesti pacea interioara si sa fie si durabila, pentru ca momente de liniste avem cu totii, insa sunt trecatoare.
Cred ca ai dreptate, totusi, sau, poate vreau eu sa vad nota tragico-romantica din ideea de a muri pentru cineva...

Trimiteți un comentariu