marți, 11 ianuarie 2011

Can you feel me smiling?

                                                       
Mult prea mult zgomot în exterior. Îmi deranjează auzul, dar nu-mi perturbă starea. Oameni mici, cu preocupări pe măsură, se agită stupid. Îi privesc condescendent, forţând un zâmbet. Asist la succese care nu mă privesc şi, pe care nu le invidiez. Pe ale mele le păstrez în tăcere.
Primesc îmbrăţişări de o căldură ireală. Primesc confirmări necerute, de la oameni speciali, care mă simt şi mă au în totalitate. Desenez legături nevăzute de nimeni, încătuşez şi mă las înlănţuită. Am şi mă dăruiesc. Mi se pare o minune că am cui.
Nu am puteri speciale să întreţin legături superficiale. Am mai spus-o, dar nu mă satur să o repet. În general, am aceeaşi părere despre oameni ca şi George Carlin, în clipul postat anterior. Îmi place să fiu în mijlocul lor, doar pentru că, mă pierd mai uşor printre ei, în gândurile mele. Cei care îmi stârnesc suficient interes cât să le acord timp, sunt cazuri izolate, dar binevenite.
Citind-o pe Liz, mi-am amintit că îmi lipsesc câteva repere pe care majoritatea le au. Primul sărut, de care se presupune că oricine îşi aminteşte toată viaţa, la mine e în ceaţă. Stiu că purtam o geacă bleu deschis şi că aveam părul lung. Am detalii amănunţite despre orice, mai puţin despre momentul propriu - zis.
In ordine cronologica, a urmat un sărut pe care mi l-am dorit pana la nebunie certificabila medical, l-am imaginat in mii de ipostaze si l-am visat, până am avut impresia că îl simt, dar in realitate n-a existat. Totuşi, e mai real decât primul. Apoi, a fost unul neaşteptat, care mi-a făcut inima să bată puternic în timp ce roşeam şi încercam inutil să-mi ascund emoţia. Acel sărut a avut o intensitate surprinzatoare, însă, după ce ne-am desprins, buzele noastre au devenit la fel de straine ca si noi. În aceeaşi zi, la un an distanţă, sarutul s-a repetat, cu şi mai multe iluzii şi senzaţii de ment to be. Apoi am incetat sa mai creez, intr-un mod atat de distructiv, certitudini despre o realitate inexistenta.
Ultimul sarut a inceput cu un zambet si prea multa emotie, pentru a privi ochii de culori diferite, ce ma fixau. N-a fost cu artificii si nici macar extrem de potrivit. Il doream, dar cu teama ca e doar un impuls trecator, ce nu urma sa-mi aduca nimic bun. La a doua intalnire am avut impresia ca sarut un alt om; buzele noastre pareau ca se cunosc de multa vreme, nu mai cautau cu stangacie, ci, anticipau miscari si intensitati, se completau si se potriveau, depasind posibilitatile mele de a imagina un sarut perfect.
Daca m-ar intreba cineva despre primul sarut, i-as spune ca primul a fost ultimul, la a doua intalnire :)
Despre prima dragoste, alta data.

P.S. Am inceput textul pe un pc si l-am continuat pe laptop. Asa se explica lipsa diacriticelor de pe la jumatatea textului :)

0 comments:

Trimiteți un comentariu