sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Ganduri libere sau sublimul increderii in incertitudine

Mi-am luat o saptamana de concediu. Sunt obosita fizic si sper sa recuperez lipsa de somn, dar si psihic, datorita eforturilor mele tot mai neconvingatoare de a socializa fortat. Am nevoie ca de aer de zilele astea departe de oameni care se agita stupid. E rau sa fii singurul care isi da seama cat de penibila e sarada la care esti obligat sa participi si tu. Si e si mai greu sa realizezi ca, sarada asta e singura pe care ai invatat s-o joci, iar piesa de teatru la care visezi, a devenit aproape inaccesibila pentru nivelul la care te afli.
Citesc o carte pe care am castigat-o si pe care n-as fi citit-o in alte conditii. Dupa primele pagini, insa, am realizat ca raspunsurile se pot gasi si in mediocritate. Poate nu chiar “in” dar, macar “provocate de”.
Recent am incercat sa ma explic cuiva si, probabil, n-am facut decat sa indepartez sau sa derutez. N-am reusit niciodata sa ma explic decat celor care nu au avut nevoie de explicatii pentru a intelege. Dar pentru ei, degetele de la o mana sunt multe. Pentru restul, trebuie sa stiu sa-mi traduc in cuvinte trairile, sentimentele, convingerile, nerostite nicicand. Imi pare rau, dar nu reusesc. N-am stiut si, probabil, nu voi sti vreodata sa “desenez” ceea ce, pentru mine e natural, evident. Cu o singura exceptie: daca o face altcineva pentru mine. Atunci, voi cita autorul si voi spune ca m-a descris perfect.
Revenind la carte, raspunsul pe care l-am obtinut sta intr-o idee simpla: “cand oamenii va plac, vad numai calitatile cu care sunteti inzestrati; cand nu va plac, vad numai defectele voastre”. Daca, in ochii cuiva care te place, increderea de sine e considerata un atu, cineva care nu te agreeaza, o poate interpreta ca aroganta.
Ceea ce n-am stiut eu sa explic e ca, atunci cand acord cuiva incredere – lucru care se intampla extrem de rar si, numai dupa experiente graitoare si indelungate – persoana respectiva depaseste pragul de indoieli si semne de intrebare, ajungand exact in zona in care ii pun calitatile in prim-plan. Pentru mine, prietenia inseamna sa ai incredere, dar nu atunci cand e usor sa o spui, ci, mai ales, in lipsa dovezilor care sa te indreptateasca sa investesti incredere. O legatura de suflet trece dincolo de egoism, de ego, de nevoie, sau de matematica. Uneori, 1+1 nu fac 2, desi, toate evidentele indica asta.
Sigur ca, o astfel de abordare poate parea naiva, dar, pentru mine e singurul mod in care stiu sa daruiesc pe masura a ceea ce simt.
Sa constati ca te-ai inselat in privinta cuiva, poate lasa urme greu vindecabile, dar e un pret ce merita platit pentru privirea din ochii prietenului care nu gaseste cuvinte sa-ti multumeasca pentru increderea ta, nemasurata in dovezi.
Cat despre sansele mele de a fi distribuita in piesa la care visez, sunt minime, dar, asta nu ma impiedica sa particip si sa imi imaginez cum ar fi, daca… Pentru ca, asta imi hraneste mintea si sufletul si stiu ca, e mai importanta directia decat destinatia.


0 comments:

Trimiteți un comentariu