marți, 18 ianuarie 2011

We could've had it all

Oare, de ce, uneori, lacrimile îşi găsesc corespondent în calm şi indiferenţă? Zbuciumul interior să fie, oare, echivalent cu nepăsarea?
Oamenii care au cuvintele la ei, de unde le iau? Dacă e vreun loc secret, vă rog, faceţi-l public, să aibă şi restul lumii acces la el şi la ele, cuvintele.
Sunt constrânsă, îngrădită şi închisă, sub lacăte fără chei, în propria neputinţă.
Mi-e ruşine de nesiguranţele, ezitările şi subaprecierile mele. Să fie normal, ca sub privirile altora, ele să devină calităţi, sau trăsături ce conferă unicitate?
Ascund şi cenzurez. Fac corecturi şi ajustări, fără ca eu să mă regăsesc în vreuna din schimbări. Păcălesc simţuri, trişez gânduri, temperez dorinţe şi înşel cu bună ştiinţă. Pe mine.
Orice vulcan erupe? Dacă da, atunci e doar o problemă de timp. Dacă nu, înseamnă că, limitele puterii mele vor fi împinse mai departe decât credeam...


Multumesc pentru melodie, sufletel! :*

0 comments:

Trimiteți un comentariu