marți, 1 februarie 2011

Concluzii neşlefuite

Mi-am satisfăcut curiozitatea şi am citit „Cum să construieşti relaţii de afaceri în 90 de secunde... sau mai putin”. Am lăsat deoparte părerile preconcepute şi am făcut bine. Ideile şi concluziile vin, uneori, din cele mai neaşteptate direcţii.
În realitate, nu sunt foarte deschisă la experimente, dar imaginaţia mea nu-şi refuza nimic. Îmi place să testez cu gandul, ceea ce, nu sunt inspirată să aplic practic.
Subeictul cărţii se învârte în jurul unei lumi, pentru care n-am avut niciodată vreo înclinaţie deosebită şi anume lumea vânzărilor. Să încerci să convingi pe cineva să cumpere un produs sau serviciu mi se pare cea mai ingrată meserie. Aş prefera să spăl treptele din bancul postat anterior.
Inainte să citesc cartea ştiam doar că, nu sunt făcută pentru acest domeniu, însă, apreciam darul vorbelor pe care îl au profesioniştii din vânzări. Era firesc să mă simt atrasă. Persoanele care au un talent deosebit în a potrivi cuvintele mă cuceresc pe loc, indiferent că sunt scriitori, cântăreţi, sau doar prieteni care au cuvintele la ei în situaţii delicate.
Cărţile în genul celei mai sus amintite, concep, detaliază, perfecţionează şi multiplică, ceea ce, autorii numesc „o artă”. Arta conversaţiei, arta diplomaţiei, arta complimentării, cumulate în produsul final: arta vânzării.
Evenimentele sociale sunt privite din perspectiva oportunităţilor de afaceri, chiar şi o simplă ieşire la o cafea, cu un prieten, trebuie explorată. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării în acest domeniu. Conversaţiile sunt gândite pentru a atinge ţeluri, cuvintele bine alese şi şlefuite, pentru a transmite mesaje subliminale, mintea este programată să repereze noi oportunităţi, transformând omul într-un robot, programat pentru a îndeplini o singură funcţie.
Munca nu este o parte auxiliară a fiinţei noastre, nu este un accesoriu de care ne putem debarasa la sfârşitul petrecerii; ea îşi lasă amprenta, oricât de puţin, în bine sau rău, pe felul nostru de a fi. Iar persoanele care lucrează în acest domeniu – indiferent de cât de mult le-aş aprecia stăpânirea de sine, încrederea, gândirea optimistă, conversaţia impecabilă, etc. – devin... inumane. Majoritatea pornesc de la început cu un minus de sensibilitate şi se „perfecţionează” pe parcurs, devenind acei roboţi, capabili să îndeplinească foarte bine misiunea pentru care au fost setaţi.
Am cunoscut destui agenţi de vânzări şi din zona produselor şi din cea a serviciilor şi nici aşa-zişii „consultanţi de vânzări” sau „consilieri clienţi” din bănci nu-mi sunt străini. Ultimii sunt din cei mai enervanţi. Bineînţeles că există şi excepţii, dar marea majoritatea nu îşi creează prietenii, ci relaţii. La fel cum se spune despre jurnalişti că nu au prieteni, ci surse. Evident, cu excepţiile de rigoare, însă categoria excepţiilor este destul de restrânsă. Nu ştiu câţi dintre ei sunt interesaţi, sincer, de ce mai face omul căruia i-au adresat această intrebare-automatism. În spatele unui compliment, favor, chiar şi salut, este extrem de probabil să se afle un cu totul alt interes, decât cel exprimat de cuvintele lor. Iar pe mine, genul acesta de comportament mă face să-mi pierd şi bruma de dimplomaţie pe care o deţin, pentru că mă simt luată drept naivă. În afara faptului că, strategiile lor, însoţite de zâmbetul ipocrit, îmi sunt foarte cunoscute, am darul de a recunoaşte falsitatea atunci când o întâlnesc. Şi cum n-am fost înzestrată cu aceeaşi artă a diplomaţiei, obişuiesc să şochez cu sinceritatea mea brutală. Iar cei care se simt ofensaţi de sinceritate... ei, bine, lor nu am motive să le prezint scuze pentru nimic. Cu atât mai mult pentru surpriza pe care o au, când descoperă un om care, nu îi tratează cu aceeaşi falsitate cu care au fost obişnuiţi.

2 comments:

carpediem spunea...

E ciudat... lucrurile de care vorbesti tu se intampla on a daily basis in our personal lives... de la rochia pe care ti-o alegi pentru prima intalnire, de la make up pe care il refaci cand te duci la toaleta unui restaurant pana la zambetul pe care-l oferi unui tip care ti-a atras atentia... toti "ne vindem" si incearca sa iei partea buna a cuvantului ca exista una... e normal sa creem imagini si sa persuade people ca umanitatea in sine se bazeaza pe vizual... fie ca e vorba despre o vale de munte superba fie ca e un parfum de la gucci toti retinem imagini care ne plac si ne incanta... poate ca nu ai avut tu ocazia sa intalnesti oameni cu adevarat profesionisti nu oameni care sunt eminamente falsi si care au citit trei carti de persuasive communication si nu au capacitatea sa iasa din clisee... si, by the way, numai faptul ca ai simtit nevoia sa postezi ceva despre lumea asta este clar - pentru mine cel putin - ca nu esti chiar straina de ea :).

Monica spunea...

Nu sunt straina, pentru ca in ea traiesc si printre anumiti oameni, pe care nu-i pot evita mereu.
Nu mi-am refacut niciodata machiajul la baie, n-am purtat niciodata rochii la intalniri, pentru ca stii ca le port rar, iar in pozele mele de pe facebook nu port machiaj. Am incercat sa fiu cat mai... eu. Inteleg si ce spui tu, dar mi se pare ok doar la un nivel inocent, nu ca mod de viata.

Trimiteți un comentariu