marți, 8 februarie 2011

I hope the old me will always be me

Îmi amintesc de o gară în Buşteni în care am rămas singură, brusc şi nepremeditat. Era prima, sau printre primele mele călătorii cu trenul, deşi la vârsta aceea, unii deja văzuseră lumea. Îmi amintesc acel sentiment sfâşietor în timp ce trenul ce-mi purta sufletul se îndepărta uşor. Corpul îmi tremura de teamă, în timp ce lacrimile îmi curgeau neputincioase pe obraji.
„Hai, că nu e greu, te urci în cel pe care scrie Galaţi” îmi răsuna continuu în minte ultimul sfat primit. Inima îmi bătea atât de puternic, iar eu aveam o senzaţie iminentă de leşin. M-am aşezat pe o bancă şi mi-am oprit lacrimile de frică să nu fiu observată. Eram singură. În gară şi în suflet. Mă pustia  sentimentul copleşitor că nu mai aparţin nimănui, deşi secunde în urmă lumea era a mea. Zâmbetul ce se îndepărta odată cu trenul nu făcea decât să adâncească prăpastia şi lipsa de aer. Mă simţeam exact ca atunci când eram copil şi m-am pierdut de părinţi pe faleză. Acum, un altfel de copil trezea în mine acelaşi sentiment.
Oamenii au asupra noastră exact atâta putere cât le oferim. Iar eu oferisem  mai mult decât credeam că am. Mult mai mult decât imaginasem în visurile şi visele mele. Pentru că, şi fericirea primită întrecuse cu mult ideea mea de bliss.
They say „what you have never had, you never miss”. Cât de bine înţelegeam aceste cuvinte...! Aveam suficient cât să nu mai fiu niciodată aceeaşi.
Words fail and fade. They simply melt in this amazing comprehension of… love.


7 comments:

thelastoftheidealists spunea...

Yes, what you have never had, you never miss.
But they also say that it's better to have loved and lost than to never have loved at all.

Eu una nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi sa nu iubesc vreodata, sa nu fi iubit vreodata. Am trait acea stare de bliss, am iubit si am depasit starea de bliss. Dar inchipuie-ti ca sunt oameni pe lumea asta care nu au fost indragostiti, care nu au iubit in acest fel delicios si dureros in acelasi timp.

Si, mai frumos decat orice, am fost blessed enough sa fiu indragostita si sa iubesc in acelasi timp (da, si eu sunt dintre cei care sustin ca exista o diferenta intre cele doua). Chiar daca ar fi sa-mi traiesc restul zilelor fara sa ma mai indragostesc din nou, as fi fericita pentru ca STIU ce inseamna bliss-ul de care vorbesti :)

Apropo, melodia e absolut perfecta. Una dintre preferatele mele - are gust de iubire delicioasa si dureroara in acelasi timp.

Monica spunea...

Ai inteles tot ce era de inteles si ai simtit si melodia... Ce mai pot spune? :) Ma bucur ca rezonam.
Piesa o am de la "copilul" de care vorbeam si o gasesc superba, in conditiile in care, pana sa-l cunosc, detestam franceza cu pasiune.
Iar sentimentul de bliss e inca prezent, pentru ca si "copilul" e, inca, oarecum prezent in viata mea :)

thelastoftheidealists spunea...

Tine de el si cu dintii, nu-l lasa sa fuga!
Si o zi insorita iti doresc! ;)

Monica spunea...

:)) Nu prea am cum sa tin cu dintii, ca nu e in tara. Tin, insa, la o relatie ce depaseste barierele distantei fizice dintre doi oameni.
O zi cu soare si tie. La mine este :)

carpediem spunea...

Cred ca tare stiu la ce tren te referi... unul cu escala in Bucuresti care pleca pe la 6 dimineata :)... Tocmai mi-am amintit de doamna de la Magnus if you know what I mean ;)...si de je suis francais... a si de cafeaua din Brasov... nice times huh? :)hugs!

P.S. Nu am stiut niciodata de lacrimile de care vorbesti...

Monica spunea...

Ciprian, doamna de la Magnus e forever in my heart :) si fetita aia care ma imita cand radeam in cafeneaua cu iz "frantuzesc" :)) si momentele cand radeam de nu mai puteam sa ma ridic de pe podeaua bucatariei tale... sunt multe amintiri care sper sa ramana neatinse. Hugs to you too :)

Monica spunea...

P.S.: Cat despre lacrimi, speram sa nu citesti... :))

Trimiteți un comentariu