joi, 31 martie 2011

Lunch break

                                                      via Ciprian

De dimineaţă sunt fixată pe Riri, deşi meloadia asta nu e chiar genul meu. Însă, versurile se potrivesc cu starea mea. Mi-a revenit şi self-esteem-ul după câteva aprecieri primite la muncă. Cam primele, în 5 ani, dar consistente şi de la cine trebuie. Mi-a revenit şi cheful de muncă, acum că ocup poziţia pe care mi-am dorit-o dintotdeauna în firmă. Aş zice „slavă domnului”, dacă aş crede în „domn”, dar cum bine zice Cheloo: „e mai uşor să crezi în dumnezeu decât în tine” and I never take the easy way out. Mai ales acum, când am toate motivele să cred în mine mai mult ca niciodată.
În altă ordine de idei, ador reclamele bine gândite/realizate. După cea de la Mercedes, era cazul să vină şi cei de la BMW cu ceva isteţ. Şi au facut-o. Am aflat dintr-o postare interesantă a lui Mircea Radu.
Gata pauza. Mă reîntorc la muncă.

0 comments:

Trimiteți un comentariu