joi, 28 aprilie 2011

Introducing

Sofia Boutella

Din ciclul: urăsc femeile cu aceeaşi pasiune cu care iubesc excepţiile, ea este Sofia Boutella. Fiică a unui cântăreţ şi compozitor de muzică jazz, s-a născut în Algeria, iar la vârsta de 5 ani a început primele cursuri de dans. La 10 ani se mută cu familia în Franţa, tară pe care o reprezintă la Jocurile Olimpice, făcând parte din lotul olimpic de gimnastică. În paralel ia lecţii de hip-hop şi street dance, iar în 2006 câştigă campionatul mondial de hip-hop battle.
Absolventă a “Berklee College of Music” şi-a început cariera cu numeroase apariţii în filme şi reclame şi a făcut parte din echipa de dansatori a Madonnei. Însă, cariera ei a luat cu adevărat amploare după ce a fost aleasă de Nike ca “role model of femininity and hip-hop” apărând în reclama de mai jos:


A participat şi câştigat preselecţiile pentru turneul „This is it” al lui Michael Jackson, dar prelungirea turneului Madonnei, în care era implicată la acel moment, a împiedicat-o să accepte. Chiar şi în condiţiile în care nu a participat la repetiţiile pentru „This is it”, a fost alegerea perfectă pentru „Hollywood tonight”, piesa lansată după dispariţia lui Michael. Clipul e şi povestea ei, pe care o dansează şi o înterpretează magic:

miercuri, 27 aprilie 2011

These days


I need a storing space where I can place my unnecessary feelings and thoughts. Like those boxes people buy for things they no longer need, but still want to keep. For just in case.
I need a safe place in my mind where I can keep alive all the good memories that tend to be forgotten and all the things that made me who I am.
I need to always keep present this quote by Christopher Morley: “There is only one success - the ability to live your life in your own way."
I need to tell some people to go screw themselves, since no on is willing to help them…
I need to learn how to look people in the eyes and say “no” without feeling guilty or embarrassed.
I need to stop obsessing over cleaning and live more by the rule: a clean house is a sign of a wasted life.

I miss some people I can’t accept they are gone forever and I will probably never find a way to deal with it. The pain of missing them is a wound I can conceal for a while, but I can never heal.
I’m happy I’m on my own for the first time and I’m not scared of it. I didn’t panic, didn’t freak out, didn’t cry (too much) and I’m trying to enjoy this next step.
I’m sorry I tend to keep people away, but when I’m spared of the troubles others go through for being too friendly, I’m more than happy with my personality.
I prefer the comfort of my home to crowded places, full of shallow, annoying people.
I have a new game that keeps my mind busy and happy, neglecting the lack of meaning, for a while.
I’m getting along much better with my mom and much worse with my brother, but all and all I’m happy with myself and with us.
I’m struggling with a weird flu that doesn’t want to go away but I’m enjoying two days of complete silence while other people are answering my phone for me.
I’m happy I used the word “happy” more than I’m used to.

miercuri, 20 aprilie 2011

:)) corect

duminică, 17 aprilie 2011

Ganduri comune

Acest articol nu este scris de mine, dar citindu-l, am avut impresia ca ar fi. Atat de bine mi-a redat gandurile si obsesia cu care fredonez fara scapare o melodie grotesca.

 

"E atat de multa bucurie pe drumul care voi porni"... Da, inca un pic si zici ca pleci in indelung dorita excursie sau, nici mai mult nici mai putin, o apuci fix pe calea Raiului, la capatul careia te va astepta Sfantul Petru cu paine si cu sare.

Cand colo, nu. E numai inceputul altei reclame la un credit de refinantare. Si, de la atat de multa bucurie, solistul vocal nu o porneste pe un drum ci o porneste... un drum. Noroc ca CNA a si sanctionat aceasta greseala si acum cantecul incepe altfel.
Din nou, se vede ca bancile de pe la noi nu s-au ars chiar atat de tare cu creditele neperformante asa ca, iarasi, isi prezinta solutiile de parca ar fi medicamentul 100% eficient impotriva cancerului. 
Cum sa te apuce atat de multa bucurie cand, in continuare, vei plati zeci de ani rate si dobanzi, chiar daca, la nivel declarativ-imbietor, mai mici? Cum sa te apuce bucuria cand, asa cum s-a mai intamplat, vei gasi niste taxe, comisioane ascunse sau banca iti va ajusta rata numai cand euro creste?
A, sigur ca e bine sa ai vise pe care sa ti le indeplinesti. Poate primul dintre aceste vise este sa nu-ti agati, pana la adanci batraneti, un credit de gat decat daca, in primul si-n primul rand, vei castiga tu, nu banca.
De atata bucurie si cu atatea vise "care ti le vei indeplini", aproape ca nici nu mai stii cu cine (sa) faci banking. Noroc ca ne spune o alta reclama, de data asta, una menita sa sublinieze rapiditatea acordarii unui credit. Se facea ca sotia, prietena, concubina - ce o fi ea - se intoarce mai repede acasa, unde isi gaseste partenerul cu alta.  
Iar aceasta, cand o aude pe... titulara relatiei cat de repede a luat credit, isi iteste pletele blonde din baie/dulap, acoperindu-si timid goliciunea, ca sa intrebe cu cine fac cei doi banking, ca dragoste nu prea se stie cine cu cine va mai face. Extaziata probabil de rapiditatea cu care a imprumutat-o banca, proaspat creditata tipa ii mai si raspunde si, de-abia dupa aia, se uita dojenitor, da’ nu foarte, la el. 
E ca-n bancul in care pacientul se duce la medic pentru a afla rezultatele unor analize, iar medicul ii spune ca are doua vesti: una buna si una proasta. Cea proasta este ca pacientul nu mai are mult de trait, iar cea buna ca medicului ii intrase fiul la facultate. Oare cu cine o sa faca banking? 

miercuri, 13 aprilie 2011

Diversiuni


Lucruri care ma scot din minti:
  •    Melodiile profunde remixate de DJ nimeni pe lume. Cum poţi să faci dintr-o melodie cu versuri care te pun pe gânduri, sau te fac să visezi romantic, o panaramă pe care să dai din fund?! Balena asta eşuată, aka Cascada, nici din fund nu dă, că există riscul să slăbească. Însă, torturează o melodie deosebită a unui artist deosebit şi nu dă semne că ar vrea să se lase de cântat.
  •   Cei care nu se mai satură să pocească engleza. Nu mai resist psihic să văd scris feisbuc, ai lav iu, sau et uork. Pentru voi toţi, un sincer FAC IU. Sunt sigură că aţi înţeles perfect ce am vrut să spun.
  •    Tenişii. Îmi erau indiferenţi până ultima oară când am fost la  cumpărături, în căutarea unei perechi de adidaşi (nu suport nici sintgma “pantofi sport”) pentru sala. Negăsind nimic pe placul meu şi nefiind dispusă să cheltuiesc milioane pentru încălţările de la sală, am zis că aş putea să mă mulţumesc cu o pereche de tenişi. Mda. Ceea ce nu luasem eu în calcul, era faptul că tenişii, au devenit un “must have” al modei actuale, lucru reflectat, evident, în preţul mai mare chiar decât al adidaşilor de marcă. Aspectul, însă… terifiant, oribil, scârbos, libidinos… sunt doar câteva atribute care îmi vin în minte. Nu i-as purta nici gratis şi cu singuranţă n-aş iesi pe stradă în compania unui bărbat care poartă aşa ceva. Bleah.
  •  Modul de adresare la pertu fata de personalul feminin din restaurante. Faptul că îţi permiţi să mănânci şi să bei în oraş, nu-ţi dă dreptul să fii şi nesimţit. Oricât de surprinzător ar suna, banii nu sunt un indicator al superiorităţii şi nici nu suplinesc educaţia pe care ar fi trebuit s-o primeşti Nu mai menţionez aluziile şi glumele proaste, pentru că e deja prea mult.
  •  Asistentele şi medicii lipsiţi de orice trăsătură umană, plini de dispreţ faţă de   pacienţii care au îndrăznit să se îmbolnăvească. Răutatea aceea gratuită şi răzbunarea pe cei nevinovaţi mă fac să visez la clipe în care îi voi vedea suferind chinuiri cumplite cu un zâmbet mare pe faţă.

La polul opus sunt următoarele lucruri care îmi fac ziua:

  • Buchete mari de lalele divers colorate
  • Cutii sofisticate cu bomboane Raffaello
  • Sacoşele pline cu bunătăţi KFC

Mă puteţi cumpăra cu oricare din cele trei :)

luni, 4 aprilie 2011

Modestie şi talent

Nu urmăresc "Românii au talent" pentru că tot ce poartă marca PRO mă enervează la culme. De la prezentatori, până la dansatoarele la bară promovate drept talente, totul mi se pare de prost gust, în stilul manelistic ce ne caracterizează ca naţie.
Am văzut, în schimb, un român în Norvegia, la un format similar de emisiune. Am urmărit clipul cu lacrimi în ochi, fără să fiu în stare să spun ceva. Pe român îl adusese la emisiune şeful lui, care îi este şi unic prieten (când se va întampla aşa ceva în România?!), iar comentariile celor din juriu nu-i pot lăsa indiferenţi decât pe maneliştii incapabili de a gândi şi simţi la acest nivel.
Nu mai vorbesc de modestia şi talentul lui Bogdan, care sunt evidente. Urmăriţi.

vineri, 1 aprilie 2011

Adio, adică rămâi.

Te iubesc. Şi “te iubesc”-ul meu nu e constrâns de definiţii ale iubirii. Uneori e timid, şovăitor şi precaut, alteori exploziv, disperat şi fericit. Nu e încadrat în baremele de acceptare ale celorlalţi şi nici nu mă interesează să fie. Tot ce vreau e să ştii tu, să simţi tu şi să-mi aminteşti şi mie. Sună ciudat, nu? Să ştii că nu uit că te iubesc, doar îmi camuflez sentimentele şi încerc să ţin sub control ceea ce nu mai poate fi ţinut de mult în frâu... Dar eu încerc. Şi mă prefac şi mă mint. De ce? o să întrebi. Mă întreb şi eu, ce simt nevoia să mai apăr la fortăreaţa asta, ale cărei ziduri au căzut deja? E doar o obişnuinţă ce nu ştie să dispară.
Recitesc ce am scris şi am certitudinea că nu asta am vrut să spun. Şi mi se pare o prostie. Îmi amintesc că în Citadela am citit că nu există contradicţii. Iar în poeziile lui Adrian Păunescu citesc:

“Cuvintele toate-şi pierd sensul,
Spun tâmplă şi cred că-i călcâi,
Iubire, asculta-mă bine,
Adio, adică rămâi.”

Şi cred că nu mai am nevoie de nimic. În afară de tine.