marți, 17 mai 2011

Keep quiet and smile

                                                                C

Am zile cand realizez cat de mult am simtit si cat de mult m-ai simtit. Aproape ca mi-ar veni sa plang daca as putea, dar maturitatea emotionala la care am ajuns, ma impiedica. E o nostalgie permanenta, ce nu trece, nu se agraveaza, pur si simplu persista.
Si nu, nu ma lamentez, nu regret nimic, nu cer nimic. Vorbesc cu mine doar. Ca sa ma asigur ca inca mai pot si ca, amintirile inca mai pot tine locul unei realitati ireal de adevarate.
Toata copilaria si adolescenta mea am visat cu ochii deschisi, mi-am construit lumea ideala, pe care, stiam ca n-o pot avea vreodata. Tocmai de aceea, perioadele in care “ma trezeam” erau tot mai scurte. Da, a mers o vreme. Pana cand intensitatea unei realitati neasteptate a depasit cu mult toate fanteziile mele la un loc. De atunci, imaginatia mea s-a predat neputincioasa in a crea mai mult. Si nu pot crea mai mult pentru ca “mai mult” nu exista. Nu dintr-o limitare a mea, sau din dorinta de a exagera o traire, ci din recunoastere a unei perfectiuni inefabile.
Nu-mi doresc o repetitie a trecutului, nici o reinventare a lui. Daca, prin absurd as mai avea ceva asemanator cu altcineva, m-as uri. Imi doresc un singur lucru: sa nu uit.

miercuri, 11 mai 2011

Lucky number eight

                                        ca de obicei, poza e de aici

In sfarsit, am internet! De mare viteza, cum spune o reclama. Am vazut si Hachiko. Frumos filmul. Primele 20-30 de minute. Apoi devine de nedescris. Atat de nedescris, incat nu m-am mai oprit din plans, decat la sfarsit. 
Dimineata l-am vazut pe patronul magazinului din fata blocului (unu’ care demareaza in tromba, cu manelele din dotare la maximum) aruncand cu pietre dupa un caine care cauta joaca cu al lui catel, pe care, oricum il neglijeaza. Mai tarziu, vecina care are grija de catelusa de care m-am atasat, mi-a zis ca a inceput sa iubeasca animalele cand au dezamagit-o oamenii. Iar cu timpul si-a dat seama ca are tot mai putine motive sa iubeasca oamenii. In timp ce imi spunea asta, langa noi, Lili (asa o cheama pe catelusa neagra) spala bland o pisica la fel de neagra, care vazandu-se alintata a inceput si ea sa-i spele o labuta catelusei.
Acum Lili da din coada cand ies din casa, numai cat aude cheia rasucindu-se in usa. Ne-am imprietenit atat de usor, frumos, firesc… Cu oamenii nu e niciodata asa.
As sfasia cu dintii pe oricine s-ar atinge de ea. Oamenilor, am invatat ca e mai bine sa nu le iau apararea, pentru ca surprizele cele mai mari apar tocmai atunci cand garantezi pentru cineva. In lumea noastra e fiecare pentru el. De asta prefer lumea lor.
In lumea noastra se intampla asta. Si pentru ca multi au postat pe bloguri articole referitoare la exasperanta nunta a secolului, dar probabil nu vor avea rabdarea sa citeasca tot articolul, iata partea mea preferata:
“Why is the film being premiered next week at Cannes, three years after the inquest ended? Because British lawyers insisted on 87 cuts before any UK release could be contemplated. So rather than butcher the film, or risk legal action, we're showing it in France, then the US, and everywhere except the UK. Pity, because at a time when the mindless sugar rush of the royal wedding has been sending British Rrepublicans into a diabetic coma, it could act as a welcome antidote”.

marți, 3 mai 2011

You should never forget anyone that you' ve loved.

De copil am fost obişnuită să îndrăgesc căinii. Bunica la care am copilărit avea un ciobănesc german negru, superb, pe care, îmi amintesc că l-am călcat accidental pe o lăbuţă, în încercarea mea de a-l sări. Lenevea pe preşul din faţa uşii, iar eu când ieşeam din casă, mai mereu în fugă, săream peste el. De data asta, l-am luat prin surprindere pentru că nu m-a văzut venind şi reacţia lui instinctivă a fost să muşte. Ţin minte şi acum cum m-a apucat de gleznă, dar, după ce a realizat cine sunt, a dat drumul imediat, fără să mă rănească. Cred că atunci s-a trezit în mine afecţiunea şi admiraţia pentru aceste sufleţele.
Când am mai crescut m-am ataşat de căţeii din zona blocului meu. Aveam câte unul în mai toate locurile pe care le frecventam des. De la chioşcul din colţ, la blocurile cunoscuţilor şi pană în piaţă mă cunoşteau toţi, iar eu îi iubeam pe fiecare în parte. Erau deosebiţi şi fiecare avea povestea lui şi povestea noastră. Pentru că, la fel ca şi în cazul oamenilor, nu mă ataşez de oricine şi nu iubesc în masă, sau la întâmplare.
După 2006, încet, încet, i-am pierdut pe toţi. Care nu au murit, au fost luaţi pe la ţară de diverşi indivizi şi, deja în 2007 nu mai aveam decât amintiri cu ei. De atunci nu m-am mai apropiat de niciunul. Până zilele astea.
Zona în care locuiesc de 2 săptămâni are potenţial mai mare, se pare. Am o vecină care are grijă de vreo 3 câini şi tot atâtea pisici. Pisicile au lipici la Alin, iar unul din căţei s-a lipit de mine.
Iniţial nu ne-am plăcut prea mult, sau, mai bine zis, ne-am speriat unul de altul. Una de alta, de fapt, pentru că e o ea şi e tot de culoare neagră:) Eu n-am ştiut cum s-o abordez pentru că era foarte speriată şi reacţiona într-un mod care mă speria şi pe mine. În afară de vecina care are grijă de ea, se sperie de toată lumea, în special de persoane în uniforme sau salopete.
Şi când se sperie mârâie şi latră. Defensiv, nu agresiv, dar nu mulţi ştiu să facă diferenţa.
În câteva zile am depăşit “provocarea” de a intra în scara blocului, iar acum îşi face curaj şi vine când o strig. Aseară a acceptat mâncare de la mine şi m-a lăsat s-o mângâi.
Sper să fie începutul unei frumoase prietenii pentru că mă regăsesc oarecum în comportamentul ei. Am aceeaşi tendinţă de a ţine oamenii la distanţă.
În altă ordine de idei, dar în acelaşi registru, abia aştept să văd Hachiko, dar cred că va trebui să mai astept până vin întârziaţii de la rds cu netul.

În încheiere, 15 lucruri interesante despre căţei, preluate de la Bianca mea:

1. Daca un caine nu intra pana la varsta de 3 luni in contact cu omul, acesta nu va fi niciodata un bun animal de companie.
2. Toti cainii au limba roz, cu exceptia celor din rasa Chow-Chow care au limba albastra.
3. Cel mai intalnit nume de caine din lume este Max, acesta fiind urmat de Molly, Sam, Zach sau Maggie.
                                 Molly a lui Kev desfacand cadoul de Craciun
                         
4. Cand Ulise s-a intors acasa dupa 20 de ani, deghizat in urs, singurul care l-a recunoscut a fost Argos, cainele sau. Acesta a dat din coada la revederea stapanaului, apoi a murit de batranete.
5. Din numarul total de testamente din SUA, 1% au ca principal mostenitor un caine.
6. La sfarsitul melodiei „ A Day in the Life” este inregistrat un fluierat ultrasonic perceput numai de caini. Acesta a fost inregistrat de catre Paul McCartney special pentru cainele sau, un ciobanesc german.
7. Cainii pot percepe, in medie, doar 10 sunete, dar se orienteaza mai mult dupa auz decat dupa vaz, fiind capabili sa perceapa sunete de o frecventa mult mai inalta decat oamenii.
8. Cainii nu transpira prin saliva, ci prin pernitele de la labute.
9. Cele mai mici rase de caini folosite pentru vanatoare sunt Basetii. Corpul acestora este foarte aproape de sol datorita picioarelor scurte, lucru care le usureaza patrunderea si strecurarea prin tuneluri.
10. Cainii au peste 200 milioane de receptori olfactivi, spre deosebire de oameni care au doar 5 milioane. Din aceasta cauza cainii isi pot da seama daca o mancare este alterata sau nu, mai mult dupa miros decat dupa gust.
11. Cainii pot sa urmareasca usor obiectele aflate in miscare datorita pupilelor foarte mari. Ei pot vedea si atunci cand sursa de lumina este foarte scazuta.
12. Cainii nu sunt daltonisti. Ei pot vedea in culori, la fel ca oamenii, numai ca nu deosebesc atat de bine nuantele.
13. Amprenta nasului unui caine este unica, precum amprenta degetului la om, si ajuta la identificarea acestora.
14. Cel mai batran caine cunoscut a fost Bluey, un Queensland “Heller”. Acesta a trait 29 de ani si 5 luni
15. Peste 90% dintre proprietarii de caini afirma ca acestia ii fac sa zambeasca cel putin o data pe zi.