luni, 13 iunie 2011

Bine, pa

                                                               s

Am fost mereu de parere ca inteligentei si talentului li se poate scuza orice. Iar oamenii care le dovedeau pe ambele, imi castigau instantaneu admiratia. Lor le acceptam orice excentricitate, treceam cu vederea lucruri care in mod normal m-ar fi deranjat, le gaseam scuze pentru greselile umane pe care le faceau, pentru ca puneam pe primul loc, fie talentul, fie inteligenta cu care erau inzestrati. Dar pentru a face asta, admiratia mea trebuie sa atinga cote maxime. Sau, cel putin, suficient de inalte, incat sa nu ma lase sa ma cramponez de detalii.
Din sfera celor pe care ii cunosc personal, un singur om mi-a castigat admiratia, dincolo de defectele sau greselile sale. Nu sunt oarba la ele, le observ chiar imediat, dar le pun pe locul doi, dupa lucrurile care imi fac sufletul sa vibreze intr-un mod unic.
Intensitatea sentimentelor mele pentru tot ce reprezinta acest om, ma determina sa actionez asa cum n-o mai fac cu nimeni altcineva. Pentru ca merita si un prim pas si un orgoliu temperat si o a “x” a sansa. Merita timp, intelegere, acceptare. Merita admiratie si dragoste. Poate si pentru ca, mereu e constient de greselile facute, fara sa i se atraga niciodata atentia asupra lor.
In schimb, cineva care isi ascunde identiatea sub un pseudonim oarecare si isi permite o intimitate impusa, dar necastigata, nu ajunge decat in lista de bloguri iesite din blogroll-ul meu. Cine are o impresie extraordinara despre propria persoana si crede ca asta e suficient pentru a-si permite orice, pentru ca, lumea e datoare sa-i accepte ciudateniile, ma misca intr-un singura directie: catre butonul “delete”. Talentatii care isi supraestimeaza talentul, sunt talentati la ei acasa.
Cand dai dovada de indiferenta la un feedback pozitiv, chiar laudativ, imi suna a ingamfare. Sau e doar obisnuinta de a lua totul ca un bun cuvenit de drept. Cand raspunzi obscen si pe langa subiect la comentariile mele, raman dezamagita si cu un gust amar. Cand te anunt ca ai intrecut o limita (limita mea) de acceptare si toleranta si nu raspunzi, ma retrag, ma resemnez si te clasez. Cand persisti in nepasare, ma conving ca am facut o alegere corecta. Dar, cand dupa ceva timp, ma cauti pentru ca ai nevoie si as servi intereselor tale, ma scarbesti. Daca o faci vorbind protocolar si folosind un vocabular ales, cand putin mai devreme erai cel putin nepoliticos, te gasesc ipocrit si nesimtit. Cand ai impresia ca vei obtine ceva, doar aruncand cateva cuvinte care suna bine, esti superficial. Iar cand aflu cine se ascunde in spatele pseudonimului si nu sunt impresionata, nici dezamagita, ci doar indiferenta, ai devenit, oficial, nimeni. Iar talentul si inteligenta pe care le-am vazut la tine, nu sunt nici pe departe suficiente pentru a compensa neajunsurile pe care singur le-ai provocat.
Hai, pa.

4 comments:

Septimia spunea...

Depinde de ce intelegi tu prin indiferenta la feedback pozitiv. De fapt, prin feedback pozitiv. Daca se constituie intr-un zambet atarnat sub randuri pe care cu greu le-am scos din mine, nu e indiferenta, e unica atitudine acceptabila: ignoranta.

Monica spunea...

Feedback-ul meu insemna in primul rand timp pe care il alocam blogului respectiv, ceea ce nu e putin in viziunea mea, pentru ca nu citesc orice. Apoi, insemna transmiterea unor idei, emotii, pareri, impartasirea unor trairi, etc.
N-am inteles niciodata prin feedback un simley face, desi... in anumite conditii poate fi si asta un raspuns.

Liz spunea...

Monica, i-ai dat un pic prea multa importanta personajului cand singura importanta o aveau randurile lui scrise. Si as putea si eu lua postarea asta si sa i-o pun in brate pentru ca semnez la fiecare parere a ta. Si chiar, eu, i-as mai sublinia cateva faze urate in plus. Dar e consum de energie. Degeaba. Hug.

Monica spunea...

Pentru mine nu e consum de energie, e eliberare. Foarte necesara chiar.
Vad ca vorbim de acelasi personaj care nu merita numit :)

Trimiteți un comentariu