joi, 28 iulie 2011

(Heart)beat

Ritmul inimii e muzica. Hip-Hop. Cum sa nu ma recunosc in ea, cand e scrisa in mine? Ma descrie, ma traduce, ma intelege, ma linisteste, ma entuziasmeaza. O respir, o caut, o impartasesc, o traiesc. Traieste in mine si traiesc prin ea.

luni, 25 iulie 2011

Fact


                                                           toxel

Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.
                                                 Antoine De Saint-Exupery   

luni, 18 iulie 2011

It's all a joke

 "It's all a joke, you shouldn't take it serious, or else you might crack up". So god damn true.

 

luni, 11 iulie 2011

A happy place

Am un defect: imi place foarte mult sa citesc. Colac peste pupaza, am nevoie si de liniste pentru aceasta activitate atat de neinteleasa. Acasa trebuie sa inchid geamuri, usi, tot ce inseamna contact cu exteriorul, ca sa nu-l aud pe ‘nea Ghita dezbatand ore intregi cate goluri a dat nu stiu ce anonim in “cariera” lui. Cum mancatorii de mici si ragaitorii de bere nu sunt niciodata de acord, incepe o adevarata cearta pe acest subiect vital si de actualitate: cate goluri a dat un analfabet ce probabil inca se mai chinuieste sa ia bacalaureatul. Mi-e dor de etajul 5 la care stateam si de lipsa chioscurilor din fata blocului – mediu propice intalnirilor zilnice a celor care nu au o viata.
Cand nu vin ei, isi trimit nevestele cu plozii care si la care tipa, sa mai dezbata ce au gatit, ce ar vrea sa gateasca, ce ar vrea barbatii lor ca ele sa gateasca, ce vor gati, ce vor fi gatit…
M-am gandit ca n-ar fi o idee rea sa imi iau cartea si sa ies in aer liber. Gandul meu s-a sincronizat chiar cu o initiativa in acest sens pe facebook. Dar locatia aleasa (nu ca ar exista prea multe optiuni) era nefericita rau pentru mine. Gradina publica e un loc pe care il vizitez “in afara orelor de program” pentru a evita tipetele plozilor, prostia si manelarismul parintilor si in general, aglomeratia generatoare de poluare fonica. Daca ar fi avut macar jumatate din ei ceva de spus, poate ca lucrurile ar fi stat altfel in tara asta. Dar cum toata lumea vorbeste mult si prost si tace cand trebuie sa ia atitudine…
Fac o paranteza, pentru ca mi-am amintit de o conversatie intre doua batrane la care am asistat zilele astea. Una din ele spunea ca, desi locuieste de zeci de ani in blocul respectiv, nu-si cunoaste foarte bine vecinii pentru ca nu intra in vorba cu ei de dragul conversatiei. Cealalta i-a replicat: “da’ de ce ti-a dat dumnezeu gura? Nu sa vorbesti?” Corect. Pe acelasi sistem cu “unde mananca doua guri, e loc si pentru a treia” Ca doar viata este despre mancare. Asa si in cazul de fata. Ai, n-ai ceva de zis, vorbeste, ca de asta ai gura.
Revin. Am fost tentata sa ma prezint la eveniment, dar mi-am dat seama ca m-as fi intors nervoasa si suparata pentru timpul pierdut, asa ca am ramas sa citesc in liniste, profitand la maximum de ziua in care Alin era la serviciu.
Ieri am fost in Bucuresti sa-mi conduc fratele la aeroport, iar in timpul ramas am avut rol de ghid. Avand in vedere ca vizitele mele in Bucuresti au fost de weekend si se numara pe degetele de la o mana, m-am descurcat chiar bine. Am fost in Herastrau sa-l vad si vara, pentru ca in amintirile mele aparea acoperit de fulgii de zapada din februarie. Am avut o surpriza foarte placuta. Pe langa faptul ca am parcurs o parte din traseul lui MB la “miscarea contra statului” si am vazut Hard Rock Café (cunoscatorii stiu ce de) am vazut multi tineri alergand, plimbandu-se cu rolele sau bicicleta, batrani plimbandu-se de mana si povestind despre vremuri demult apuse si tineri citind. Da, tineri citind. Un baiat pana in 20 de ani isi luase o sticla cu apa si citea pe o banca la umbra. Am incetinit ca sa-l observ mai bine si probabil a sesizat pentru ca a ridicat privirea de pe carte si m-a fixat o secunda. Apoi a revenit la carte, captivat de continutul ei, pentru ca fata care il privea zambind, ii era total indiferenta. DA! A fost cea mai placuta “respingere” traita de mine pana acum. O experienta cumva diferita de abordarea petrecuta cu doar o zi in urma, strigata dintr-un BMW: bai, sa n-am parte, ce buna e!
Mergand mai departe am vazut o mama cu fiica, presupun. Ambele citeau pe iarba, alaturi de un cos de picnic. Spatiul verde era dincolo de zona de plimbari, alergari, etc, oarecum ferit de priviri si linistit. Cat de frumoasa era imaginea… si ce rau mi-a parut ca am uitat acasa camera.
Dupa cele cateva ore petrecute in oras, ne-am intors tot prin Herastrau si am constatat cu uimire ca fetele erau tot acolo, tot citind, asa cum le lasasem.
Acolo mi-ar fi placut si mie sa citesc, in atmosfera aceea linistita, aproape de apa, fara ca nimeni sa ma abordeze imbecil, fara sa suport priviri ciudate, sau sa stau cu grija celor care trec pe langa mine. Acolo as fi putut sa ma concentrez doar pe carte. Dar nu putem avea totul in viata asta.

vineri, 8 iulie 2011

A clean house is a sign of a wasted life

Pentru titlu trebuie sa-i dau credit Biancai, iar textul il stiu de la Oana mea. Se imbina perfect.

”Sterge praful… daca trebuie…”

- Rose Milligan -

”Sterge praful, daca trebuie, dar oare n-ar fi mai bine

Sa pictezi un tablou sau sa scrii o scrisoare,

Sa coci o prajitura sau sa plantezi o samanta,

Cantarind diferenta intre a vrea si a avea nevoie? 

Sterge praful, daca trebuie, dar vezi ca nu prea e timp,

Cand sunt rauri in care sa inoti si munti pe care sa te cateri,

Muzica de ascultat si carti de citit,

Prieteni de iubit si viata de trait.

 

Sterge praful, daca trebuie, dar lumea e acolo afara,

Cu soarele in ochii tai, cu vantul prin parul tau,

O fulguiala de zapada, o rapaiala de ploaie.

Aceasta zi nu se va mai intoarce niciodata.

 

Sterge praful, daca trebuie, dar tine bine minte

Batranetea va veni si ea nu e intotdeauna blanda.

Iar cand va fi sa te duci (si va trebui sa te duci o data si-o data),

Tu, chiar tu insuti, vei lasa in urma ta mult praf.

Aminteste-ti ca o casa devine un camin cand poti scrie “Te iubesc” pe mobila.”

 


joi, 7 iulie 2011

Mai sunt

O colega mi-a spus azi ca prefer extremele. I-am raspuns ca nu stiu sa fiu altfel, iar greselile pe care le fac exagerand in sens negativ, le recompensez, la aceeasi intensitate, in sens pozitiv. Duritatea din vorbele mele – atunci cand e gresit directionata – va fi mereu intrecuta de explozia unor sentimente a caror exprimare atinge profund, prin sinceritate si intensitate. N-o spun eu, ci evidentele.
O conversatie foarte scurta cu Ciprian mi-a amintit cine am fost, cine sunt inca, sub stratul asta gros de numbness care se asterne fara voia mea. Cateva cuvinte au facut ce nu vor face toate cuvintele din lume, spuse de ambalajele lipsite de suflet si inteligenta, ce ma inconjoara. Sufletul meu va vibra mereu diferit pe aceasta “lungime de unda”, pentru ca, unii oamenii au puteri supranaturale si le folosesc pentru a oferi fericire in supradoze.
Un status al Oanei, ma flateaza, citandu-ma. A nu stiu cata oara. Ma simt ciudat, pentru ca imi vin in minte geniile pe care le citez eu, oamenii pe care ii admir pana la paroxism, iar locul meu nu e printre ei. Stiu, totusi, un om care m-ar contrazice, subiectiv…  L-am pierdut demult…                                              
Un telefon, cand e primit de la surioara de suflet, are puterea de a schimba la 180˚ si cea mai profunda depresie. O traire inteleasa si impartasita la acelasi nivel imi reda aerul fara de care ma sufocam lent si sigur. O astfel de legatura patrunde adanc stratul de numbness descoperind ce a fost mereu acolo. Iar eu descopar ca, inca mai sunt… Mai sunt cum m-ai lasat Ciprian. Mai sunt cum ma vei regasi mereu, cand te vei intoarce la mine, Oana. Pentru voi sunt si trebuie sa fiu asa cum ma stiti.

Melodia de mai jos a trezit in mine emotiile necesare pentru a scrie aceste cuvinte, lucru care nu s-a mai intamplat demult, pentru ca putine lucruri ma mai misca. Oameni si mai putini. Melodia asta face gandurile si problemele de la munca sa dispara, ceea ce, pentru mine inseamna enorm. O dedic celor in stare sa simta.

Beyonce - I Was Here