miercuri, 16 noiembrie 2011

Aroganta necastigata



Arogance has to be earned, zicea Hugh Laurie in House MD. Apropos, ca o paranteza, am observat ca e la moda sa-ti placa House. Toata lumea l-a adaugat pe facebook la filme urmarite, chiar si persoane despre care stiu sigur ca nu inteleg nimic din el. Poate ca, exprimarea corecta ar fi “mai ales persoane care nu inteleg nimic din el”. Daca toti cei care se vor fani ai filmului l-ar si intelege, asa cum ar trebui perceput, cu siguranta lucrul acesta s-ar reflecta in ceva. Dar e suficient sa iesim pe strada, ca sa ne dam seama cati au priceput vreo idee din filmul asta. Parerea mea e ca, daca excelam in ceva, in ultima vreme, acel ceva e incompetenta, sau, cel mult, mediocritatea. 

Dar, revenind la aroganta, atribut pe care il manifest din plin – uneori nemeritat, ce e drept, dar hei, nimeni nu e perfect, iar eu imi recunosc greselile – doream sa ma refer la un anumit tip de aroganta care ma deranjeaza destul de mult in ultima vreme, pentru ca il observ din ce in ce mai des. E vorba de acele persoane care si-au descoperit drumul, care au atins o stare de echilibru psihic si emotional, care gandesc pozitiv intoteauna si, pentru care, orice e posibil, daca iti doresti suficient de mult. Ma bucur pentru ei, daca au gasit calea spre fericirea deplina, dar, de aici pana la a avea impresia ca, adevarul lor e universal valabil si, prin urmare, trebuie propovaduit cu surle si trambite, cred ca e un pas mult prea mare. A-l face, mi se pare o dovada de aroganta suprema. 

Sa-ti gasesti pacea, linistea, calea ta in viata, e de apreciat si, inca o data o spun: ma bucur sincer pentru fiecare dintre acesti oameni. Insa, atunci cand vreunul din ei incearca sa-mi impuna credintele lui, vorbindu-mi de la un nivel superior, atotstiutor, avand convingerea ca, drumul meu e gresit si ca, acela pe care l-a descoperit el e singurul pe care ar trebui sa pasesc si eu, am o problema. O bruma de inteligenta, sau macar de bun simt, ar trebui sa dicteze o retinere in a transforma o experienta proprie, interpretata cat se poate de subiectiv si personal, in lectie de viata aplicabila tuturor. Numai orgoliul si aroganta, combinate si in cantitati industriale, ar putea crea impresia posesorului ca e un fel de dumnezeu care a adus cele 10 porunci pe pamant. Hai sa fim seriosi, totusi. Din punctul meu de vedere, ce ar avea ei dreptul sa faca e sa-si impartaseasca experientele si convingerile, la modul “eu cred ca…”, “pentru mine a functionat…” etc., complet diferit de “ce ar trebui tu sa faci…”, sau “gresesti atunci cand…”. Eu m-as simti cel putin rusinata sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. E adevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerile circumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, le voi fi de ajutor. Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita de inteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga. 



16 comments:

Anonim spunea...

ei ce sa faci, nu toata lumea stie sa vorbeasca cum ti-ar place tie.

pentru mineee :) e cam asa, ok imi place ca atunci cand cineva imi vorbeste 'pe limba mea'. il inteleg, etc, mesajul ajunge nedistorsionat, sau la fel de :)) ca la mine si e ok.

apoi tot eu am invatat ca mai ales atunci cand nu inteleg/nu-mi place ce/cum spun ceilalti sa fac un efort constient sa nu ma reped sa-i dau.. naibii.
ci sa gasesc intentia buna de dincolo. sa gasesc 'ceva'ul care mi-ar folosi mie. de obicei persoanele care impun verbal niste lucruri pentru ca au gasit pacea interioara, spun de fapt... exista!! exista pacea, drumul, starea, implinirea despre care vorbesc toti de la biblie la krishnamurti.

sa ma impiedic de felul in care imi spune? nooo.. avand in vedere diferentele de intelegere, educatie, tipare umane, circumstantele in care vorbeste persoana respectiva.. sa stau sa-l judec si sa-l etichetez si sa .. astept pana vine cineva sa-mi vorbeasca cum mi-ar place mie?
nu. eu nu fac asa. altii dupa putinta..

e o diferenta intre a vedea calea, si a merge pe ea. si inca daca nici nu stii ca exista, si mai ales daca nu crezi ca exista. si tot asa..

nu poti turna ceai in ceasca deja plina. poate daca ai goli putin din ea.. poate poti da jos taman 'felul' care CERE ca, doar daca cineva imi vorbeste intr-un fel anume pot sa iau si eu din ce spune..

e important si ambalajul, dar cu continutul ce facem?

si ceva vesel.. Dem Radulescu si Mihailescu Braila
si cu ramele ce facem?? :))
http://www.youtube.com/watch?v=RTj_o_JgN94

hamnonim. :)

Monica spunea...

@ Hamnonim :))
Nu stiu daca ai inteles tu ce am vrut sa spun, ca tot veni vorba de ambalaj...
Copacii nu m-au impiedicat niciodata sa vad padurea, deci nu despre asta e vorba.
Nu ma deranjeaza formularea, modul in care mi se livreaza informatia, chiar am o capacitate destul de mare de a ignora detaliile si de a surprinde ideea de ansamblu.
Ma deranjeaza, insa, persoanele care nu vad mai departe de propria "ograda" si mai au si indrazneala de a considera judecata lor ca fiind cea corecta. Ceea ce e potrivit pentru unul, s-ar putea sa fie inutil altuia. Iar eu ma refeream la incapacitatea unora de a intelege tocmai acest lucru, ca nu au dreptul de ridica adevaruri proprii la rang de adevaruri universale.
In concluzie, nu felul in care mi s-a vorbit m-a deranjat, ci incapacitatea interlocutorului de a-si realiza propria limitare.

Vlad spunea...

Tu te-ai simtit rusinata cand ai impus: "Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita de inteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga." ? Sau era din entuziasm ;) ?

Monica spunea...

@ Vlad: ma tem ca nici tu nu ai fost atent la ce am scris. Ma citez:

"Eu m-as simti cel putin rusinata sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. E adevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerile circumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, le voi fi de ajutor".

Deci, eu n-am impus nimic nimanui, ci doar am impartasit experientele proprii si concluziile la care am ajuns. E o diferenta. Mare.

Vlad spunea...

Asa cum ai spus iti impartasesti convingerile circumstantiale din entuziasm. Dar in acelasi timp undeva dedesubt se iteste speranta, dorinta ca acele convingeri, nu adevaruri ultime, ci doar circumstantiale sa fie de ajutor unor alte persoane. Cum crezi tu ca astfel de adevaruri circumstantiale ar putea fi de ajutor altcuiva? Si apoi emiti o alta judecata, de buna seama tot circumstantiala si cataloghezi acele persoane ca fiind lipsite de inteligenta. Poate ca nu sunt lipsite de inteligenta, poate tu esti, doar ca nu ti-ai dat seama de asta. Sa spui cuiva ca greseste nu e nimic in neregula si nici sa dai un sfat nu e ceva rau ata timp cat nu impui. Dar te-a tras cineva de maneca, ti-a impuiat capul pentru ore intregi cu sfaturi cand tu le-ai spus: "multumesc de sfaturi, ma descurc si singura" sau si mai rau te-a fortat sa faci lucrurile care ei le credeau bune pentru tine ?

Anonim spunea...

da, pot fi limitarile celui care nu-si vede ograda..
si din partea ta ar putea fi vreo limitare? :)

sa presupunem ca ceea ce/cum spune/impune un interlocutor ar fi nou pentru tine. daca tu nu cunosti continutul si alegi de fiecare data sa respingi, nu crezi ca ai putea da cu piciorul unor.. oportunitati?

banuiesc ca si la scoala nu ai agreat vreo materie, dar mai tarziu ai constata ca are o utilitate..

acum drept e ca vorbim de principii, nu toate cele impuse sunt si bune.

hamnonim :)

Monica spunea...

@ Vlad: Deja facem teoria chibritului si ma tem ca ne pierdem in detalii care deviaza de la ideea textului.
Cum cred eu ca adevarurile mele circumstantiale ar putea fi de ajutor altcuiva? Destul de simplu. Nu sunt un caz unic pe planeta, deci nu rezonez doar eu la anumite lucruri.
N-am afirmat niciodata ca as deborda de vreo inteligenta fantastica, dar pe de alta parte, o vorba isteata spune ca iti trebuie ceva inteligenta sa-ti dai seama ca esti prost :)
Oamenii de care vorbeam eu nu-si dau seama decat de descoperirea lor fantastica pe care o cred aplicabila tuturor. Si considera orice alta parere, o dovada de imaturitate emotionala, spirituala, psihica, etc., eliminand complet posibilitatea ca ei sa se insele cumva. Poti sa-i spui cum vrei, dar vederea asta prin ochelari de cal e orice, numai semn de inteligenta nu.
Si da, am avut un fost coleg de scoala care a incercat sa ma aduca pe "calea cea dreapta" atat de insistent, incat l-am determinat sa renunte intr-un singur mod: am intrerup orice legatura cu el.

Vlad spunea...

Nici tu nu faci exceptie ;)

Monica spunea...

@ Ham: Pot sa-ti spun Ham, nu? Doar de acum incepem sa ne cunoastem ;))
Sunt convinsa ca am limitari, n-am afirmat contrariul. Cu totii avem.
Nu obisnuiesc sa resping din start ce e nou. In principiu, daca nu cunosc ceva, tac, ma informez, imi fac o parere si abia apoi o sustin.
Ca sa rezum, concluzia ta, e si a mea :)

Monica spunea...

@ Ham: P.S.: Abia acum am avut timp sa ma uit la link. E buna sceneta, n-o stiam. Si chiar imi era dor de Dem Radulescu. Merci :)

thelastoftheidealists spunea...

Spunem: "Mi-ai gasit calea in viata" sau "Mi-am gasit echilibrul" - experiente pur subiective.

Cocktailul de factori si circumstante din care decurge descoperirea drumului potrivit de urma sau care declanseaza starea de echilibru nu poate fi niciodata acelasi pentru toata lumea.

Dar nu fi prea dura cu cei care emit declaratii de genul celor care pe tine te-au deranjat. Adevarul e ca pe langa toate diferentele dintre indivizi, avem si un fond comun. Deci un sambure de intelepciune exista si in ceea ce spun ei.

Monica spunea...

:) Ai o doza de acceptare, intelegere, toleranta si rabdare care ma caracteriza si pe mine acum ceva ani.
Ti-ai ales bine cuvintele si sunt de acord cu tot ce ai spus, mai putin ultima propozitie. Nu cred ca existenta unui fond comun presupune neaparat si intelepciune... :)

Vlad spunea...

Daca ai intelege motivul real pentru care dau acele sfaturi nu cred ca ai fi atat de revoltata. Chiar daca sfaturile sunt gresite ...
Reactia ar fi cu totul alta.

thelastoftheidealists spunea...

Nu din fondul comun decurge intelepciunea, dar consider ca in momentul in care ti-ai descoperit echilibrul si calea in viata, un sens al existentei tale (astea sunt lucrurile dupa care tanjim cu totii), atunci ai dat si peste un dram de intelepciune :) Si poate din intelepciunea celui de langa mine pot sa "fur" si eu un microgram care sa mi se aplice si mie (so to say).

Monica spunea...

@ Claudia: da, complet de acord, de data asta.
Inseamna ca avem aceleasi pareri, dar le exprimam in cuvinte diferite :)

Monica spunea...

@ Vlad: Inteleg ca te-ai simtit direct vizat de text, din moment ce spui ca dai sfaturi. Observ ca iei in calcul si faptul ca ar putea fi gresite.
Nu stiu din ce motiv dai sfaturi, dar nici nu cred ca e relevant. Mai graitor mi se pare faptul ca, esti convins ca ai dreptul sa o faci. Repet: a-ti impartasi concluziile subiective ale unei/unor experiente de viata e una, iar a sfatui pe cineva cum e mai bine sa faca, din punctul meu de vedere, e prea mult.

Trimiteți un comentariu