sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Introspectii in trairi reprimate de subconstient


Melodia asta a declansat o multitudine de lucruri, pe care, pana acum, ori am incercat sa le ignor, inlocuindu-le cu altele mai suportabile, ori subconstientul meu a facut asta, cumva, in lipsa unei decizii luate in cunostinta de cauza. Exact ca acum 5 ani, cand aveam toate piesele puzzle-ului si numele jocului, dar, nu reuseam sa le pun cap la cap. Nici nu cred ca realizam macar ca ar fi trebuit sa le combin. Pur si simplu le priveam fara sa inteleg la ce folosesc. Imaginea de ansamblu era suprimata de subconstient, intr-un mod pe care, nici acum nu-l inteleg prea bine.

Mi-am dat seama de unde provine tristetea pe care o simt de fiecare data cand ma intorc in locul pe care l-am numit “acasa” timp de 28 de ani. Sunt fapte pe care nu le pot schimba, sunt lucruri asupra carora nu pot sa intervin si facts pe care trebuie sa le accept, asistand neputincioasa la “spectacol”. Sunt schimbari trecute sub zambete greu incercate, sunt profunzimi dureroase in priviri odata senine si, multe, multe diversiuni. Cele facute constient lasa urme dureroase, iar cele involuntare sunt percepute si mai dureros, atunci cand ceva le declanseaza, ulterior. 

Asta s-a intamplat si aseara, cand m-am trezit plangand, asa cum obisnuiam odata, fara sa inteleg prea bine ce legatura avea melodia cu motivul pentru care nu mai reuseam sa ma opresc… N-avea. Nu una evidenta, cel putin. Dar, atunci am realizat ca, nu mai tineam minte ultima data cand am plans asa, cand m-am descarcat, dand afara, odata cu lacrimile, tot ce era urat. 

Am gasit intotdeauna cai de a-mi elibera sufletul de povara pe care o ducea, dar negarea prin reprimare nu a fost niciodata una din ele. Probabil, pentru ca, pe atunci cautam solutii si credeam ca ele exista, chiar daca imi era imposibil sa le gasesc vreme indelungata. Sufeream, dar cu speranta ca va trece la un moment dat. E posibil ca, pe parcurs sa-mi fi dat seama ca, unele lucruri nu vor fi niciodata asa cum am crezut, sau cum mi-am dorit, asa cum le-as putea accepta si, atunci, a intervenit subconstientul.

In ultima vreme m-am obisnuit sa vorbesc fara a vorbi, sau sa-i las pe cei care pot si stiu, sa ma exprime. M-am concentrat pe exterior si pe lucruri asupra carora aveam influenta, ignorand complet interiorul, unde continuau sa se adune trairi, emotii, frustrari, probleme not dealt with.

Timpul trece incredibil de repede si nesemnificativ, iar gandul asta e insuportabil. Am tot mai mult senzatia ca I’m in the wrong place, at the wrong time, with the wrong people, doing wrong things. Iar eu sunt legata de maini si de picioare. 

De mai bine de jumatate de an incerc sa ma hotarasc daca sa iau sau nu cu mine o fotografie. Imi pun aceeasi intrebare de fiecare data cand ajung “acasa”, dar nici nu ma decid s-o iau, nici nu-mi explic de ce n-o fac. 

Nu mai stiu sa simt dor. Mi-am reprimat si sentimentul asta. Percep mai mult ideea de lipsa, dezbracata de sentiment. 

M-am obisnuit sa privesc sceptic, sa ma indoiesc, sa pornesc de la premisa vinovatiei pana la proba contrarie, sa ma intorc privind in spate, sa ma feresc, sa ma apar, sa anticipez fapte, cuvinte, reactii, ca sa le pot face fata. Caut subintelesuri si citesc printre randuri, decodez priviri si interpretez gesturi. Cand cele de mai sus releva prea putine, caut motive. Prima vedere nu e decat o imagine in spatele careia se ascunde adevarul. Si mi-ar placea sa pot spune ca sunt paranoica, dar cand intuitia mea se dovedeste corecta, ba chiar, uneori, mai e prinsa si cu garda jos, putine lucruri ar mai fi de zis. Paranoia nu e unul dintre ele. 

Oamenii pe care nu-i pun sub semnul intrebarii, foarte putini de altfel, sunt imprastiati prin tara sau prin lume. (Poate acum vei intelege mai bine, Diana, de ce am fost atat de impresionata, de gesturile tale “fara importanta” si de tot ce ai facut si faci pentru mine)

Cam astea au fost lucrurile pe care, piesa asta scurta si, oarecum banala m-a facut sa le constientizez. Odata exprimate, ramane de vazut daca/la ce vor ajuta.

2 comments:

Anonim spunea...

dare..


http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM

Monica spunea...

Anonim, my ass. Oricine ai fi, ma cunosti destul de bine daca mi-ai raspuns tocmai cu link-ul asta.
Oricum, touche...

Trimiteți un comentariu