joi, 3 noiembrie 2011

Nea ciobanu’


Oile merg pe principiul (presupunand ca oile ar avea principii) “capul plecat, sabia nu-l taie”. Ciobanii, in schimb, fiinte superioare, se ghideaza dupa principiul DM, in traducere libera: daca merge. Si merge. La romani, intotdeauna merge orice.
Ieri, un cioban m-a crezut oaie. Poate si pentru ca, pana la mine, a avut de-a face cu sute, poate chiar mii de oi. M-a subestimat, chiar si dupa micile indicii pe care i le dadeam, ca se inseala. Motivul pentru care nu le-a observat este, evident, pentru ca e cioban. El, insa, se credea Cioban. A continuat sa-si forteze norocul atat de mult, incat am fost constransa sa-i arat ca sunt, de fapt, lup. Ma privea, dar continua sa nu ma creada. Incerca sa ma convinga ca sunt si eu doar o oaie si, inca, una neagra, pentru ca refuzam sa stau in turma. Mi-am aratat coltii pentru a fi mai convingatoare, dar el, privat de experienta intalnirii cu un animal salbatic, continua sa ma mane inapoi in turma.
Enervata de refuzul lui de a privi adevarul in fata si de a-l recunoaste, i-am sarit la gat, pregatita sa-l sfasii in bucati. Probabil ca, in ultima clipa a inteles, totusi, ceva, pentru ca, privirea lui trada parsivitatea planificarii unei razbunarii necinstite. Pana ce va veni, pasind pe nesimtite, cu armele ascunse la spate si gata de un atac miselesc - singura modalitate prin care poate castiga – eu imi savurez victoria obtinuta drept si ma mandresc cu verticalitatea pe care oile n-o vor avea, pentru ca, n-o vor intelege niciodata.

0 comments:

Trimiteți un comentariu