joi, 8 decembrie 2011

Bucatica mea de cer

                                                                     my heaven

E greu sa crezi in tine, cand aproape toti cei din jur au alta directie care, nu se intersecteaza cu a ta, nici pentru un “buna ziua”. Un minimum de bun simt si modestie te face sa te intrebi daca nu cumva tu esti cel care a ratacit calea.
Din fericire, se pare ca am avut mereu resurse de forta interiora si anduranta, de care nu am fost constienta, decat in perioade critice. Am avut puterea de a lua decizii de care nu m-am dezis nici in cele mai dificile situatii; am ramas eu, asa cum am simtit ca trebuie sa fiu, chiar si in momentele cand nimeni n-a simtit asta impreuna cu mine. Am rezistat, desi am pastrat in suflet o urma de indoiala, ce trada posibilitatea ca, totusi, atitudinea mea sa fie gresita. N-am planificat alte rute, pentru ca n-am putut. Ar fi insemnat sa incerc sa fiu altcineva, tocmai fata de mine.
Dupa mult timp in care “I stood my ground”, cineva mi-a ridicat barbia din pamant si, doar cu un zambet, mi-a aratat cerul. Cineva care e departe de a fi oricine. Un Om al carui suflet cumuleaza o multitudine de calitati pe cale de disparitie, o experienta de viata in fata careia ma inclin, o inteligenta si un simt al umorului iesite din comun, o modestie - indusa de bun simt, nu de falsitate - ce caracterizeaza doar personalitatile alese si o atitudine pozitiva fata de viata, nascuta din durere si suferinta, nu mimata, sau insusita din citate – cliseu.                                                         
Ce mai inseamna, acum, cei (multi) din jur? acele furnicute care isi cara firimitura de paine in directia lor…

0 comments:

Trimiteți un comentariu