luni, 30 ianuarie 2012

Diplomatia, acest rau necesar

Nu exista nimic mai dificil pentru mine decat sa imi aleg cuvintele, pentru a spune altceva decat ceea ce imi doresc sa spun. Cand in mintea mea navalesc replici taioase, amuzante (se intampla rar), ironice (se intampla des) si trebuie sa le inabus pentru a spune o banalitate social acceptata, efortul e supraomenesc. L-am facut si in discutia de mai jos. Cu individul asta - care isi aminteste de lume cand vrea sa se laude - pentru ultima data. Fara diplomatie, discutia ar fi decurs ca intre paranteze.

florin: hello
Monica: hello
florin: ti-am scris si pe fb
Monica: ce mi-ai scris?
florin: surprise!
florin: ti-am cerut accept aseara si am lasat mesaj
florin: am noutati
Monica: o sa vad cand intru (ah, mesajul pe care l-am sters…)
Monica: ce noutati?
florin: mi-a iesit volumul de poezii la care scriu de la16 ani
florin: nu siu daca ti-am pove
florin: am facut sacrificii, din banii mei am reusit sa il scot la tipar
florin: nu te ajuta aproape nimeni in tara asta
florin: si acum am lasat toate restul prioritatilor si am reusit sa il fac
florin: dacavrei,si iti face placere,iti pot trimite
florin: cu autograf
florin: doar sa imi zici adresa,nde sa trimit
Monica: felicitari (cu ce sa incep…? pove?! bleah; cum nu te ajuta nimeni in tara asta? nu ziceai tu acum cativa ani ce minune de tara va fi pe mainile lui Base?; autograf, daaa! De cand imi doream…)
Monica: din pacate nu sunt mare amatoare de poezie (scuteste-ma de ambitiile tale de inept frustrat)
Monica: prefer proza
florin: scriu si proza (la dracu)
florin: doar ca inca nu am reusit sa fac volum (slava domnului)
florin: poezia nu e obisnuita
florin: sa nu te gandesti la o poezie cu dulcegarii sau rime
florin: e mai mult o poezie experimentala,mistica, imagistica (spune sincer, ai dexul langa tine?)
Monica: da, cum zici tu, numai ca eu n-am gustat la viata mea decat 2 autori
Monica: Bacovia si Paunescu (poate iti mai scade elanul)
florin: cum doresti
florin: e mai mult o poezie multi-inteles, plina de imagini metonimice, si de stari (lasa naibi dictionarul ala din mana)
florin: uneori pt o singura poezie lucram saptamani in sir (deh, cand talent nu e…)
florin: la cizelarea si finalizarea ei (pauza lunga)
florin: ok
florin: deci nu place poezia, atunci o sa trimit proza, cnd va fi
florin: poate pana is la pensie, o sa reusesc sa scriu si proza un voum
Monica: vb atunci (nu ma mai cauta pana iesi la pensie; cat despre lauda de sine, am pentru tine un citat potrivit: the stupid are cocksure, the intelligent are full of doubt – ai si un dictionar englez-roman?)
florin: o zi frumoasa
florin: numai bine
Monica: la fel

vineri, 27 ianuarie 2012

Sa ne mintim frumos


Ultimul episod din House MD e incarcat de reflectii istete. Unul dn cazurile lui era un tip care sustinea ca e asexual. Sotia lui, de asemenea. Ambii spuneau ca sunt foarte fericiti si multumiti de viata lor. In timp ce Wilson parea sa dea crezare articolelor pe tema asexualitatii, House se incapatana sa demonstreze ca nu exista asa ceva.
In final, s-a dovedit ca tipul avea o tumora care ii cauza scaderea libidoului, iar la aflarea vestii, sotia, a recunoscut ca, de fapt, in tot acest timp si-a reprimat dorinta, de dragul lui. Iar acum era foarte incantata de ideea unei vieti normale. Concluzia sta in urmatorul schimb de replici dintre Wilson si House:

W: I think they were happy, even if that was based on lies.
H: Most happiness is.

De la replica lui House incepe partea interesanta. Inainte sa vad episodul asta, chiar incepusem sa scotocesc netul pe marginea subiectului, dar, bineinteles ca n-am gasit prea multe. Cine naiba sa mai aiba astfel de preocupari? Cu siguranta, foarte putini.
Ideea de “happiness based on lies”, evident, nu se refera la minciunile obisnuite cu care mai toti ne mintim partenerul. Si aici intervine partea interesanta pentru mine, pentru ca e vorba de minciunile pe care ni le spunem singuri, pentru a fi fericiti. Ideea a fost putin extinsa de House, descoperind un adevar pe care, si mai putini sunt in stare sa-l recunoasca. Yes, most happiness is based on the lies we tell ourselves. Aici intervine problema mea. Ce se intampla atunci cand nu poti sa te minti? Cand vezi lucrurile asa cum sunt, cand nu le impachetezi in fundite roz bombon, de dragul prezentarii lor drept ceea ce nu sunt, cand nu exagerezi trairi, experiente, sentimente, pentru ca stii ca, senzatia de fals iti va lasa un gust amar, cand ti se pare penibil sa-ti furi singur caciula. Ce se intampla atunci cand nu exagerezi fericirea, in incercarea disperata de a o simti? 

Happiness in intelligent people is the rarest thing I know - Ernest Hemingway.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Pentru A si B

Pentru doi prieteni pe care i-am pierdut by choice. My choice, initial. Their choice, ulterior. 

Am fost prieteni si ne-am instrainat.
Dar e bine asa
si nu trebuie sa ne ascundem faptul
si sa-l acoperim,
ca si cum ne-am rusina din pricina asta.

Suntem doua corabii si fiecare
isi are
telul sau si calea sa;
ne putem, desigur, incrucisa si celebra impreuna
o sarbatoare,
cum am mai facut…
atunci bravele corabii stateau atat de linistite
in acelasi port si sub acelasi soare
incat parea ca ajunsesera la tinta
si avusesera acelasi tel.

Dar apoi
forta atotputernica a misiunii noastre
ne-a despartit din nou,
impingandu-ne spre tari si tarmuri diferite
si poate ca
nu ne vom mai vedea nicicand,
poate ca ne vom vedea,
dar nu ne vom mai recunoaste,
felurite mari,
feluritii sori
ne-au schimbat!

Ca a trebuit sa ne devenim straini
este o lege deasupra noastra,
tocmai de aceea trebuie sa ne datoram
mai mult respect!

Tocmai de aceea
gandul prieteniei noastre trecute
trebuie sa fie mai sfant!

Exista probabil
o uriasa curba si cale stelara nevazuta,
in care
potecile si telurile noastre
atat de diferite
sunt poate incluse ca mici bucati de drum -
sa ne ridicam la inaltimea acestui gand!

Dar viata noastra este prea scurta si
vederea noastra prea slaba,
ca sa putem fi
mai mult decat prieteni in sensul acestei
sublime posibilitati.

Si atunci sa credem in prietenia noastra stelara,
chiar daca ar trebui sa ne fim dusmani
pe pamant.

Friedrich Nietzsche

vineri, 20 ianuarie 2012

Pofta de citit

              John George Brown - Reading on the rocks Grand Manan, 1877

Azi, Coltul Colectionarului m-a intampinat cu o veste buna pe e-mail: reduceri considerabile. La tigai si bormasini nu ma ingramadesc, dar pentru carti, oricand. Prefer textura si mirosul paginilor ingalbenite de trecerea timpului, unor obiecte de calitate si utilitate indoilenica.
Am descoperit anticariatul, acum mai bine de un an, recomandat calduros pe blogul lui Barbie. Am facut o lista, am trimis comanda si am asteptat, sceptica, pachetul. Cartile au venit la timp, insa, intr-o stare foarte buna si la un pret convenabil. Mi-am luat Jane Eyre si Shirley de Charlote Bronte, o scriitoare care imi lipsea din biblioteca, iar Coltul Colectionarului a fost singurul anticariat care o avea. De atunci am ramas fidela.
Acum am in gand Eugenie Grandet – Honore de Balzac si lista ramane, la fel ca si mine, deschisa la propuneri.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Solidaritate


E un cuvant cheie, extrem de bine plasat, intr-un context genial. Pentru cine are rabdare si minte sa inteleaga ideea monologului de mai jos. 
Clip nerecomandat colegilor de facultate care ma asalteaza cu propuneri de sustinere a presedintelui pe facebook, "minorilor" care isi dau cu parerea despre o revolutie care se intampla cand ei nici nu se nascusera si tuturor cretinilor care debordeaza de incredere in sine, ca si cand ar fi detinatorii adevarului absolut.




luni, 16 ianuarie 2012

Omul si cel mai bun prieten


Din ciclul “cad fise”, m-am prins si eu in sfarsit. Nu e o explicatie universal valabila, dar e una foarte pertinenta, asa ca merita mentionata.
M-am tot intrebat de ce unii oameni care vor un animalut in casa, aleg dintre urmatoarele “lighioane”: hamsteri, porcusori de guineea, chinchilla, iepuri, soparle, pesti, pasari. Acum mi-am dat si un raspuns, punand cap la cap niste trasaturi comune ale detinatorilor. Principala trasatura pe care o au in comun e lipsa de profunzime in abordarea relatiilor cu semenii. Toti sunt firi foarte sociabile, care se implica in multe activitati in acelasi timp. Sociabilitatea lor se traduce in prieteni nenumarati, care, de fapt, sunt oameni pe care n-au timp, disponibilitate sau capacitate de a-i cunoaste amanuntit. Desi, cel mai probabil e ca, nici nu au ce sa cunoasca pentru ca, dupa principiul “cine se aseamana, se aduna” sub ambalajul viu colorat, continutul e dezamagitor.
Acesti oameni aleg astfel de animalute pentru decor, divertisment, din capriciu, pentru ca e misto. Sunt oameni independenti, care nu se ataseaza in profunzime. Trec usor peste relatii de anii de zile, din acelasi motiv. Traiesc momentul si nu prea cunosc tristetea si nici singuratatea. N-au curiozitati, intrebari, dileme profunde si nu au auzit de introspectie. Nu creeaza legaturi, conexiuni, relatii si nici nu le cauta. Le iau daca li se ofera si nu pun intrebari cand nu mai exista. They’re on to the next one.
Este, deci, o consecinta fireasca sa detina un animalut cu care nu pot stabili o legatura, catre care nu exista nicio cale de comunicare si care, ignora complet existenta/rolul omului in preajma lui.

miercuri, 11 ianuarie 2012

Back

Am revenit la munca, dupa un concediu prelungit de care am profitat din plin. Am avut timp pentru toate, am dormit neconditionata de alarma telefonului, am abuzat de pomelo, vin fiert, de orice mi-a fost pofta si culmea, de data asta nici nu se vad urmarile abuzului :) Am petrecut timp in familie, cu prieteni, dar mai presus de toate, am avut timp pentru noi. Am epuizat un sezon din “The mentalist”, alaturi de o Sasha adormita. Am iubit si am fost iubita. Se spune ca apogeul sexual al femeii la 30 de ani e doar un mit. Pentru mine e o realitate de vis. N-am fost nicicand mai libera si mai implinita.
Am facut un drum la Braila, pentru “Seeking Justice” si am visat cu ochii deschisi, privind stergatoarele ce indepartau stropii de ploaie pe ritm de R’n’B si Hip-Hop.
Mi-am facut curaj si mi-am schimbat look-ul cu o tunsoare noua. Giani sa-mi fie sanatos, ca altcineva nu se atinge de parul meu.
Singurul lucru pentru care n-am avut timp e cartea ce asteapta sa fie terminata. De fapt, timp am avut, dar n-am avut starea necesara.

Prima zi de munca a inceput brusc si a fost prea aglomerata. Iar ziua de ieri s-a impartit in doua. In prima jumatate a zilei am ratat la fix un atac cerebral, iar a doua jumatate a fost plina de satisfactii. Mici. Personale. Razbunatoare. Dulci.
In ceea ce priveste dimineata oribila, am o singura concluzie, pe care, pana acum am pastrat-o pentru mine, din prea multa politete. Insa, ieri am primit picatura care a umplut paharul, asa ca o sa o spun cu toate literele: brailenii sunt complet cretini. Interactionez cu ei de ani buni si, pana acum n-am cunoscut unul macar, care sa functioneze in parametri cat de cat normali. Or fi, dar, daca in cativa ani n-am gasit niciunul, imi permit aceasta generalizare la nervi. Picatura de care vorbeam se refera la un document intitulat anexa 26. Ei bine, anexa asta 26 e in format landscape de cand o stiu. Brailenii o au tip portrait, ceea ce nu ar fi o problema, daca o institutie a statului n-ar fi pus pe drum un somer (pe banii lui) pentru ca nu le-a placut formatul anexei. Say what?! Adica un cretin/cretina a primit anexa eliberata de mine si i-a zis omului care a adus-o: nu e buna; te intorci tu frumos in Galati si provoci cuiva un atac cerebral, ca asa vrem noi.
M-am lovit de nenumarate probleme care, peste tot in tara se rezolva intr-un fel, dar la Braila sunt complicate in mod stupid. Vorba unui sef de-al meu: “acolo la voi pe planeta Braila…”

Cat priveste a doua parte a zilei, observ ca nu mi-am iesit din mana, chiar daca am fost in concediu. Acelasi prost care cade de prost de fiecare data cand incearca sa-mi puna piedici, continua sa ma subestimeze. Atat poate si el, saracul.
Eu nu fac rau din proprie initiativa. Niciodata. Dar cand mi se ridica mingea la fileu, o lovesc. Si ii calculez traiectoria atat de precis, incat nu ratez. Imi place sa inving cu armele adversarului. Victoria e mai placuta cand ingenunchiaza neputincios in fata mea. Iar perseverenta lui pe aceeasi linie predictibila, nu poate fi decat amuzanta. Vorba unei cunostinte: “lumea ta e ca bucataria mea: ingusta”.