miercuri, 14 martie 2012

Ai un creier? Folosește-l!

                                                                   sursa

Sunt abonată la newsletter-ul unui site de legislația muncii, iar noutățile primite sunt de multe ori sursa unei întregi game de emoții. De la uimire la revoltă, de la depresie la hohote de râs, le-am experimentat pe toate. În ultima perioadă am încercat să mai ignor știrile cu potențial negativ, dar oricât mi-ar reuși, nu pot să nu observ, să mă mir și, în cele din urmă să mă revolt. Chiar dacă nu folosește la nimic, am mulțumirea că n-am stat ca o legumă și că, m-am manifestat conform convingerilor mele. 

Azi am primit informații despre acordarea diurnei cu titulul: "Diurna fără secrete”. Zilele trecute erau detaliate criteriile de evaluare a angajaților într-un articol intitulat: "Afla ce ascund fișele de evaluare”. 

Știu că majoritatea nu reacționează la fel și, mai mult de atât, nici măcar nu înțeleg ce motive de revoltă am eu. Ei citesc, se informează și urmeza instrucțiunile ca niște roboței acționați la o apăsare de buton, fără să treacă prin filtrul gândirii ceea ce fac. 

La noi toate trebuie să aibă un secret; legislația e concepută intenționat în mod interpretabil, iar din experiența proprie spun că unele instituții nici n-o aplică. Sau aplică ce înțeleg din ea, ori continuă să aplice vechile reglementări. Pe scurt, e un haos și n-avem nici măcar stabilitatea lui, pentru că se schimbă înainte să apucăm să încercăm să înțelegem ce trăim. 

Nu i se mai pare nimănui ciudat că, o lege făcută să fie aplicată de cei vizați e plină de ascunzișuri, de secrete, de neclarități? Iar dacă vrem să descurcăm ițele și să ieșim din labirint, cu singura intenție de a rămâne în cadrul legal, trebuie să plătim. Să plătim consultanți care să ne clarifice posibilele interpretări, să plătim reprezentanții instituțiilor care vin în control, cu unicul scop de a aplica amenzi celor care n-au înțeles legea. 

Azi am primit un telefon de la o doamnă de la BCR care de mai bine de o săptămână se chinuie să aprobe un amărât de credit. Îmi spune în glumă că angajatul în cauză e ghinionist și că mai are nevoie de câteva lămuriri de la mine. O lămuresc, îi trimit acte suplimentare care clarificau nelămurirea ei și consider că am inchieiat povestea. De unde atâta noroc? După puțin timp mă sună iar și îmi cere să-i fac o adresă în care să menționez lucrurile pe care eu am crezut că le-am lămurit deja la telefon și pe care le-am dovedit cu acte. Îi răspund politicos că am făcut pentru ea tot ce era necesar, ba chiar mai mult și că, dosarul angajatului respectiv nu poate fi mai complet de atât. Tanti e foarte înțelegătoare, mă și asigură de asta, dar insistă în continuare să-i si scriu ceea ce actele deja dovedeau. În fața unui astfel de monument de prostie și incompetență am cedat și i-am spus că mai am și altă treabă pe ziua respectivă.   

Nu știu dacă înțelegerea ei era de complezență sau reală, dar oricum era degeaba, atât timp cât nu făcea nimic în sensul ăsta. Eu am făcut. I-am explicat logica mea, după care am trimis-o la plimbare.
Însă, ce mă miră pe mine este că nimeni nu pare să aibă un creier propriu, pe care să-l și folosească pentru a gândi.

0 comments:

Trimiteți un comentariu