joi, 15 martie 2012

Fericire în doze șoc


Atunci când cineva pe care îl admiri îți întoarce, din suflet, cuvintele de apreciere, sentimentul e copleșitor. Fericirea e bliss, motivele sunt puternice, calea e vizibilă. Răutățile ce căpătaseră proporții uriașe, redevin lipsite de importanță. Îți dorești să răsplătești pe măsura fericirii pe care o simți. Apoi, sentimentul devine ciclic și, speri, perpetuu.
Pentru mine, asta e bliss, e trăirea după care tânjesc și din care mă hrănesc. O iau în doze șoc și o savurez lent, pentru a-i prelungi gustul. Sunt dependentă și nu mă pot mulțumi cu puțin. Odată ce ai gustat maximul, nu mai poți accepta nimic sub el. 
Oamenii pe care i-am cunoscut au impus standarde. Tot ce le e inferior mă enervează, mă plictisește și, în final mă deprimă. Din cauza asta n-am disimulat, n-am fost diplomată, n-am păstrat aparențe. N-am avut de ce. 
Cu siguranță, o astfel de abordare implică riscurile ei. Iar una din consecințe poate fi singurătatea. Cea mai gravă formă e cea simțită în mijlocul oamenilor. Când nimic nu te mulțumește și nimeni nu înțelege de ce. Nimeni nu înțelege nimic. 

Când cei care înțeleg sunt în Iași, București și Haga, te sfâșii în bucăți ce păstrează doar amintirea întregului și aștepți următoarea doză, care să-ți deschidă calea, să refondeze motivele și să-ți redea bliss-ul.
 

3 comments:

Liz spunea...

Tu esti bliss! Eu stiu.

Monica spunea...

Am norocul sa fiu :)

Ghost spunea...

te invidiez. si invidia nu-i singuru meu pacat...

:)

Trimiteți un comentariu