miercuri, 13 iunie 2012

Interviul de angajare - mai mult o experienta, decat o sansa

Am fost sunata de la Arabesque si invitata sa ma prezint la un interviu, ca urmare a aplicatiei mele. Sincer, nu  imi amintesc sa fi aplicat recent la ei - se pare ca am facut-o - insa imi amintesc perfect ca in ultimii doi ani, a fost scos la concurs acest post de nenumarate ori si mi-am trimis CV-ul de fiecare data, pentru ca intruneam toate cerintele lor. Foarte curioasa sa aflu de ce m-au chemat tocmai acum si, si mai curioasa sa vad cat de fondate sunt avalansele de opinii negative postate pe forumuri, bloguri, retele de socializare, etc., in ceea ce priveste profesionalismul firmei, mi-am confirmat prezenta la interviu.
Din scurta discutie pe care am avut-o cu persoana care urma sa sustina interviul, mi-am facut o impresie "la cald". Modul de abordare mi s-a parut putin prea casual si usor neprofesionist pentru o companie de talia lor, complet diferit de experienta recenta cu Lugera. Tot din aceasta discutie am dedus ca interviurile erau programate din 15 in 15 minute, lucru care, iar mi s-a parut putin superficial, avand in vedere ca in acest scurt timp, ambele parti trebuie sa se lamureasca asupra compatibilitatii cu postul respectiv. Insa, nu obisnuiesc sa trag concluzii definitorii dupa prima impresie, mai ales daca ea este una la telefon.
In drum spre sediul firmei am fost sunata de aceeasi persoana. Era 17.33. Am subinteles ca programarea de la 17.30 ori nu s-a prezentat, ori n-a fost suficient de interesanta pentru o discutie de 15 minute. Si, de asemenea, mi-am dat seama ca sunt ultima candidata programata si ca doamna de la HR se grabeste.
In mod normal, ideea unei examinari "pe fuga" nu ma incanta deloc si chiar creeaza o presiune in plus, sub care, nu intotdeauna dau randamentul asteptat. De data asta, insa, eram aproape nepasatoare - efectul a doua Sedatif PC.
In sfarsit, ajung. Doamna respectiva ma intampina la parter si ma conduce la etajul 3, intr-un birou pe care scria "Resurse Umane", birou situat exact langa un altul pe care am citit "Director Resurse Umane". Inauntru era o dezordine deranjanta si o atmosfera apasatoare. Bibliorafturi lasate in pozitii nefiresti, hartii imprastiate pe cele 3 birouri din incapare, un radio uitat deschis, nicio floare nicaieri si lipsa acuta de aer. Mi se spune sa iau loc, in timp ce doamna se uita pe CV-ul meu. Dandu-si seama de muzica ce servea drept coloana sonora a interviului, se scuza si se ridica sa-l inchida. Dupa cateva secunde de cautat sursa poluarii fonice, ma invita in biroul alaturat, cel al directorului R.U. unde era liniste. Dupa ce ma invita, inca o data, sa iau loc si isi gaseste si ea unul, in fata mea, dar nu pe scaunul directorial, interviul incepe.
Intrebarile au fost, in marea majoritate, ok, predictibile, dar profesioniste, menite sa ofere o impresie clara asupra competentelor, abilitatilor, intentiilor si asteptarilor mele.
Ce mi s-a parut ciudat sau nepotrivit, au fost cateva aspecte. Am fost intrebata cat de bine stiu engleza, desi mentionasem in CV nivelul de cunoastere a limbilor straine. S-a insistat pe veridicitatea celor scrise de mine, fara a fi si verificate, asa cum se obisnuieste, printr-o mica discutie in engleza. Am dedus, deci, ca doamna in cauza nu vorbea engleza. Sau am fost asa de convingatoare ca m-a crezut pe cuvant.
M-a intrebat in ce consta procesul de recrutare la firma la care lucrez si daca am fost nevoita sa gasesc oamenii potriviti pentru posturile vacante. Vazand, probabil dupa expresia fetei mele, nedumerirea fata de intrebarea ei, reformuleaza. Ma intreaba ce surse de recrutare am folosit: presa, internetul, etc. si daca am apelat si la prieteni, cunostinte, sau la alte metode de a aduce oamenii potriviti in firma. Raspunsul meu a fost ca, la inceput, cand firma nu era atat de cunoscuta, apelam la anunturi, dar acum nu mai e necesar, intrucat suntem destul de cunoscuti, iar potentialii angajati ne cauta si depun CV-uri zilnic. M-a privit putin, fara ca expresia fetei sa-i tradeze gandurile, apoi a condus discutia spre alte subiecte. Totusi, la scurt timp a revenit, intrebandu-ma daca fostii mei colegi de facultate profeseaza in domeniu, adica daca sunt ingineri si daca am pastrat legatura cu ei. Am confirmat si, de data asta, chipul i-a tradat incantarea. N-a durat mult, insa, pentru ca i-am spus ca majoritatea nu au ramas in Galati.
La momentul acesta, deja eram lamurita. Firma asta, printre cele mai mari din tara, nu doar din Galati, are probleme in a gasi angjati, probleme create de o politica deficitara, probleme pe care doreau sa le rezolv eu pentru ei. In conditiile in care Galatiul ocupa locul 3 in lista oraselor cu rata de somaj mare, Arabesque-ul nu gaseste forta de munca. Oare de ce? Cred ca acum sunt indreptatita sa consider adevarate opiniile negative ale celor care au lucrat la ei.
Cand a venit si randul meu sa adresez intrebari, i-am spus ca am observat de-a lungul timpului nenumarate anunturi pentru acest post, dar ea s-a grabit sa-mi spuna ca nu erau pentru acelasi post, ci au fost posturi pentru filiale diferite. Eu, insa, sunt convinsa ca am citit "Galati" la punctul de lucru.
Deci, practic ei doreau un recruter cu atributii de PR, dar, n-au inteles ca imaginea pozitiva a firmei nu o poate crea nimeni, daca ea nu exista. Reclama functioneaza pana la testarea produsului. Iar pentru un produs prost, caruia i se duce vorba, nu exista reclama care sa-l vanda. Probabil ca se mai pot prosti cativa necunoscatori, dar, eu una nu sunt dispusa sa fac asta pentru ei.


2 comments:

Cristi Constantin spunea...

Monicutz, ceea ce ai descris m-a facut sa vad fiecare imagine in parte. Simplu si puternic.
E de apreciat inflacararea cu care critici lucrurile care nu sunt cum ar fi bine sa fie. Aplauze :)
Totusi, s-ar putea sa nu te ajute prea mult sa te angajezi. Din cate stiu, angajatorii cauta oameni moi si docili, care nu critica.
Totusi nu te opri. Esti prea tare :)

Monica spunea...

Cristi... n-am cuvinte sa-ti spun cat mi-e de dor de tine si de o discutie de-a noastra! E coplesitoare senzatia pe care am avut-o citindu-ti comentariul, pentru ca mi-am dat seama ca, dupa toti acesti ani in care fiecare a crescut in directii diferite, inca ne regasim pe acelasi drum...

Trimiteți un comentariu