joi, 19 iulie 2012

Prima saptamana la munca

De cand n-am mai scris s-a schimbat la fata si blogger-ul. Sunt multumita, mi-e frica sa spun fericita, de teama sa nu mi-o ia gura pe dinainte. Insa sunt. Maine se implineste o saptamana de cand mi-am schimbat jobul si, spre marea mea mirare, nu simt nimic referitor la trecut. Nici cea mai mica urma de nostalgie, nimic. 

Inca nu-mi (re)cunosc toti colegii, dar ma simt in largul meu cu ei. De fostul loc de munca imi aminteste doar cadoul lui Ciprian, pe care l-am lasat la vedere. Pe punga de cadou scrie "ceva de vis". Asa si e. Iar indemnul de pe felicitare il pastrez in gand ca pe o incurajare atunci cand voi avea nevoie de ea. 

Am mai putin timp, desi programul meu e acelasi. Sunt mai vioaie, mai binedispusa, cu moralul mai ridicat. Nu prea mai am motive sa fiu ironica la munca, pentru ca nu mai privesc pe nimeni de sus. In sfarsit lucrez cu oameni de la care am ce invata. Fetele nu ma enerveaza, dimpotriva, sunt chiar simpatice. Iar baietii sunt baieti. Intotdeauna m-am apropiat mai usor de ei decat de fete. Glumetii de aici nu fac exceptie. 

E o provocare binevenita, intr-un moment cat se poate de nimerit. Sper sa am ce(-mi) dovedi.

miercuri, 11 iulie 2012

Ultima saptamana la munca

Vineri e ultima zi la actualul loc de munca. Dupa 6 ani de stabilitate, in care am vazut lume venind si plecand, dupa 6 ani in care singura constanta am fost eu, e timpul sa variez pe tema.
Ieri am semnat contractul de munca, mi-am vazut biroul si mi-am cunoscut, partial, colegii. Impresia a fost foarte placuta, dar prefer sa nu ma pronunt pana nu observ mai multe. Oricum ar fi, e cu totul altceva si la alt nivel decat am cunoscut pana acum. 
No regrets, just promises.

P.S.: Un prieten bun mi-a spus ca eu sunt "Lady luck" a lui Jamie Woon. Exact asa ma si simt :)

vineri, 6 iulie 2012

Profesionista

Tanti asta doreste sa vina pe postul meu, in firma din care plec. Eu zic ca "se merita". De ambele parti.


joi, 5 iulie 2012

Lady luck

A dream no one can dream to undermine
This time I'm gonna get it right

marți, 3 iulie 2012

Cronica unui interviu reusit

Dupa nenumarate experiente negative, dezamagitoare, chiar menite sa impinga catre resemnare am avut si una fericita. Era intr-o joi, acum doua saptamani, cand am primit un telefon de la o firma la care aplicasem pentru un post similar cu al meu. Adica Inspector Resurse Umane. Cine e informat stie ca in Galati astfel de posturi nu sunt scoase la concurs, deci practic nu exista. Ma rog, ele exista, dar pentru cine trebuie, nu neaparat pentru cine merita. Cine merita, poate la fel de bine sa cumuleze responsabilitatile a macar 3 functii pe un salariu de cacao. 

Asadar, am fost surprinsa cand am vazut anuntul si, desi am aplicat, nu mi-am facut niciun fel de sperante. Prima surpriza a fost sa fiu sunata si chemata la interviu. A doua a fost sediul si modul cum am fost primita, apoi discutia care a durat o ora si jumatate. Am discutat cu o doua doamne dragute, una era Administrator, cealalta Manager Resurse Umane si am raspuns curiozitatilor ce veneau din ambele directii. A urmat un test de engleza si unul din legislatia specifica domeniului meu, apoi discutia inevitabila despre salariu. Mi s-a cerut sa pun pret pe mine, fara sa ma sfiesc sa ma apreciez, pentru ca eu sunt cea mai in masura sa-mi apreciez munca. Neobisnuit pentru un angajator, mai ales in Galati. Am pastrat o nota de bun simt si modestie in aprecierea mea si culmea, acest lucru a contat intr-un sens pozitiv. Mi-au spus ca aprecierea mea oricum era orientativa, pentru ca ei au deja un buget alocat pentru acest post. Suma era considerabil mai mare decat ce estimasem eu. 

La sfarsitul discutiei am ramas cu impresia ca am fost placuta si, oricat incercam sa imi ponderez gandurile, invariabil imi imaginam cum ar fi sa reusesc. A ramas ca voi fi anuntata, indiferent de raspuns (lucru rar in Galati) in cateva zile.

A trecut fix o saptamana de la interviu, timp in care nu ma dezlipeam de telefon deloc. Vineri, cam pe la sfarsitul programului primesc in sfarsit telefon. Nu pentru a-mi oferi un deznodamant, ci pentru a ma invita la un al doilea interviu. 
Cu inima in gat am ajuns la fata locului, unde ma astepta o a treia persoana. S-a prezentat, mi-a spus ca e Expert Contabil si totodata asociat in firma si am luat-o de la capat cu intrebarile. Dupa 45 de minute simteam ca imi explodeaza capul, dar eram extrem de multumita de mine, de raspunsurile mele, de calmul pe care reuseam sa-l mimez. 

Inca o data am simtit ca sunt pe placul lor, iar intrebarile amanuntite referitoare la data la care as putea incepe, tradau preferinta lor pentru mine. Totusi, mi-au spus ca vor lua o decizie in maximum 2 zile. Azi dimineata am primit telefonul decisiv si am fost anuntata ca s-au decis la mine. Dupa felicitari, incurajari si sfaturi, am pus la punct unele detalii si... here I am. De azi sunt in preaviz.
It's a new day, cum zice si piesa asta venita la momentul potrivit :)

P.S.: Patronii firmei nu sunt romani, ceea ce explica multe...


luni, 2 iulie 2012

Spre disperarea Biancai

... deznodamantul s-a prelungit. Maine sau cel tarziu poimaine voi sti sigur. Si nu va (ma) voi mai tine in suspans.