marți, 27 noiembrie 2012

Amintiri nepretuite

Ceva mi-a reamintit azi de Savage Garden si melodiile lor vechi. Memoria nu ma ajuta sa-mi amintesc ce cautam sau la ce ma uitam cand am facut legatura cu Savage Garden, dar nici nu conteaza. Am alte amintiri mult mai importante si mai puternic imprimate, pentru a putea fi sterse vreodata. 
Imi amintesc cum ascultam Savage Garden la casetofon, cu niste casti uriase pe urechi care isi indeplineau cu succes rolul de a izola complet lumea exterioara. Pentru un efect maxim, inchideam ochii si lasam frau liber imaginatiei. Si, doamne, cate lucruri imi mai treceau prin minte... 
Apoi au urmat CD-urile, originale, bineinteles. Cand aveam unul nou, imi lua cateva ore sa citesc coperta, versurile, multumirile, numele casei de discuri :)) sa privesc imaginile si abia apoi sa ascult si continutul. Eram intr-o lume a mea, pe care tatal meu a inteles-o cel mai bine. El era cel care imi cumpara CD-urile, casetele, revistele, din Grecia, uitand de lucrurile care ii erau absolut necesare si care ar fi trebuit sa fie prioritare. Tin minte ca a preferat cu drag sa ne cumpere CD-uri de sute de euro (mie si fratelui meu), decat sa-si ia o geaca atunci cand s-a racit vremea. Ne-a luat noua CD-urile intai si luna urmatoare geaca.
Imi amintesc cum asteptam ca pe ace sa apara "Spin", cel mai recent album, pe atunci, al lui Darren Hayes. In Romania nu aveam nicio sansa sa-l gasesc si il trecusem cap de lista in wish list-ul pe care i l-am dat lui tata inainte de plecare. Intr-o zi ma suna tata si foarte linistit imi spune: am gasit un CD in camera mea de hotel, nu stiu ce e cu el, dar pe coperta e un nene blond si un singur cuvant: spin. Iti trebuie la ceva? Sa ti-l aduc? Imi amintesc ca am tipat de bucurie ca nebuna si deja nu mai aveam coerenta in exprimare. Evident, nu l-am vrut prin posta, am preferat sa-l primesc personal, iar pentru asta am avut de asteptat luni bune. 
Stiam pe de rost, nu fiecare vers, ci fiecare inflexiune a vocii, fiecare nota a fiecarei piese lansate sau nelansate, b-side sau bonus track. Daca exista, o stiam, o visam. 
Azi am reascultat cateva piese foarte vechi, pe care nu le-am mai auzit de ani buni si am descoperit cu o bucurie imensa ca, inca le mai stiu la fel de bine. Se pare ca, in ciuda memoriei mele deficitare, unele lucruri raman neatinse de vreme.

luni, 12 noiembrie 2012

What we do

Filmul e Matrix. Cartea e “Procesul” de Franz Kafka. Ideea e una singura: oamenii accepta cu usurinta situatia in care se afla. Oamenii se complac, nu-si pun intrebari, se obisnuiesc. Traiesc viata pe care o au si pe care o considera data. De la dumnezeu sau ceva.

Suntem ca niste sobolani ce alearga pe loc in cusca lor. Nu stim de ce alergam, de ce suntem in cusca sau ce e dincolo de ea si nici cine ne-a limitat existenta intre acele gratii. Suntem prea ocupati pentru a ne mai pune probleme filosofice care, oricum, ne depasesc.

We take the easy way out, the coward way out.

Tacem cand ar trebui sa luam atitudine, lasand loc abuzurilor. Suntem indiferenti la problemele celorlalti, iar pe ale noastre le tratam cu resemnare. E mai simplu sa ne retragem in postura de victima neajutorata, decat sa ne revoltam si sa luptam pentru lucrurile in care credem.

Preferam sa privim partea pozitiva a lucrurilor, sa fim optimisti, increzatori in… soarta sau ceva. Speranta moare ultima, nu-i asa? E mai comod sa speri, decat sa actionezi concret.

Acceptam, ne resemnam, tacem si plecam capul. Ne iese atat de bine, incat ar fi pacat sa spargem tiparul.